Luna trecută, o enoriaşă a bisericii Sanctuary of Mercy, de lângă Zaragoza (Spania), a pus pe jar autorităţile responsabile de patrimoniul istoric din regiune după ce a restaurat singură (fără să aibă studii de specialitate) o pictură veche de peste 100 de ani (“Ecce Homo”), care se deteriorase din cauza umezelii. În ciuda bunelor intenţii, pictura nu mai seamănă deloc cu ce era înainte, însă enoriașa în vârstă de 80 de ani cere acum drepturi de copyright și bani pentru lucrarea ratată.
Corespondentul BBC pe Europa a descris opera de artă a bătrânicii drept “o schiță în pastel a unei maimuțe foarte păroase”. Enoriașa a avut un atac de panică în urma criticilor care i-au fost aduse, însă și-a revenit după ce opera ei a ajuns meme pe Internet, iar turiștii au început să se înghesuie să o vadă. Acum revine cu forțe proaspete, însoțită de avocați, și cere drepturi de copyrighit și o parte din cheta făcută de autoritățile bisericești lângă frescă.
“Ecce Homo”, frescă realizată de Elias Garcia Martinez care îl înfăţişează pe Iisus Cristos, nu este o operă extrem de valoroasă, dar are o mare valoare sentimentală pentru comunitatea deservită de biserica Sanctuary of Mercy. Enoriaşa din Zaragoza, supărată că nimeni nu repară lucrarea şi că aceasta s-a deteriorat atât de mult, a luat o pensulă şi a făcut ce a crezut ea mai bine ca să refacă imaginea lui Iisus. Un strat de vopsea aruncat la întâmplare a acoperit liniile fine ale picturii, aşa că portretul de acum pare mai degrabă schiţa ciudată a unei maimuţe extrem de păroase, care poartă o haină ce nu i se potriveşte.
Sursa: techdirt