Relația dintre om și Lună. Câteva date istorice

1

Luna este singurul satelit natural al Pământului, are un sfert din dimensiunea sa și se mișcă în jurul său într-o izolare glacială și lipsită de viață, pe o orbită care crește cu 2,5 centimetri odată la fiecare jumătate de an. Volumul „Luna: O scurtă istorie” („Moon: A Brief History”) este împănat cu numeroase astfel de informații selenare: cum s-a format astrul nopții acum 4,5 miliarde de ani, probabil atunci când un corp ceresc de dimensiunea lui Marte s-a ciocnit de Terra și a proiectat un disc transformat în cele din urmă în satelitul de astăzi; cum ceea ce numim partea întunecată a Lunii nu este chiar atât de întunecată; sau cum, de-a lungul secolelor, oamenii au inventat telescoape și alte instrumente pentru a observa Luna.

Cartea mai sus amintită și varietatea de ilustrații din texte clasice, de science fiction sau din alte surse care o însoțesc descriu nu doar istoria astrului nopții, ci și modul în care acesta a inspirat imaginația oamenilor, scrie New York Times. Autorul ei este berlinezul Bernd Brunner, care a mai scris o carte similară, „Urșii”, în care a prezentat o istorie a relațiilor dintre oameni și urși. Ce îl fascinează pe scriitorul german este relația dintre oameni și subiectul său de studiu. Așa aflăm, de exemplu, că ceasurile vechi arată fazele Lunii, pe lângă timp, și asta pentru că, înainte de apariția electricității, oamenii se bazau pe lumina Lunii pentru a călători seara.

Totodată, oamenii care nu țineau cont de influența astrului nopții asupra mareelor, puteau da de belele. Asta i s-a întâmplat de exemplu armatei lui Iulius Cezar, care nu a dat atenție mareelor britanice și a rămas cu vasele pe uscat în timpul invaziei asupra Britaniei. Cartea ne mai spune că șamanii Chukchi din Siberia credeau că vor fi înzestrați cu puteri magice dacă se expuneau dezbrăcați în fața Lunii, iar aztecii vedeau în partea întunecată a Lunii un semn al morții. În alte culturi, astrul nopții, unul dintre cele mai schimbătoare corpuri cerești, a ajuns să fie un simbol al vremelniciei și al renașterii sau ceva care îi face pe oameni să-și piardă mințile sau să devină somnambuli.

Fiecare credință și cultură a fos influențată de puternile nebănuite ale astrului nopții – Paștele, Ramadanul și alte ritualuri au fost stabilite în funcție de calendarul lunar. Mai mult, se crede că iluminarea lui Buddha s-ar fi datorat luminii produse de Luna plină și, pe măsură ce cultul zeiței Lunii a început să se stingă o dată cu răspândirea creștinismului, Fecioara Maria a ajuns să fie asociată cu astrul nopții. În secolul XVII, oamenii își imaginau călătorii pe Lună și întâlniri cu locuitori selenari, care, spune Bernd Brunner, nu au fost considerați niciodată ca fiind inferiori oamenilor, antipatici sau amenințători.

Cea mai cunoscută carte din domeniul literaturii lunare este semnată de Jules Verne, „De la Pământ la Lună”, publicată la Paris în 1865, care a prezis cu precizie nu doar că oamenii din SUA vor fi primii care vor păși pe astrul nopții, dar și că naveta spațială care îi va duce acolo va fi lansată din Florida, va plonja în Pacific și va fi recuperată de forțele maritime americane. Programul Apollo al NASA „l-a făcut pe Verne din nou popular”, scrie autorul german. Astăzi, explorarea lunară se află în standby, deși India a trimis o navetă spațială, Chandrayaan-1, pe Lună în urmă cu doi ani. La bordul său se afla și un vers din Rig Veda, o colecție de imnuri vedice, care sună cam așa:

„O, tu, Lună!

Ar trebui să ajungem să te cunoaștem prin intelectul nostru,

Ne luminezi calea pe cărarea cea dreaptă”.

Foto: Wikipedia

Tags:



Un comentariu

Leave A Reply