Refugiu Urban: Salvarea vegetarienilor – Mandala Club

14

Acum cateva zile, am iesit sa mananc ceva in oras. Eram in drum spre Omnivore’s cand m-am plans prietenei mele ca n-avem restaurante vegetariene in Bucuresti. Ea nu m-a crezut. Am cautat pe Google, am gasit un restaurant si ne-am schimbat destinatia. A meritat pe deplin. Pentru un vegetarian, acest restaurant poate sa fie oaza din desertul de praf din Bucuresti.

de Magor Csibi si Mihaela Dumitrascu (foto)

Cand am ajuns la Mandala, am avut o surpriza placuta. Venind pe jos, iti dai seama doar dupa numar ca probabil trebuie sa fie intr-o casa mare si galbena, localul avand un semn discret, dar vizibil cand te apropii. Cand intri, te intampina o atmosfera de calm, de bine.Chiar daca e in centru, strada pe care se afla nu este zgomotoasa, iar inauntru muzica e placuta si extrem de discreta. Adica daca esti singur si vrei sa sculti muzica, auzi fara probleme, iar daca esti cu cineva si vrei sa porti o conversatie, la fel de bine auzi.

Restaurantul

Inauntru te asteapta doua sali maricele de restaurant, un mic magazinas, un birou de consultanta, dar si librarie si sala de curs. Evident, asa cum bine sugereaza si denumirea restaurantului, inauntru tinzi sa devii mai spiritual. Te ajuta in acest sens muzica de chillout, cartile de filozofie si autocunoastere sau cursurile si consultatiile oferite.

Loc de meditatie

Eu am venit in primul rand petru restaurant, asa ca nu mi-am testat si latura spirituala. Incaperea iti da o stare de relaxare, servirea se face la mese dupa meniu. Personalul e amabil, iar mancarea se prepara destul de repede, chiar daca restaurantul se lauda ca toate produsele comandate sunt preparate pe loc. Ma rog, probabil mai putin ciorbele.

Inainte sa-ti hranesti corpul ai unraft de unde iti alegi hrana spirituala 🙂

Meniul este variat si apetisant, gasesti de la produsele clasice autohtone pana la bucate din bucataria internationala. In plus, meniul te face sa zambesti, chiar sa razi pe alocuri, avand un umor original, naiv si deloc fortat. De exemplu, poti sa-ti comanzi supa de dovlecel tinerel (foarte delicios – “tinerel” ca n-au gasit alta rima) sau martian cu ochi mari si galbeni (spanac cu ochiuri).

Mancarea este chiar delicioasa, noi am optat pentru supa de dovlecel tinerel si supa “Hora legumelor”, iar pentru felul doi musaka de vinete si kadai (legume cu iaurt). Am mai bagat doua freshuri de grepefrut (se gasesc mai multe feluri, inclusiv de morcovi) si un ceai verde. Ceaiul mi-a dat singura ocazie sa ma leg de acest restaurant, avand in vedere ca mi-au adus unul la plic, desi se spune ca acolo e ceainarie cu ceaiuri ecologice. S-a mai mancat la masa si un desert, cica foarte bun, iar la final am ramas mai saraci cu putin sub 70 de lei, ceea ce mi s-a parut decent.

Decor

Ca impresie generala, am plecat amandoi zambind din restaurant si foarte probabil ca o sa revenim.

Daca esti vegetarian, restaurantul asta este un “must see”, iar daca nu, merita sa mergi sa vezi daca ai putea sa fii.

Pofta buna.

Weekend placut!

Tags:



14 comentarii

  1. mai exista un vegetarian la casa satya. http://www.satya.ro/
    just for the record. mie personal mi s-a parut ceva mai bogat la meniu decat mandala si chiar un pic mai bun. e drept, n-am mai fost de ceva vreme la niciunul din ele.

  2. oare cine sponsorizeaza tob nu vede ce face magor csibi si co? Cit de orbi pot fi?
    Sau, vorba lyui lenin, unul din mentorii tovarasului magor csibi, ii vom spinzura cu funia produsa chiar de ei? Pentru ca noi oricum nu stim sa producem nimic, nici macar o funie.

  3. merci de poze. de ce nu e nimeni prin ele ?
    între internauţi, nu se face să omiţi link-u ce’l găşişi pe Google — ca să’l mai cat io încă odată !

  4. Sugestia mea e ca, daca n-aveti ce spune, sa va vedeti de ale voastre. Sau, macar, nu mai repetati ce au spus altii inaintea voastra. Nu o data am avut sentimentul clar ca dupa ce vine unu’ cu o critica magnifica, una care il face sa para nu un frustrat, ci un inteligent necrutator, urmatorii 5-6 ‘comentatori’ fac coada in spatele ideii respective. Acum ati luat ‘publicitatea’-n gura si nu vreti sa-i mai dati drumul.
    Eu, una, am ceva de spus / spre deosebire de voi: o sa merg cu prietenul meu acolo, fiindca in afara de restaurantele libaneze, nu prea aveam unde merge sa mancam ceva consistent, dara fara carne-carnitza. Pt mine, articolul e mai mult decat bine-venit. Multam frumos, domnule autor al articolului.

    P.S. Vad de fiecare data comentarii rautacioase pe saitul asta, mai ales la articolele lui Magor Csibi. Cauza trebuie ca o reprezinta atitudinea lui declarata privitoare la anumite lucruri, spre deosebire de cei care lasa loc de-ntors si care nu starnesc, astfel, reactiilor romanasilor cu probleme acasa sau la serviciu. Asa se face ca pe urma, orice articol semnat M.C. le aduce lor aminte de “ala” care sta de-a curmezisul bunului mers romanesc al lucrurilor, asa ca sar la el cu orice prilej.
    Asta e ce-am vazut eu pana acum, citind articole in TOTB inca de la inceputuri.

  5. De cand e nevoie de un restaurant special ca sa mananci o salata. Pretentii de snob amestecate cu ipocrizie cat cuprinde.

    PS E destula iarba netunsa in Bucuresti. Cu ocazia asta faceti si ceva util pentru comunitate.

    • Omu' care tunde iarba on

      🙂 Iarba aia netunsa s-o mananci tu la micul dejun, cu “ingredientele” de rigoare: pipi dar si alte “materii” de la catei, pisici si alte animale (aici includ si oamenii).
      Pur informativ, vreau sa iti spun ca pe “dincolo” (la modul general, in Vest) gasesti in orice capitala sau in orice oras mai mare restaurante vegetariene.
      Si aia tot snobi sunt, nu-i asa?

      Ce nu poti intelege nu judeca si nu comenta doar asa, ca sa te afli in treaba.

  6. bine ca esti tu destept. mai bine te duci la vanatoare.
    gusturile nu se discuta, vreau sa mananc o salata o manac, vrei sa mananci carne mananci. dar iti si vezi de treaba si nu te bagi ca musca-n… hai sa zicem lapte.

  7. Daca respectam dreptul fiecaruia la optiune de ce este necesar sa etichetam ? Un personaj a vizitat si utilizat serviciile unui restaurant specializat intr-un anumit fel. Si i-a placut. A vorbit despre acest lucru. Nimeni nu te obliga sa mergi acolo asa cum nimeni nu-ti interzice sa o faci ! Sfaturi poti da cui si cand cineva ti le cere ? Am devenit atat de carcotasi incat doar polemica neargumentata sau “argumentata” de senzatii si ipoteze vulgare si agresive ne anima spiritul colectiv ? Credeti ca ne putem fi de ajutor reciproc prin aceste mesaje ? Daca nu, lasati sa treaca o vreme si incercati sa va raspundeti cu sinceritate la intrebari simple, legate de locul fiecaruia in viata si poate vom reusi sa convietuim mai armonios… Toate cele bune !

  8. Eu am fost la restaurant!

    Am fost foarte incantat de site si de felul in care era prezentat restaurantul.
    M-am grabit sa il trec pe lista “like” in facebook si l-am pus si in comentariul de pe Yahoo messenger.
    Sambata, mi-am luat sotia si am mers acolo. I-am promis o surpriza – si chiar asa a si fost… Din pacate o surpriza neplacuta.

    De le intrare ne-a izbit un miros greu de mancare si prajeala!
    Am intrat in hol, unde intr-o ordine evaziva erau expuse carti si leacuri … Pentru ca nu parea sa vina cineva sa ne intampine am deschis una din cutiutele cu siropuri: m-a surprins faptul ca licoarea era intr-un recipient de plastic. Am pus cutia la loc si am intrat in sala de mese.
    Am luat loc pe o bancheta de lemn, la perete, langa usa, in ideea ca aerul e mai putin poluat.
    Dupa cateva minute a venit o domnisoara draguta – care a uitat sa ne salute, dar in schimb ne-a raspuns la salut si a mai si zambit!
    Am trecut usor si peste asta si am comandat.
    Mi-a placut mancarea! – cred ca au un bucatar bun!
    Si prezentarea a fost ok. Vesela si tacamurile – deosebite!
    O singura observatie aici: au pus apa in fresh! prea multa apa! Pentru cineva care bea fresh zilnic diferenta se simte imediat!

    Am plecat cu un gust amar:
    – datorita berii de ghimbir plina de conservanti si E-uri – care nu avea ce sa caute in meniul unui astfel de restaurant;
    – ospatarul a intarziat cu nota cat a putut ca sa treaca ora 17:00 …
    – inscriindu-ma pe site asteptam sa fiu recunoscut ca si membru – la prima vizita (conform promisiunii de pe site) dar conform ospatarului trebuie sa mai fac cateva vizite de verificare! 🙂
    – cum eram singuri in restaurant la acea ora ma asteptam ca macar patronul care a venit ulterior sa ne salute – nu a facut-o! Ba mai mult, a pus lumanarele pe toate mesele, mai putin pe a noastra 🙁
    – prea multe mancaruri prajite – chiar si in ulei de palmier (rafinat)

    Eu trebuie sa spun cu regret ca nu voi mai merge niciodata acolo! 🙁

    Unlike Mandalaclub!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger