Referendum invalidat pentru Roşia Montană

5

Referendumul în privinţa proiectului minier de la Roşia Montană nu va fi validat, deoarece în cele 148 de secţii de votare special amenajate s-au prezentat mai puţin de 50%+1 dintre persoanele cu drept de vot, anunță Yahoo News.


Un sondaj la ieşirea de la urne, efectuat de CCSB pentru Antena 3, arată că 36,2% dintre alegătorii din localităţile din Alba în care a fost organizat referendumul şi-au exercitat dreptul de vot. Sondajul a fost efectuat în 63 dintre cele 148 de secţii de votare. În aceste 63 de secţii au votat 13.176 dintre cele 36.391 de persoane aşteptate la vot.

Pentru ca referendumul să fie validat, prezenţa la vot trebuie să fie de jumătate plus unu dintre cei 72.877 alegători înscrişi în listele electorale permanente, adică 36.440 de persoane să-şi fi exercitat dreptul de vot.

Persoanele prezente la vot s-au pronunţat, în mare măsură, în favoarea “repornirii mineritului în Munţii Apuseni”. La întrebarea “Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Muntii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?” 74% dintre votanţi au răspuns DA, în timp ce 21% – NU. 5% nu au dorit să răspundă agenţilor care au efectuat sondajul.

Prezenţa scăzută la vot a fost şi un efect al îndemnului pe care l-au dat mai multe organizaţii de mediu care luptă împotriva proiectului de la Roşia Montană. Acestea au recomandat alegătorilor din cele 35 de localităţi din Alba să nu îşi exercite dreptul de vot la acest referendum, pentru a nu fi atins pragul de 50%+1 necesar validării votului.

Sursa: Yahoo News

Foto: Active Watch


5 comentarii

    • organizatiile de mediu ar face mai bine sa-si mute tabara in acele zone defavorizata si sa nu mai stea prin orase mari, ca sa vada exact cum traiesc acei oameni si sa vada ca la prima ninsoare mai serioasa, sunt izolati.si totusi, dupa ultimele calcule, peste 40% dintre alegatori au reusit sa infrunte troienele si au ales mineritul. Asta cred ca spune ceva!

  1. Prezenta la vot a fost pana la urma chiar foarte ridicata, mult peste prezenta de la parlamentare, iar oamenii au votat PENTRU repornirea mineritului, cu toate ca vremea le-a fost potrivnica. Asa ca guvernul trebuie sa dea acum un raspuns oamenilor din Apuseni, sa tina cont de rezultatul votului si sa dea drumul mineritului

  2. Aprobati repede proiectul, pana nu afla pre multa lume de celelalte metale extrem de rare.! 😉 De acel iridium care costa mai mult decat aurul si altele… Aprobati furtul?! Totul ramane de vazut daca vor reusi sa ia ceva. Chiar si cu aprobarea prostimii sau a celor de la putere care vor obtine foloase necuvenite si vor crea prejudicii si dezastre ecologice nemaivazute si vor ramane in istorie ca niste tirani ai neamului. Nimeni nu va ramane nepedepsit!

Reply To cdcc Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger