Război și pace în presă

Calitatea discursului unor instituții mass-media autohtone, în particular din audiovizual – este, de câțiva ani, în cădere liberă. Audiențele mari ale unora dintre aceste surse de noxe informaționale poate lăsa senzația că este vorba despre o practică generalizată – or, se impune să precizăm că în spațiul mediatic există și teritorii de decență. Senzaționalismul, substituirea agendei publice cu agenda patronilor media, mercenarizarea ziariștilor – sunt câteva dintre cele mai importante vicii de sistem care conduc la degradarea discursului public, la abandonarea interesului public și la ignorarea agendei cetățeanului. Cauzele acestei patologii au fost semnalate publicului în rapoartele FreeEx publicate de ActiveWatch în ultimii zece ani.

 

de Mircea Toma (ActiveWatch)

 

Dacă „senzaționalismul” produce victime doar din motive de foame de audiență, celelalte cauze implică raporturile instituțiilor media cu clasa politică. Angajarea în tabere politice aflate în competiție constituie cel mai frecvent context generator de tiruri de acuzații azvârlite peste baricade de unii către ceilalți și viceversa. Dacă țintele sunt în marea lor majoritate oamenii politici, se întâmplă ca, uneori, să cadă victime ale unor asemenea „măceluri mediatice” și ziariști.

Numai în săptămâna aceasta am înregistrat o asemenea situație în care între doi vectori de comunicare contaminați de agenda politică a managementului au intrat în coliziune directă.  Preț de trei seri s-au acuzat de „propagandă” și au promovat un discurs care nu le face cinste nici ca profesioniști, dar nici măcar ca adulți. S-au gratulat fără nicio reținere cu termeni precum „băsist” și „pontănac”. Dar acesta este doar un alt episod dintr-o încleștare obositoare începută acum cinci ani, semn că cele două televiziuni nu mai au nicio legătură cu noi, publicul răbdător de acasă.

Tratamentul destinat combaterii acestor situații nu este simplu și nici la îndemâna vreunui protagonist al vieții social-politice. E nevoie de o emancipare generală a publicului – care nu se poate petrece peste noapte; e vitală mobilizarea breslei jurnaliștilor pentru a consolida valorile profesionale și pentru a înfrunta presiunile patronale; e nevoie de un cadru normativ funcțional – asta înseamnă că legile relevante existente trebuie să fie folosite, iar codurile deontologice să câștige forță; actorii sociali interesați să reacționeze și să amendeze moral derapajele.

Cu toate că sună foarte complicat, nu sunt pesimist.

Publicul este pe cale să se reorienteze pe măsură ce distanța dintre agenda de interes public și cea a acestor instituții mass-media devine mai vizibilă. Recent am asistat la un emoționant mesaj adresat de către un mult mai numeros decât speram public televiziunilor și presei cumpărate de RMGC când marșurile a zeci de mii de oameni din septembrie-decembrie au parcurs cartierele bucureștene pentru a permite oamenilor să vadă pe geam ce nu văd la televizor. Cu același prilej, parte dintre ziariști au acuzat cetățenii că ar fi manipulați de diferite forțe oculte – discurs care le-a pecetluit identitatea morală.

Mobilizarea breslei se petrece parțial în interiorul acesteia, parțial în afara ei: structurile sindicale au avut victorii, e adevărat, parcelare, dar importante pentru a indica validitatea soluției acestui tip de asociere. Cea mai importantă formă de rezistență este pe cale să se nască înafara a ceea ce înseamnă industria convențională, în puzderia de structuri de noi media care apar multe dintre ele inițiate de evadații din sistemul controlat de clasa patronilor-politicieni. Sunt importante – deși mult mai rare – și evadările unor ziariști cu identitate publică născută în cadrul grupurilor de media cu practici nocive pentru că ei contribuie decisiv la demascarea naturii reale ale respectivelor instituții media.

Cadrul normativ funcționează atunci când este folosit. Cazurile unor execuții publice media de mare notorietate – cum a fost cel al judecătorului Cristi Danileț la Antena 3 – conțineau probe suficiente pentru reaua credință a așa-zișilor jurnaliști pentru a fi expuși unei sentințe descurajante, dar, din păcate, magistratul nu a apelat la justiție. Un exemplu de eficiență a apelului la justiție l-a avut ca victimă pe Ion Cristoiu – un precursor al derapajelor de discurs –  care a fost condamnat la despăgubiri financiare cu valori clar disproporționate (400.000.000 lei în 2001), într-un proces cu ziarista Gabriela Adameșteanu, pe care o tratase în aproape aceeași manieră în care a fost tratată zilele trecute ziarista Andreea Pora la Antena 3.

Un rol din ce în ce mai activ are CNA, care a început să administreze penalizări într-un ritm care încearcă să țină pasul cu ritmul derapajelor. Există, însă, tot timpul, riscul ca aceste instrumente să fie folosite pentru a limita libertatea de exprimare. De aceea – cu toată indignarea pe care unele ieșiri publice ale unor ziariști și posturi TV le stârnesc, trebuie să fie verificată autentica încălcare a legii.

Cel mai rău stăm cu codurile deontologice, care există aproape exclusiv la nivel de text, fără a produce efecte în viața profesională – cu excepția salutară a TVR (unde există o Comisie de Etică și Arbitraj care adeseori sancționează jurnaliștii din TVR sau critică deciziile managementului instituției).

Actorii din societate – în primul rând structurile asociative ale breslei și organizații de drepturile omului – au avut reacții parcelare. Mă voi referi, de această dată, doar la ActiveWatch, odată cu invitarea celorlalte structuri să își relateze propriile performanțe în această materie. ActiveWatch a reacționat în zeci de situații anual, mesajele organizației fiind preluate uneori de structuri internaționale – Comisia Europeană, Departamentul de Stat al SUA, Reporteres sans Frontieres și, de anul trecut, de IFEX. Toate aceste reacții sunt vizibile pe site-ul organizației și în publicațiile dedicate. Gravitatea situațiilor este evaluată de membrii organizației care se orientează folosind ca termen de referință criterii ale partenerilor internaționali. Am reacționat întotdeauna atunci când ziariști independenți au fost victima hărțuirii din partea unor politicieni sau chiar a colegilor de breaslă aflați în misiuni de execuție publică – cum a fost cazul ziariștilor acuzați în vara lui 2012 că sunt responsabili de imaginea proastă a guvernului român în străinătate. În cazurile în care „ziariștii” care își asumă fățiș opinii politice partizane se încaieră între ei, opțiunea organizației este să semnaleze această categorie de situații în raportul anual.