Renate Weber: Solicităm premierului Ungureanu blocarea proiectului Roşia Montană

8

O serie de membri ai Parlamentului European i-au adresat proaspătului premier Răzvan-Mihai Ungureanu o scrisoare deschisă  în care îi solicită blocarea de urgenţă a proiectului minier cu cianuri, prin suspendarea procesului de avizare până la pronunţarea unei comisii de experţi independenţi. Scrisoarea a fost postată şi pe Facebook de către europarlamentara Renate Weber (foto) şi poate fi citită mai jos:

În atenţia: Domnului Răzvan-Mihai Ungureanu, Prim-ministru al României

Domnule Prim-ministru,

România ultimelor luni este scena unor înfruntări de idei, de mesaje şi scandări în pieţe şi pe străzi. După o lungă perioadă de acalmie, cetăţenii români au început să-şi revendice drepturile, pe lista acestor revendicări regăsindu-se şi salvarea Roşiei Montane. Problemele proiectului minier cu cianuri de la Roşia Montană sunt multiple şi ele ţin de protecţia mediului, de nevoia folosirii resurselor în scop naţional, precum şi de corupţia politică şi sponsorizarea politicienilor aflaţi în înalte funcţii publice de către companii private.

După cum bine ştiţi, domnule Prim-ministru, controversa ce s-a născut în jurul proiectului demarat de către Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) nu este nouă, însă a căpătat cu totul alte proporţii o dată cu declaraţiile Preşedintelui României, Traian Băsescu, de susţinere a acestui proiect, precum şi acutizarea campaniei de publicitate a RMGC.

Am apelat la formula unei scrisori deschise deoarece, la toate demersurile de până acum, fie că ele aparţineau Academiei Române, Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Universităţii Babes-Bolyai sau unor remarcabili oameni de ştiinţă, guvernul anterior s-a arătat orb şi surd.

Se impune constituirea unui grup de lucru cu adevărat independent şi obiectiv care să analizeze proiectul în toată complexitatea sa. Acest grup trebuie să ţină cont de opiniile oamenilor de ştiinţă români care şi-au exprimat legitime şi repetate îngrijorări. De asemenea, acest grup trebuie să aibă în vedere proiectele de exploatare minieră similare din Europa, cu scopul îndeplinirii unor condiţii esenţiale în ceea ce priveşte utilizarea celei mai bune soluţii tehnice, a beneficiilor statului român, dar şi a soluţiilor de reducere a emisiilor nocive pentru mediu.

Domnule Prim-ministru, vă solicităm blocarea de urgenţă a proiectului minier cu cianuri, prin suspendarea procesului de avizare până la pronunţarea unei comisii de experţi independenţi, departe de influenţele banilor companiilor direct interesate de începerea acestui proiect.

Singurele principii care trebuie să conteze în luarea deciziei privind Roşia Montană trebuie să fie adevărul, interesul naţional şi dezvoltarea durabilă a regiunii. În acest moment, ne aflăm foarte departe de întrunirea acestor condiţii şi le datoraţi românilor stoparea acestui proces profund nociv.

Ca membri ai Parlamentului European, convinşi de nevoia de dezvoltare a României, în contextul unor politici responsabile, vă punem la dispoziţie toată informaţia pe care am acumulat-o în această perioadă. Pe această cale vă anunţăm că vom depune la Registratura Guvernului această scrisoare cu anexele aferente.

Cu stimă,
Marita Ulvskog

Daciana Sârbu

Inès Ayala Sender

Victor Boștinaru

Gerald Hafner

Renate Weber

Membri ai Parlamentului European


8 comentarii

  1. Proiectul este evaluat de institutiile avizate sa faca acest lucru si de organele statului care au aceasta responsabilitate. Cee ce e si normal. De ce sa se tot blocheze evaluarea, ca sa mai treaca inca 12 ani? In fond la acest nivel e strict vorba de analiza si apoi de luarea unei decizii in consecinta.

    • asa e, cei de la Mediu trebuie sa analizeze proiectul asta, sunt proceduri pentru aprobare. Cu siguranta acesti europarlamentari stiau lucrul asta, dar s-au gandit ca daca se leaga de proiectul asta o sa se mai scrie despre ei prin ziare putin..

  2. chiar daca ministerul mediului si-ar da acordul, proiectul nu poate fi demarat decat dupa ce isi pune semnatura primul ministru si o serie de ministrii din ministerele implicate.

    Iar borbely vad ca nu prea se grabeste … a zis ca da decizia in ianuarie si iata ca e jumatea lui februarie si tace malc…
    Ii e frica? Asteapta sa se termine cu protestele de strada? In cazul asta o sa astepte mult si bine, ca in fiecare zii in strada se striga: Venim si maine!!!

  3. Elena şi Sorin sunt angajaţi RMGC.

    Organele statului cumpărate de RMGC. Ce bine că sunt alegeri în toamnă, or să trebuiască să-şi cumpere alte organe.

    Mai amânaţi, măi! Hăi, hăi!

    • tu altceva nu esti in stare sa spui. Dar nici macar nu are vreo logica, daca ar fi cumparat “organele statului” de ce se amana proiectul de 12 ani de zile? E atat de simplu sa acuzi pe absolut toata lumea care nu e de acord cu parerea ta… stii cine mai facea asta? au trecut vreo 20 si ceva de ani de atunci, poate iti aduci aminte..

  4. De acord cu Gigel. Oamenii care spun ca ar trebui sa se dea drumul proiectului ori sunt implicati in afacerea asta ori sunt, pur si simplu, ignoranti. Treziti-va!

    • de ce nu s-ar da drumul la un proiect din care castigam mai mult de jumatate din profituri? fara sa scoatem vreun leu? de ce nu s-ar da drumul la un proiect care respecta toate normele europene, care sunt extrem de stricte? mai ales ca o sa mai investeasca si in reecologizare si in patrimoniu. trezeste-te…

  5. Ma numesc Stefan Florin am 16 ani, sunt din Busteni judetul Prahova, str. independentei nr 24, si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. Au trecut sarbatorile de iarna, iar noi nu am avut nimic ce sa punem pe masa la fel ca toti oamenii. Nu am avut pentru ca nu am avut de unde.Lucreaza doar mama lucreaza la matura pe strada in frig si ger mai ales ca acum e iarna, are probleme cu spatele o doare rau, si abea se mai poate misca pentru 500 de lei pe luna. Nu putem sa ne permitem nimic, pentru ca din banii care ii ia mama plateste datoriile la magazinele care ne mai dau de mancare pe datorie, si la oamenii care ne mai dau bani imprumut. Iar mama trebuie sa dea toate datoriile, pentru ca daca nu le da, noi numai avem ce manca. Mai merg si eu dupa fiare vechi, iar un kilogram de fier este 50 de bani, ganditi-va cate kilograme trebuie sa caut eu ca sa luam paine si mancare in ziua acceea sa nu rabdam de foame. Eu sunt la liceu in clasa a9a, vin acasa, ma schimb, nu mananc nimic daca nu
    e, ma schimb si ma duc sa caut fiare. Daca gasesc cateva fiare bine. Daca nu, cautam pe la vecini de mancare. Va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin, care ne mai ajuta si dansul din cand in cand cu ce poate si dansul. Va rugam din tot sufletul, si din toata inima, daca vreti, si daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa putem sa o ducem si noi cat de cat mai bine, sa nu mai stam pe o zi pe alta de fiecare data. Macar un strop de bucurie vrem sa fie in inimile noastre. Daca vreti si daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti dumneavoastra, eu va multumesc din toata inima si din tot sufletul, iar dumnezeu sa va binecuvinteze pe dumneavoastra si pe familia dumneavoastra. Sper din tot sufletul ca ne veti ajuta. Va multumesc mult de tot. Daca vreti sa ne ajutati, va las numarul meu de telefon. 0731806200 . Va multumesc si sper ca ne veti ajuta. Daca credeti ca va mint cu ceva, aruncati acest mesaj la gunoi. Va multumesc.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger