Regulile de aur ale gazelor de şist aruncă în aer ONG-urile de mediu

2

Organizaţiile ALMA-RO şi TERRA Mileniul III îşi exprimă îngrijorarea faţă de studiul intitulat Golden Rules for a Golden Age of Gas („Reguli de aur pentru o epocă de aur a gazelor naturale”), publicat de IEA (International Energy Association – Agenţia Internaţională pentru Energie) în data de 29 mai 2012. Pe 30 mai, studiul a fost prezentat în faţa Parlamentului European.

Studiul prezintă gazele din rezerve neconvenţionale (printre care şi gazele de şist, deja subiect de dezbatere şi în România) ca pe un prevestitor al viitorului energetic „verde”. În mod absolut surprinzător, IEA susţine că exploatarea acestor resurse va elimina folosirea cărbunelui şi va contribui deci la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, la nivel global.

Studiul prezintă însă situaţia părtinitor faţă de investitori, omiţând sau trecând în plan secund impactul de mediu al exploatării rezervelor neconvenţionale. Potrivit agenţiei, prin aplicarea unor reguli stricte, companiile interesate de exploatarea rezervelor de gaze neconvenţionale ar putea să „liniştească opinia publică” şi să micşoreze impactul de mediu şi social al lucrărilor de exploatare, considerate singurele piedici în dezvoltarea la scară largă a acestei tehnologii.

Printre regulile de aur menţionate de IEA se regăsesc:

  • reglementare mai strictă, specificată prin lege, mai multă transparenţă din partea investitorilor,
  • mai multă grijă pentru impactul asupra mediului şi
  • aplicare a bunelor practici învăţate din experienţa celor care deja exploatează astfel de rezerve de zeci de ani.

Rezultatul ar urma să fie o aşa numită „licenţă socială de exploatare”, adică un compromis între investitori şi societatea civilă care momentan se opune exploatărilor de gaze neconvenţionale, din raţiuni ce vizează impactul asupra mediului şi sănătăţii oamenilor.. Aplicarea acestor reguli ar creşte costurile de exploatare cu până la 7%, însă Agenţia este de părere că această majorare poate fi suportată de industrie.

Organizaţiile intenaţionale de protecţia mediului au reacţionat imediat în urma publicării acestui studiu, subliniind pericolul continuării investiţiilor în energie din resurse fosile, în detrimentul cercetării şi investiţiilor în resurse de energie cu adevărat verde, adică regenerabile şi cu impact scăzut asupra mediului.

ALMA-RO şi TERRA Mileniul III sunt de părere că resursele de gaze de şist nu trebuie explorate şi exploatate în acest moment, deoarece impactul acestor tehnologii asupra mediului este insuficient cunoscut. Impactul include scurgeri semnificative de metan (un gaz cu efect de seră de 23 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon), poluare gravă a apei şi un consum enorm de rezerve de apă. Raportul IEA nu neagă aceste motive de îngrijorare, însă nu propune soluţii fezabile pentru rezolvarea lor. Mai mult, nu s-a demonstrat până în acest moment că gazele neconvenţionale ar fi responsabile pentru emisii mai reduse decât în cazul cărbunelui, deoarece nu a fost făcută o analiză completă a ciclului de viaţă.

În acest moment compania americană Chevron deţine pe teritoriul României mai multe licenţe de explorare şi exploatare a gazelor de şist (în zonele Bârlad, Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche). Societatea civilă a reacţionat puternic în faţa perspectivei unei astfel de investiţii, extrem de poluantă, prin proteste la Bucureşti, Bârlad şi Constanţa. În acest moment, în Senat se află o iniţiativă legislativă care propune interzicerea pe teritoriul României a metodei de fracturare hidraulică, metodă prin care în acest moment se extrag gazele de şist. Aceasta este formulată după  modelul moratoriilor din Bulgaria şi Franţa, unde în prezent metoda este interzisă.

Sursa: ALMA RO


2 comentarii

  1. Nu exista “energie cu adevarat verde”, orice extragere de energie are impact de mediu… de la eoliene care omoara pasarile si liliecii, la hidrocentrale care retin sedimente, bareaza caile de migratie a pestilor, duc la inundarea unor zone, schimba regimul de curgere si de temperatura a apelor… samd. Rentabilitatea panourilor solare actuale este si ea slaba, pana si in locuri cu mult soare… Desigur, asta nu inseamna ca este buna folosirea energiei fosile, sau a celei nucleare, ci inseamna mai mult ca nu exista “solutie verde” decat in vise.

  2. Gaze cu efect de seră, pff. Gazele cu efect de seră sunt cea mai mică problemă când arzi cărbune. O problemă mult mai serioasă este eliberarea metalelor grele în atmosferă – mercur, arsen, cadmiu, etc. Acestea se fixează în fauna şi flora acvatică pentru ca apoi să fie consumate de oameni şi să producă probleme grave.

Reply To gigel Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger