Reconstrucţia comunităţii de la Roşia Montană în cartierul Recea

Construirea unui cartier nou şi modern de către compania care îşi doreşte exploatarea la Roşia Montană atrage atenţia atât oamenilor din Alba Iulia, cât şi jurnaliştilor, dar mai ales cercetătorilor în ştiinţele sociale. Spun acest lucru pentru că, pe lângă părerile aproape unanime despre frumuseţea acestui cartier (nu îţi trebuie vreo expertiză să spui asta), o comunitate care este forţată să se mute trece printr-un proces de schimbare interesant. Se tot pune întrebarea: le e mai bine oamenilor sau le e mai rău? Am mers şi eu pe teren ca tot cercetătorul şi i-am întrebat dacă sunt fericiţi. Toţi au spus că da, sunt foarte fericiţi. Am continuat cu întrebarea: „La Roşia eraţi fericit?”. Răspunsul, din nou în unanimitate, a fost că da, au fost fericiţi. Am zâmbit.

de Sebastian Țoc

„Atunci care e diferenţa?”. La această întrebare oamenii vorbesc despre câteva avantaje şi dezavantaje de tip material: la Roşia aveau pământ, animale, mergeau la o biserică frumoasă, la care se cânta pe 5 voci, aveau anumiţi prieteni, deci erau fericiţi. La Recea au facilităţi medicale, case mai bune cu tot ce are nevoie o casă modernă, oportunităţi educaţionale pentru copii, oportunităţi diverse de angajare şi sunt împreună cu cei din Roşia, deci sunt fericiţi. Concluzia pe care o trag este subliniată de unul dintre oamenii cu care am vorbit: „Nu poţi să le ai pe toate, trebuie să ne mulţumim cu ce avem, iar noi, slavă Domnului, avem destule, ba chiar mai multe decât am avut înainte să venim aici”. În plus, comunitatea încearcă să reînvie anumite lucruri pe care le făceau şi la Roşia Montană, astfel că se construieşte încet, încet o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Tocmai în asta constă schimbarea despre care vorbeam mai sus.

Ideile de regenerare a comunităţii şi de integrare socială în comunitatea gazdă (social re-articulation ar fi un termen mai sugestiv) sunt lucrurile pe care, în mod normal, oamenii ar trebui să le facă natural, iar acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le analizăm atunci când vorbim despre un proces de strămutare. Despre regenerarea comunităţii de la Roşia Montană deja am vorbit, se fac eforturi de construire a bisericii, poate cel mai important lucru pentru majoritatea locuitorilor (până acum s-au ţinut slujbele într-un soi de capelă) pentru că le e dor de atmosfera care îi liniştea duminică de duminică. Oamenii sunt tot aceiaşi, din două sate ale comunei, în proporţie de 90%, şi se cunoşteau dinainte, iar dacă nu se ştiau, nu le-a fost greu oricum să se adapteze. Vorba unui bătrân care a fost strămutat şi care-mi place pentru că este sugestivă: „Dragul meu, fiecare pasăre cu ciocul ei strică cuibul, eu nu mi l-am stricat, eu mi l-am refăcut”. Am descoperit de asemenea că unele dintre obiceiurile pe care le aveau în Roşia Montană de Paşte sau de Crăciun se respectă şi la Recea. Acest proces de regenerare a comunităţii decurge aşadar natural, facilitat cumva şi de zona în care este construit cartierul, una la marginea oraşului, izolat de populaţia din Alba Iulia şi închis circulaţiei rutiere, cu excepţia celor care locuiesc acolo sau care doar vor să meargă în cartier.

Ce se întâmplă cu integrarea în Alba Iulia, proces care de asemenea ar trebui să decurgă natural? Ei bine, în acest caz e puţin mai complicat. Uşurinţa cu care se regenerează comunitatea este direct proporţională cu izolarea socială faţă de oraşul Alba Iulia. Chiar dacă şi-au mai făcut prieteni în oraş (în special cei mai tineri, sau cei care lucrează), dificultăţile de a spune că fac parte din Municipiul Alba Iulia sunt mari. De altfel, ei chiar percep că imaginea pe care o au ca şi cartier în Alba Iulia nu este tocmai bună. Se vehiculează ideile că Roşia Montană Gold Corporation, compania care a realizat strămutarea, a mărit preţul pe piaţa imobiliarelor prin faptul că a construit acest cartier. Prin urmare, el este văzut prost. De asemenea, cei de la Recea percep că acest cartier este văzut ca şi unul al bogătaşilor, al celor peste care a dat norocul peste noapte. O comunitate îşi defineşte deseori propria identitate în opoziţie cu cei din afara graniţelor. Acest lucru ajută la regenerarea comunităţii, însă nu facilitează procesul de integrare socială în oraş.

Vorbim aşadar despre o problemă socială, care nu poate fi rezolvată foarte uşor. Ca şi specialist în ştiinţele sociale, recomand încercarea reconstruirii capitalului social, adică totalitatea relaţiilor şi reţelelor pe care un individ sau un grup le construieşte cu alţi indivizi sau grupuri, atât în interior, cât şi în exterior. În interior, procesul deja este involuntar, în curs de desfăşurare, discutându-se la nivel de cartier despre înfiinţarea unei asociaţii pentru locuitorii strămutaţi, cu care majoritatea locuitorilor sunt de acord. Aceasta, pe lângă rezolvarea problemelor colective din comunitate, poate constitui o bună formă de dialog cu exteriorul. În privinţa relaţiei cu exteriorul, este recomandabilă o deschidere a celor din Recea către cei din afară, pentru că numai prin interacţiune se reduc stereotipurile legate de felul în care sunt percepuţi locuitorii strămutaţi. De exemplu, rudele, cunoştinţele şi taximetriştii văd cel mai bine acest cartier pentru că au avut interacţiuni cu oamenii care locuiesc acolo.

Nu vorbim despre lucruri făcute peste noapte, vorbim despre un proces care numai în timp se va regla, dacă va fi adoptată această atitudine de deschidere şi încredere în rândul oamenilor. Deşi departe de acest proces, noi toţi ar trebui să adoptăm această atitudine, de a interacţiona înainte de a cataloga în vreun fel, rezultatul fiind mai puţine probleme sociale între diverşi indivizi sau grupuri.

Acest articol a fost scris ca urmare a cercetării comunităţii din cartierul Recea, comunitate strămutată de la Roşia Montană. Studiul se bazează pe o cercetare de teren în Alba Iulia, în care s-au realizat interviuri şi au fost purtate discuţii,  dar şi pe analize teoretice despre procesele de strămutare. Articolul face parte dintr-un proiect de implicare în spațiul public organizat de studenții la sociologie din cadrul SNSPA, care pregătesc și un blog în acest sens.

Citiți și:

Pompei Cocean: Exploatarea Gold Corporation va distruge Roșia Montana

Strategiile disperării. Roșia Montană GC a trecut la șantajul umanitar

“Vrem minerit!” vs. “Salvați Roșia Montană!”. Dezbatere cu studenți