Referendumul din Sânmartin privind explorările petroliere, contestat de Prefectura Bihor

0

Potrivit publicaţiei Bihon.ro, prefectul Bihorului, Claudiu Pop, a anunţat că va atacă în instanţă decizia consiliului local al comunei bihorene Sânmartin de a organiza un referendum local pe 26 ianuarie 2014, referendum care ar urma să aibă drept subiect explorările petroliere pe raza comunei (acestea incluzând şi explorări care să vizeze gazele de şist).

 

 

Iată ce scrie publicaţia bihoreană: „Prefectul de Bihor nu crede că locuitorii din Sânmartin au dreptul să decidă asupra pământului pe care trăiesc! Prin acest referendum local, locuitorii comunei ar urma să fie consultaţi dacă vor sau nu exploatarea gazelor (inclusiv cele de şist) şi a ţiţeiului pe teritoriul comunei Sânmartin, din care fac parte inclusiv Băile Felix şi Băile 1 Mai. Reamintim că, în luna noiembrie, Guvernul aprobase concesiunea perimetrului EX-3 Felix către East West Petroleum din Vancouver (Canada), companie care, la rându-i, a cedat 85% din sarcina operaţiunilor către gigantul rus Gazprom, ce lucrează prin intermediarul NIS Petrol România”.

Explicaţia oferită de prefect ţine de „partea constituţională”, scrie Bihon.ro. „Sunt obligat de lege, pentru că se excede decizia patrimonială. Comuna Sânmartin nu are competenţă asupra resurselor subsolului. Este exact cum ai pune un referendum în care să se întrebe: „Domnule, respectăm sau nu Constituţia?”, şi-a explicat prefectul Pop decizia de a ataca organizarea referendumului din Sânmartin. „Nu sunt bucuros pentru asta, dar nu am ce să fac. Sunt obligat de lege, de Constituţia României”, ne-a mai declarat Claudiu Pop, care a comparat referendumul celor din Sânmartin cu altceva: „Este ca şi cum ai face un referendum prin care să întrebi dacă pot, prin comuna Sânmartin, să treacă oameni mai mari de 1,8 metri sau mai mici de 1,2 metri. Nu poţi interzice asta prin referendum. O hotărâre de Consiliu Local nu se poate substitui unei legi”.

„Atacând în justiţie hotărârile Consiliului Local Sânmartin nr. 602 şi 603, ce instituie organizarea referendumului, privind exploatarea resurselor petroliere, a gazelor naturale şi a gazelor de şist pe teritoriul comunei, prefectul le suspendă. Astfel, până la o hotărâre definitivă a instanţelor judecătoreşti privitoare la legalitatea organizării acestui referendum, comuna Sânmartin nu va putea organiza această consultare publică. Acţiunea anunţată de prefectul de Bihor vine după ce prefectul de Constanţa, respectiv cel de Vaslui, atacaseră în justiţie tot ce a însemnat act al administraţiilor publice locale privind interzicerea gazelor de şist în judeţele lor”, notează Bihon.ro. În judeţul Vaslui, până acum, trei comune au câştigat, în primă instanţă, aceste procese intentate de prefectură, dar în alte cazuri prefectura a avut câştig de cauză.

Mai multe detalii puteţi citi aici.

 

Sursa: Bihon

 

Puteţi citi şi:

Prefectura Vaslui a pierdut trei procese cu consiliile locale care au interzis explorarea gazelor de şist

Referendum anti-explorări de gaze de şist în comuna Sânmartin


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger