Recifele de corali ar putea dispărea până în 2050

1

Un studiu recent arată că toate recifele de corali ale lumii ar putea dispărea până în 2050, ceea ce ar afecta viaţa a 500 de milioane de oameni, arată Huffington Post.

Raportul Institutului pentru Resurse Mondiale sugerează că până în 2030, peste 90% dintre corali vor fi periclitaţi. Dacă nu se iau măsuri, până în 2050, aproape toate recifele vor fi pe cale de dispariţie.

“Ameninţările de pe uscat, de-a lungul coastei şi din apă se combină într-o furtună perfectă de riscuri pentru recife”, spune Jane Lubchenco, administrator al Administratiei Naţionale pentru Oceane şi Atmosferă din Statele Unite.

Printre aceste ameninţări se numără pescuitul excesiv, dezvoltările pe coastă, poluarea şi schimbările climatice. Creşterea temperaturii apei duce la albirea coralilor. În 2005, în Caraibe s-a înregistrat cea mai mare albire a coralilor, atribuită creşterii temperaturii oceanului.

Emisiile de dioxid de carbon determină creşterea nivelului de aciditate a oceanului, din cauza căruia cercetătorii avertizează că vom putea observa fenomene nemaiîntâlnite din perioada dinozaurilor.

Lauretta Burke, unul dintre autorii raportului, spune că acţiuni rapide ar putea determina salvarea recifelor. Ea recomandă reducerea pescuitului şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pierderea coralilor afectează milioane de oameni prin pierderea unei surse de hrană, siguranţă şi turism, coastele îşi vor pierde protecţia în faţa furtunilor. De asemenea, 90% din energia generată de turbinele eoliene formează valuri care sunt absorbite de recife.

Foto: Flickr / eutrophication

Citiţi şi:

Stridiile au dispărut din punct de vedere funcţional

Un gheţar din Peru s-a înjumătăţit în ultimii 23 de ani

Vinurile de Bordeaux, în pericol din cauza încălzirii globale

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: TOTB.ro - Cum făceau dinozaurii sex? » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger