Reabilitare după o dependență de legale

10

După o dependenţă prelungită de ketamină, care l-a dus până la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia din Bucureşti, Ştefan I. a scăpat până la urmă de ketamină înlocuind-o cu dependenţa de droguri legale. Aşa a ajuns de încă vreo trei ori la Obregia şi o dată la spitalul de arşi, a renunţat la job şi s-a mutat înapoi la părinţi. “Oamenii nu înţeleg că dependenţa nu e doar fizică, că nu e suficient să stai într-un spital fără să consumi ca să îţi treacă adicţia, trebuie să îţi reconstruieşti viaţa şi asta nu se poate face stând închis ca la puşcărie şi aşteptând să se scurgă orele ca să scapi de acolo”, spune el. Aşa că a ales alternativa unui centru de reabilitare aflat la 10 km de Sibiu, un loc izolat, cu mese de ping pong, bibliotecă şi terapie în grup, care l-a învăţat să-şi recapete controlul. “Încă nu sunt convins că abstinenţa totală e singura soluţie valabilă, dar mi-e clar că nu mai vreau să fiu dependent şi îmi caut un fel de echilibru”.

 

de Ionuţ Dulămiţă

 

Materialul a fost realizat pornind de la experienţa povestită de Ştefan I. pe site-ul revistei Vice România şi completat cu informaţiile oferite în cadrul unui interviul acordat TOTB. Materialele de până acum din cadrul serialului pe tema drogurilor au fost realizate în colaborare cu organizaţia Romanian Harm Reduction Network. Vă avertizăm că acest material conţine informaţii explicite privind consumul de droguri. Nu promovăm consumul de droguri, ci vă oferim aceste informaţii pentru o cât mai bună înţelegere a fenomenului şi a efectelor sale.

Am pornit cumva ca orice „experimentator” naiv de la ideea că orice merită încercat măcar o dată. Aşa că le-am luat în ordinea în care am avut acces la ele şi deşi am făcut un liceu despre care se spunea că era plin de droguri, eu n-am dat peste aşa ceva până în facultate. Prima chestie încercată a fost ketamina, am luat de câteva ori prin anul III de facultate, mi s-au părut nişte experienţe interesante. Nu era ceva care să mă intereseze prea mult pe atunci. După ce am luat de câteva ori cu mai mulţi prieteni am uitat de treaba asta, ne-am luat cu alte distracţii. Pe vremea aia încă se găsea la farmacia din Romană şi era ieftină şi, cu toate astea, ne-am pierdut repede interesul. Apoi am fumat prima oară iarbă când eram la un masterat în străinătate. Acolo am fumat cu profesorii din departamentul de filosofie la petrecerile pentru profesori şi studenţi postgraduate. Nici iarba nu m-a captivat, am râs, am vomitat, peste două zile, când mi s-a mai oferit, am zis “nu, merci”. În schimb, după ce m-am întors în ţară, am intrat într-un grup în care un tip aducea k. La început am zis pas, apoi am luat o linie, poate, în câte o seară şi în rest nu mai simţeam nevoia, deşi mai era. Apoi am început să vreau şi eu mai des, aproape că nu mai era party-ul party dacă nu era şi k şi luam linie după linie până când se termina.

La un moment dat, nu mai găseam k niciaieri şi ne-am prostit puţin cu solvent de vopsea, a fost caterincă vreo două zile, apoi am uitat şi de asta, era prea scârboasă şi toxică prostia aia. Apoi, cu diverse ocazii, am mai încercat GHB, 2CB, DOC, DMT… Pill am luat o dată, dar nu am simţit mare lucru, apoi nişte MDMA praf, dar eram prea fascinat de ketamină şi MDMA-ul mi se părea superficial şi prea sărac ca trip. Un timbru a adus cineva odată, dar am evitat să caut heroină, o singură dată am fost pe aproape să cumpăr, noroc că tipul căruia i-am dat banii nu s-a mai întors. Cu cocaina sau cu altele nu prea m-am întâlnit şi nici n-am făcut eforturi să le caut, ştiam că sunt riscuri. Cam asta înainte de legale, dar lucrurile astea s-au întâmplat în vreo 7 ani, cred, dintre care în ultimii am fost din ce în ce mai dependent de ketamină. Apoi, la un party, am încercat prima oară mefedronă, care era pe atunci legală, mai mult pentru că nu mai aveam k. Ştiam că există, dar nu mă interesaseră legalele până atunci pentru că îmi imaginam că ce e legal nu poate fi decât un pseudo-drog. Era unul din brandurile de mefedronă din aceeaşi perioadă cu Special Gold şi Magic.

După o seară de k eram confuz, încet, blanc. Imediat după ce am luat mefedronă IV mi s-au destupat toate canalele, am devenit limpede, fericit, culorile s-au aprins, mi-a revenit mirosul, am început să fiu atent la oameni, să îi admir, am început să umblu prin club atent la ce se întâmpla şi aveam senzaţia stranie că lumea e atentă la mine, că orice e posibil, am devenit comunicativ. Eu eram oarecum închis în lumea ketaminei, deci nu prea ştiam ce se întâmpla cu legalele. Am aflat de shopuri după câteva luni şi nu m-a interesat. Cineva mi-a spus de nişte prafuri cu efecte între cocaină şi amfetamine, dar nu mă atrăgea ideea, erau şi scumpe şi eram şi conştient că după ce m-am fript cu o chestie, nu era prea prudent să mai încerc şi altele. Pe de altă parte, odată ce am înlocuit dependenţa de k cu cea de „legale”, mi-a părut bine, chiar dacă astea mă băgau în probleme cel puţin la fel de grave – de la stările îngrozitoare de comedown, teroare, panică, suferinţă psihică, disperare suicidală, la lucrurile tâmpite pe care le poţi face când eşti high, interacţiuni dubioase cu oamenii, experienţe sexuale riscante; accidente, de la accidentare fizică, la deshidratare, stat prea mult în frig fără să îţi dai seama, supradoză şi stop cardiac sau respiratoriu, riscul de a deveni agresiv din cauza tripului în care eşti, ca să nu spun de tâmpeniile pe care le poţi face în disperarea de a face rost de bani ca să îţi mai iei, de felul în care te porţi cu cunoscuţii, cum te foloseşti de toată lumea, cum îţi disperi părinţii etc. Dar măcar luam o pauză de la abrutizarea pe ketamină, problemele de ficat, rinichi, vezică etc.

Tripurile mele, adică conţinutul stărilor, delirului etc. au fost cam aceleaşi de la toate prafurile legale. După ce s-a interzis mefedrona, am avut experienţe şi mai dure pe Generation 2012 şi BLT, care, din câte ştiu, conţineau tot un derivat de amfetamină, MDPV, apoi pe a treia generaţie, Pure, tot cam aceleaşi stări. Habar nu am ce substanţe mai conţin acum legalele, dar e cam la fel. Şi nu m-ar mira să intru în aceleaşi psihoze şi de la cocaină, pill-uri, metamfetamină etc. Nici măcar canalele informale de informaţie nu prea funcţionează în cazul legalelor. Dacă dai search-uri pe forumuri internaţionale, greu găseşti informaţii fie şi subiective despre ce e în Pure sau Magic. Ştim vag că substanţele sunt inventate de tot felul de chimişti underground prin America, Europa de Vest, China mai nou, şi apoi sunt produse de laboratoare, mai ales din China, şi importate. Cineva de la un shop nu-ţi poate descrie cam ce se poate întâmpla. Depinde cine eşti şi ce relaţie ai cu vânzătorii ăia, dar nu e ca la farmacie. Din moment ce pe ele scrie îngrăşământ de plante sau ceva de genul ăsta, de ce te-ai aştepta de la vânzător să îţi spună despre ce e vorba exact, poate nici nu ştie sau poate se aşteaptă ca numai cei care ştiu despre ce e vorba să cumpere, habar nu am. Normal că ar fi preferabil să scrie pe pachetul de Special Gold că are nu ştiu cât la sută mefedronă, în loc să scrie că e îngrăşământ de plante, dar asta ar presupune ca substanţele să fie permise şi regulate legal pe bune, nu doar tolerate până când sunt interzise. Normal că pe ele scrie îngrăşământ de plante, shop-urile nu vor să atragă atenţia, nici nu-şi mai fac vreun fel de reclamă, sunt nişte chioşcuri fără firmă şi fără reclamă. La început aveau tot felul de chestii desenate pe ele, acum încearcă să treacă neobservate.

Am ajuns fără job (abandonat de pe vremea cu keyul), mutat înapoi la părinţi, care nu mă mai primeau în casă când eram varză, cu plasma, telefonul, monitorul etc. vândute, cu trei internări la Obregia la activ şi cu o psihoză paranoidă cât Casa Poporului. Nu luam cantităţi enorme şi nici foarte des, dar paranoia în care mă băgau legalele mă ducea invariabil ori pe la vreo secţie de poliţie, ori la Obregia, ori la spitalul de arşi, unde am stat vreo lună după ce am luat foc la un picior, în circumstanţe misterioase. Apoi îmi reveneam şi o luăm de la capăt – fragment preluat de pe Viceland.com.

La Obregia nu am ajuns întotdeauna de bună voie. Nu mai ştiu dacă au chemat ai mei salvarea odată când eram foarte spart. Maxim am stat două săptămâni acolo. Dar prima oară nu am regretat, eram destul de disperat. În schimb, statul acolo e destul de nasol, la început nu-ţi dai seama. Te ţin prima noapte în nişte saloane de primire, nu în secţiile de dezintoxicare 16 şi 17, şi nu îţi dau nimic, te lasă să te chinui, te leagă de pat dacă eşti prea agitat. Apoi te transferă dimineaţa, când tu eşti terminat şi n-ai vrea decât să dormi, în secţia 16 de regulă, unde majoritatea erau pe heroină, apoi din ce în ce mai mulţi pe legale, unde sunt tipi din medii naşpa, majoritatea gen mici infractori, şi te medicheaza de trei ori pe zi cu câte un pumn de pastile. Pe cei pe heroină îi bagă pe suboxonă treptat, să nu intre în sevraj.

Prima oară când am stat, dacă îmi aduc bine aminte, nici nu eram cu legalele, eram doar cu ketamina, şi nu există tratament standard medicamentos pentru dependenţa asta, îţi dau un pumn de pastile să te calmezi, să dormi majoritatea timpului şi să nu faci probleme. Prima oară m-am înţeles cât de cât cu băieţii, n-am avut probleme, deşi eram cu totul alt gen. E oribil, e ca în spital, totul pute pentru că toate neurolepticele şi calmantele alea îţi ies prin transpiraţie şi miroşi naşpa. Ultima oară când am stat nu mai puteam intra în sala de mese, aveam un reflex de vomă instantaneu când simţeam mirosul. Mâncarea e execrabilă. Nu poţi păstra un pachet de ţigări, ţi-l fură băieţii şi din chiloţi dacă îl ascunzi. Şi cea mai cruntă e plictiseala. De asta te bucuri oarecum când vin pastilele, măcar mai dormi o oră, două şi mai trece o zi. Fiecare abia aşteaptă să scape şi mai toţi se gândesc deja cum o să facă rost de ceva imediat ce ies. Oamenii nu înţeleg că dependenţa nu e doar fizică, că nu e suficient să stai într-un spital fără să consumi ca să îţi treacă adicţia, trebuie să îţi reconstruieşti viaţa şi asta nu se poate face stând închis ca la puşcărie şi aşteptând să se scurgă orele ca să scapi de acolo. Există şi psihologi pe lângă psihiatri [la Obregia], dar un om la o secţie cu 30 de oameni nu are ce face şi nu se duce nimeni la consiliere, toţi o văd ca pe o frecţie.

 

 

Un centru de reabilitare e altceva, aşa că am zis să o încerc şi p-asta şi m-am bucurat că mai scap o vreme de acasă. Înainte de plecare, pe la sfârşitul lui august, am făcut o ultimă noapte de binging pe Pure, apoi am luat-o pe maică-mea şi ne-am urcat în tren. Am făcut sevrajul pe drum şi, cu toate că am dormit cu chiu, cu vai o noapte în Sibiu, când am ajuns a doua zi în Şura Mică, la vreo 10 km nord de Sibiu, eram încă terminat şi destul de psihozat. Din fericire, nu prea se vedea şi m-au internat, deşi regula e că trebuie să faci dezintoxicare înainte de reabilitarefragment preluat de pe Viceland.com.

Teoretic, „dezintoxicarea” se poate referi la orice aştepţi să fie eliminat din corp, inclusiv toxinele produse când mănânci lucruri mai dubioase, deci se poate vorbi în principiu de dezintoxicare de ketamină sau legale, dar practic nu prea are sens, pentru că substanţele astea sunt eliminate destul de repede din organism, în câteva ore să spunem, deşi pot avea efecte neurochimice de lungă durată. Dar în cazul legalelor, cei din Şura Mică, când vorbesc de dezintoxicare, se referă la perioada aia de după consum când ai simptome de retragere. E practic tot un sevraj, chiar dacă nu e de acelaşi tip cu al heroinei. Şi la alcoolici se face dezintoxicare. Un concept care nu are nici o legătură cu reabilitaterea, sunt două lucruri complet diferite, tot ce le leagă e că sunt etape în revenirea din dependenţă. Dezintoxicarea sau detoxifierea e mai degrabă un proces fizic care se referă la eliminarea toxinelor din corp şi controlarea efectelor sevrajului. Reabilitarea e un proces psihologic şi social de mai lungă durată. Cei de la Obregia fac şi ei ce pot, nu pot să facă terapie acolo, ei doar te ţin închis şi te opresc o vreme din consum, îţi taie medicamentos sevrajul în cazul heroinei.

La Şura Micră, internarea se face pe cel puţin o lună şi costă 1.600 de lei pe lună. Este mai mult decât la Grădiştea, lângă Bucureşti, unde e 600 de lei în condiţii ceva mai slabe şi cu îndoctrinare religioasă non-stop, dar mai puţin că afară, unde e de ordinul miilor de euro. Din ce ştiu, urmează să se mai deschidă pe undeva prin ţară un centru mai modern, dar n-o să fie deloc ieftin. Primele două zile am cam dormit, dar apoi mi-am revenit şi am început să casc ochii în jur. Centrul de la Şura Mică e într-o fostă casă parohială, ditamai conacul cu ţiglă veche, cu o curte mare cu foişor în faţă, terasă şi livadă în spate, cu staul şi şopron, cu porci, o vacă, câini şi pisici. Aşezământul e în centrul satului din care saşii au cam plecat, lângă biserica luterană din secolul XIII. Din start, contează că locul e frumos şi parcă te simţi altfel cu munţii la orizont şi cu pomii în grădină. Cei mai mulţi pacienţi sunt bărbaţi trecuţi de 30 de ani şi alcoolici, dar în ultima vreme sunt din ce în ce mai mulţi tinerei care au a drug problem. Majoritatea celor pe care i-am prins eu erau cu legale, dar şi cu heroină şi altele. Camerele sunt de câte două, trei sau patru paturi, există o sală de mese şi un club de zi, unde se fac întâlnirile de grup şi unde se stă la tv sau la jocuri. Deşi arată oarecum învechit şi nu sclipeşte ca o clinică din filme, centrul are cam tot ce-i trebuie. Masă de ping pong, cărţi de joc, remy, darts, dvd player, o colecţie de filme şi o mică bibliotecă, ceva gantere şi mai multe biciclete. Pe pereţii clubului, pe lângă planşele cu scheme despre dependenţă, sunt şi ceva icoane. E drept că aşezământul se cheamă Nazaret şi aparţine Crucii Albastre, iar o dată pe săptămână vine un preot ortodox la şedinţa de terapie şi mai citeşte din Biblie. Dar povestea religioasă e oarecum opţională, în ideea că pe unii îi ajută să-şi întărească motivaţia să se lase, ceea ce nu îi împiedică pe alţii să-l ia pe popă cu provocări anti-creştine la fel de plicticoase.

Partea cea mai importantă din toată treaba e terapia de grup, oarecum pe model Alcoolicii Anonimi, care se întâmplă în fiecare zi de la 11 la 1, mai puţin în weekend. Pentru mine a fost prima experienţă de genul ăsta şi acum îl înţeleg pe tipul din Fight Club care se ducea la şedinţe de terapie de grup doar ca să mai scape de alienare. Nu e vorba neapărat de schimbul emoţional care are loc în grup când fiecare vorbeşte despre problemele lui, chestie care îi poate deranja pe masculii mai rezervaţi cu intimitatea lor, cât de socializare după perioada de autizare din cauza drogurilor, un fel de tovărăşie care se leagă în timpul discuţiilor care privesc în primul rând dependenţa şi abstinenţa. În privinţa asta nu există niciun dubiu, ce se predică la Şura Mică este abstinenţa şi nu consumul controlat, în ideea că odată ce ai ajuns dependent de o substanţă, nu prea te mai poţi întoarce. Nu cred că am mai fost în genul ăsta de grup de pe vremea taberelor din generală, aşa că mi-a plăcut de la început atmosfera şi în vreo două săptămâni am mai scăpat şi de depresie.

Trezirea e la şapte dimineaţa cu un clopoţel, la şapte treizeci e micul dejun, o întâlnire scurtă de control la opt. După două, trei zile de trezit la ora aia ţi se resetează ritmul şi prinzi dimineţile alea fresh cu soare şi cafea, la care râvneai pe vremea când erai junky şi te duceai să te culci când toţi plecau la job. Apoi, fiecare îşi face „sectorul”, adică bucata de gospodărie care îi revine ca parte din „ergoterapie” – recuperare prin muncă. Eu m-am băgat la început la spălat vase, ca să nu par vreun fiţos leneş din Bucureşti, apoi când nimeni altcineva nu a fost interesat, m-am oferit să învăţ să mulg vaca, împreună cu un puşti din Germania, student la psihologie, venit la practică, la centru. Îmi era cam frică de animale şi am zis că e o ocazie să rezolv treaba asta, plus că eram curios cum e cu mulsul – „Invers decât se beleşte p…”, mi-a zis unul dintre terapeuţi. Acum vă pot spune şi vouă că partea grea nu e atât tehnică, cât forţa în mâini, care se dezvoltă în vreo săptămână. Majoritatea se fereau de treaba asta, pentru că pute a bălegar în staul, dar mie mi-a plăcut atmosfera aia când miroase a lapte şi mâţele torc şi tu tragi vaca de ţâţe şi or fi ceva feromoni în aer, că parcă nu e atâta bună dispoziţie nici de la legale.

După atât stres prin Bucureşti pentru the next fix, e bine să o mai dai şi pe d-astea mai rustice. Alţii aveau ca sarcini să facă curat în club sau pe holuri sau în curte şi tot aşa. De la 11 era terapia de grup, la care veneau pe rând cei doi psihologi sau directorul, care e un medic neamţ. La 1.30 era masa de prânz, foarte OK şi cât să te saturi, o parte importantă din recuperare zic eu, după ce porcării am mâncat prin spital. Numai în timpul cât am stat eu s-au tăiat trei porci, iar spre sfârşit era un băiat absolvent de Litere căruia îi plăcea să gătească şi făcea torturi. Pe la patru, mai era o întâlnire, de obicei discuţii în grupuri mai mici sau câte o treabă de făcut în comun, iar joia, la sala de sport a şcolii de lângă biserică – baschet, volei, fotbal, badminton. De două ori am fost la cules de prune şi mere din livadă şi prin octombrie la cules de porumb. Cina la 7.30 şi apoi la liber, dar în general pe la 11 îţi pică ochii în gură şi rareori am stat până pe la vreo 1 la filme ori la remy. În weekend, trezirea e mai târziu şi în rest e liber, iar dacă ai trecut de cele două săptămâni în care nu ai voie să ieşi din centru şi dai semne că te poţi stăpâni, se poate pleca la plimbare până la Ocnele Sibiului ori la Sibiu, sau chiar acasă în permisie. De câteva ori am fost cu băieţii la pescuit într-un eleşteu la vreun kilometru de aşezământ.

Nu prea ştiu cum au trecut trei luni, dar ştiu că mi-a mai revenit pofta de râs şi că mă pot distra jucând ceva, chestie de neconceput în perioada pe droguri. Mulţi din cei din Şură nu erau neapărat genul cu care să am multe în comun, exceptând dependenţa, dar vrând-nevrând te străduieşti să te integrezi în grup şi să nu faci foarte multe figuri. M-am împrietenit mai bine cu un băiat din Chişinău, care fusese dependent ani de zile de heroină şi era dintre cei mai determinaţi să se lase. Între timp, s-a şi mutat în România şi s-a angajat. Am mai fost prieten cu un tip din Iaşi care era la Medicină în Bucureşti şi care de trei ani repeta primul an, dependent de toate chestiile la un loc, de la tusine la ciuperci, şi cu un şmecheraş din Vâlcea heroinoman, plus vreo doi puşti din Bucureşti.

La un moment dat, m-am hotărât să le zic că sunt gay şi asta am şi făcut şi n-a fost prea simplă situaţia într-un centru numai de bărbaţi, dar până la urmă a fost OK. Evident că ăsta e unul dintre motivele pentru care mie mi-a plăcut să stau acolo trei luni. Mai naşpa a fost când la un moment dat a venit un tip din Bucureşti şi a luat nişte legale, pentru că nu m-am abţinut şi am luat şi eu cu el. A doua zi după recidivă am fost trimişi amândoi înapoi acasă şi nu m-am putut întoarce să termin terapia decât după o lună. Numai o parte dintre cei care fac terapie de grup reuşesc să menţină abstinenţa ani de zile. Cu toate că metoda nu este perfectă, dă rezultate mai bune faţă de altele pentru simplul motiv că izolarea e însoţită de reintegrare socială şi că te poţi convinge că vrei să renunţi şi să înveţi cum să recapeţi controlul. Cât despre mine, încă nu sunt convins că abstinenţa totală e singura soluţie valabilă, dar mi-e clar că nu mai vreau să fiu dependent şi îmi caut un fel de echilibru – fragment preluat de pe Viceland.com.

Concediul de trei luni de la Sura mică m-a ajutat mult, mi-am revenit psihic. Apoi, în Bucureşti, am stat nişte luni degeaba şi iar începuse să fie destul de naşpa, depresii şi altele. M-a ajutat că mi-am găsit în sfârşit un job, cel puţin la fel de mult ca terapia de grup şi reabilitarea. În fiecare zi, 8-9 ore, sunt la job, deci sunt sober.

Pentru a accesa articolul inițial, publicat pe site-ul revistei Vice România, apăsați aici.

Tags:



10 comentarii

  1. Cornelia Vodoiu on

    Nu trebuia sa se ajunga aici. In fiecare scoala de la tara, de la oras, in fiecare centru universitar trebuia sa se faca profilaxia toxicomaniei. In martie 2008 mi-am dat a doua oara demisia din Institutul de Chimie Timisoara al Academiei Romane fiind convinsa ca presedintele Academiei Romane, acad.chimist Ionel Haiduc, profesorii conducatori de doctorate sunt implicati in sinteza, traficul de etnobotanice. Suntem profesorii de chimie promotia 1982 cu grad de sublocotenent in rezerva, arma 52 -aparare civila obligati sa-i informam pe toti cei nascuti dupa 1968. Infractiunea este de import.
    [« Club Drug « Special K » Could Leave Users Incontinent.
    Wtitten by Alan Mozes ; HealthDay Reporter.
    Long-term abuse of teh recreationel drug KETAMINE, often called « Special K » by the young partygoers, who use it , is now linked to heightened risk for pelvic pain and urinary inconinence. The findings is based on a 2009 survey conductedby a team of researchers out on Hong Kong.
    KETAMINE is considered one of the so-called « CLUB DRUGS », due to its popularity in nightlife rave settings.Sometimes also referred to as « Vitamin K », KETAMINE’s intended purpose is as veterinary anaesthetic for use in animal surgery.
    However, when used recreationally, the « dissociative » anesthetic –which is chemically realted to PCP (« Angel Dust »0 –functions as a HALLUCINOGEN, and can prompt EUPHORIA, NUMBNESS, DELIRIUM and a sense of being disconnected from time and space. It can also disturb motor function trigger high blood presure and instigate respiratory distress.
    Dr.Marc Galanter, director of the division on alcoholism and drug abuse in the department of psychiatry at New York University School of Medicine in New York City , believes KETAMINE use is widespread.
    « KETAMINE is not that uncommon as a drug of abuse among young people », he said. »even though its use should be restricted to veterinary situations requiring anesthesia, young people do get a hold of it and inject it intramuscularly and get high.So it is a significant issue. »]

  2. IMPRESIONANT….stefan i….te_ai gandit sa scrii o carte despre avatarurile tale?ne_ai ajuta pe noi,cei”curati”,sa va intelegem si sa va ajutam…

  3. anna povestile drogatilor sunt mereu aceleasi. nu este absolut nimic interesant la ei. o carte o sa ii faca sa para cool . sa stai asa ca prostul degeaba la o petrecere si sa iei nu stiu ce droguri sa incepi sa vezi elefanti roz sau mai stiu eu ce nu mi se pare demn de povestit si analizat.
    sunt atatia oameni in tara asta care pot fi ajutati care chiar au avut ghinion pana acum in viata , de sa ajut un drogat?

    • Domnule Adi, imi rezerv dreptul la protejarea identitatii dar as vrea sa va informez ca , si oamenii care au experimentat sa zicem aceste substante numite droguri … fie ele marijuana, key, legale, pastile etc SUNT TOT OAMENI care nu se pot OPRI pentru ca nu au cum. Eu spre exemplu am un job , am bani , casa si masina dar datorita vietii destrabalate din copilarie nu ma pot opri din consumul de droguri…fie ele usoare sau grele … nu conteaza atata timp cat imi provoaca starea pe care o doresc.
      Sunt de parere ca , o data ce ai luat o substanta nu mai e cale de intoarcere… iar daca personalitatea este slaba… esti pierdut.
      Nu mai judeca oamenii si nu mai caracteriza dupa aparente pentru ca niciodata nu sti din ce cauza s-a ajuns aici. O zi buna.

  4. Cred ca intoarcerea in natura ajuta cel mai mult atunci cand vrei sa te lasi. De fapt, cred ca ce important e sa te reindragostesti de viata, sa gasesti pasiunea in a trai. Si e important sa fii intr-un mediu cu oameni plin de viata, care sa te inspire si sa te ajute si sanu te considere un ciudat.
    Exista diferite comunitati in natura, in Romania inca nu am auzit sa existe, dar prin Spania / Portugalia / Germania / Franta sunt foarte multe. Oameni de tot felul care aleg sa traiasca in natura si sa se ajute unii pe altii. Si cunosc destul de multi dependenti de chestii grele care au ajuns acolo si pur si simplu s-au vindecat. Prin mediul inconjurator 🙂

    Asa ca nu cred ca vreun spital te poate ajuta, ci mai degraba natura.

  5. Pingback: O nouă definiţie a adicţiei: tulburare a creierului, nu problemă comportamentală

  6. Pingback: România introduce noi măsuri de incriminare a operaţiunilor cu etnobotanice | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Droguri în venă, pe bani din gunoaie. La schimb de seringi în Ferentari | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: VIDEO Urmăriți gratuit ”Breaking the Taboo”, documentarul despre războiul eșuat împotriva drogurilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger