Franţa va impune mai multe restricţii de desfăşurare discuţiilor din cadrul conferinţei ONU pe teme de mediu care urmează să aibă loc la Paris peste două săptămâni. Măsura vine ca urmare a atacurilor teroriste de săptămâna trecută din capitala Franţei, în care 129 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost rănite, scrie agenţia de presă Reuters.
Premierul francez, Manuel Valls, a declarat ieri că niciun lider de stat nu i-a solicitat amânarea conferinţei (care va avea loc între 30 noiembrie şi 11 decembrie) şi care are drept scop obţinerea unui acord în privinţa limitării emisiilor de gaze de seră la nivel global. “Amânarea conferinţei ar fi însemnat să cedăm ameninţării teroriste”, a spus acesta. Însă, potrivit aceluiaşi înalt oficial, demonstraţiile care erau programate cu prilejul acestei manifestări vor fi anulate, iar discuţiile din cadrul conferinţei se vor concentra pe negocierile esenţiale, în vreme ce alte evenimente, precum concerte sau festivităţi, vor fi anulate, de asemenea.
Astfel, activiştii de mediu sunt nevoiţi să se întrunească pentru a regândi un marş planificat pentru data de 29 noiembrie, la care sperau să participe cel puţin 200.000 de persoane. Scopul marşului era de a pune presiune pe liderii lumii pentru a vota un acord viabil privind reducerea emisiilor de gaze de seră. Reprezentanţii grupurilor activiste au declarat că vor respecta interdicţia, invită în urma situaţiei de urgenţă din Paris. Premierul francez a declarat că liderii statelor care urmau să participe la conferinţa ONU au confirmat că vor veni la Paris cu atât mai mult cu cât trebuie să arate teroriştilor “că nu ne este teamă”.
Sursa, foto şi mai multe detalii: Reuters