Râuri care mor sub monștri de beton

2

“În văi până acum sălbatice ale Carpaților, avem în derulare un război devastator care extermină naturalețea apelor de munte, înaintând pe sute de fronturi: escadrile de buldozere, excavatoare, geniști experți în dinamitare și la final turnarea în beton. Șenilele microhidrocentraliștilor zdrobesc viața de pe cursurile de ape naturale”, avertiza în toamna lui 2012 biologul Peter Lengyel. Peste 500 de proiecte de microhidrocentrale (MHC) se află în prezent în diferite stadii de avizare, construire sau funcționare pe râurile de munte din România, sfidând, potrivit ecologiștilor, legislația și mediul. Un studiu recent al WWF, care a lansat la 14 noiembrie campania “Râurile de munte: ultima șansă”, a inclus microhidrocentralele din Făgăraș printre cele mai nesustenabile nouă studii de caz de pe planetă. Am stat de vorbă cu doi specialiști ai organizației de mediu pentru a afla de ce stau așa lucrurile.

 

Foto: Dan Dinu

 

de Ionuț Dulămiță

 

“Când spui microhidrocentrală, îți imaginezi o mică moară care se învârte în apă, dar nu este așa, sunt niște construcții uriașe care blochează tot râul”, spune Diana Popa, specialist în politici hidroenergetice la WWF, organizație care a lansat o petiție referitoare la stoparea acestei probleme. Puteți semna petiția aici. Un proiect de MHC nu implică o singură structură, ci un ansamblu de structuri care modifică morfologia unui râu: stație de captare, turbină, conducte de aducțiune și centrala electrică, care transformă forța mecanică a apei în energie. Pentru construirea acestor “monștri de beton”, cum îi numea Peter Lengyel, e nevoie de un drum de acces pe care să circule marile utilaje, ceea ce înseamnă că toată valea e afectată.

Potrivit WWF, pe forumurile și blogurile pasionaților de turism alpin, pericolul de pe  Topolog – un afluent al Oltului ce ar putea fi afectat de construcția de MHC-uri și pentru care WWF a cerut studii de teren – și distrugerile de pe Capra sau Sâmbăta, toate râuri din Munții Făgăraș, sunt printre subiectele cel mai intens dezbătute. Relatările de la fața locului spun că pe cei doi versanți pe unde au trecut deja excavatoarele și buldozerele, văile arată ca după bombardament. Unii chiar au asistat la dinamitarea munților în ariile protejate, dovedită ulterior ilegală. Peter Lengyel asociază aceste acțiuni ce transformă văile în văgăuni în care organismele acvatice sunt terminate cu bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki.

În România, cele mai multe proiecte de microhidrocentrale sunt propuse în zonele de munte, unde energia de relief este mai mare. Problema e că majoritatea zonelor protejate din țară se află și ele în zone montane, iar proiectele și legislația nu țin cont de asta. Râurile de munte au o biodiversitate extrem de bogată. Pe râul Topolog, ca pe multe alte râuri alpine, conviețuiesc microorganisme, alge, mușchi, spongieri, planarii, raci, insecte și larve de insecte, pești și amfibieni. Dintre mamifere, vidra, specie protejată, depinde în mod esențial de prezența peștilor în râuri, păstrăvul făcând-o să urce până la 1.500 m altitudine. Contactat de WWF, biologul George Bouroș a studiat prezența vidrei pe Topolog, ceea ce studiul de o zi comandat de operatorii care vor să ridice MHC-uri acolo nu a luat în calcul.

În interviul de mai jos, Diana Popa și George Bouroș vorbesc despre impactul MHC-urilor asupra mediului și a comunităților locale și despre cum ar trebui schimbată legislația din România pentru a permite o exploatare responsabilă a energiei produsă de apele de munte.

 

Foto: Dan Dinu

 

Care sunt zonele cel mai afectate de construcția de microhidrocentrale?

Diana Popa: Noi cunoaștem foarte bine cazurile din Făgăraș. S-a început cu versantul sudic, cu râurile Capra, Buda și Oltic, în zona Transfăgărășanului, și s-a continuat cu versantul nordic. Acolo avem Sebeșul, care a fost captat în mai multe puncte; e un lanț de microhidrocentrale, râul a fost deviat prin pădure; se schimbă complet factorii hidromorfologici atunci când deviezi complet albia râului. Apoi sunt râurile Sâmbăta de Sus, Viștișoara, Lupșa, proiecte unde sunt implicate fonduri europene. E trist să vedem că într-un sit Natura 2000 (n.r. – Munții Făgărași), unde se implementează un proiect LIFE pentru conservarea naturii, [cu fonduri europene], se implementează în același timp, tot cu fonduri europene, proiecte care distrug râul. Sunt multe alte zone afectate, Maramureș,  Hunedoara.

Care sunt cele mai grave consecințe?

Diana Popa: Cel mai grav a fost intervenția în albia minoră a râurilor în timpul construcției, cu excavatoare, defrișări, porțiuni de stâncă explodate. Și în albia râurilor, dar și lateral, pentru lărgirea drumului de acces, s-a folosit liniștit dinamita în sit Natura 2000, fără nici un fel de evaluare adecvată a impactului. Operatorii au spus că au avize pentru folosirea dinamitei, dar trebuiau să vadă înainte cum afectează acea dinamitare speciile din sit. Sunt păsări care au habitate în zona respectivă și care evident că au fost afectate. Tipurile acestea de MHC-uri sunt standard toate, se numesc hidrocentrale pe derivație – folosesc niște conducte de aducțiune foarte mari pentru captarea apei, care sunt îngropate în paralel cu râul, cel puțin așa ar trebui. De cele mai multe ori însă, din cauza geografiei locului, nu pot merge în paralel cu râul, așa că se intervine și în albie. Conductele trec pe sub râu de multe ori. Din punct de vedere ecologic, cel mai mare impact este exact pe zona conductei. Cât este conductă, de la barajul de captare și până la centrală, pe zona respectivă, care poate ajunge până la 10 km, albia e aproape secată. Toată apa e canalizată prin conductă.

 

Foto: Dan Dinu

 

George Bouroș: Oricum e greu să cuantifici acest impact, pentru că trebuie să faci un studiu inițial, să vezi cum era situația înainte să se construiască microhidrocentralele, ce biodiversitate era, și după aceea încă un studiu după, să vezi ce-ai pierdut. Poți să vezi că s-a tăiat un pom, s-a făcut o groapă, dar nu poți să vezi fix ce s-a stricat neștiind ce a fost înainte. Și nu s-au făcut studiil de evaluare a impactului, ele sunt făcute din birou în general.

Diana Popa: MHC-urile și hidrocentralele în general se încadrează la anexa 2 a Directivei EIA (Environmental Impact Assessment), cu privire la evaluarea de impact. Agenția de Mediu decide dacă e cazul să supună evaluării sau nu un proiect [de MHC]. În 99,9% din cazuri, consideră că nu trebuie să facă lucrul acesta. Aici vorbim de toate proiectele, indiferent dacă sunt sau nu în situri Natura 2000, iar studiul de evaluare a impactului este unul general de mediu; include și evaluarea speciilor, dar și alți factori – aer, poluarea solului, a apei.

În cazul în care proiectul este într-un sit Natura 2000, atunci vorbim de necesitatea unui studiu de evaluare adecvată, care se referă la impactul direct al proiectului asupra speciilor și a habitatelor protejate din cadrul sitului. Pe râul Topolog, de exemplu, [operatorii]au făcut un studiu de o zi, care nu a investigat prezența vidrei (n.r. – specie protejată în România) și a altor carnivore și nu a ținut cont de biologia speciilor. Prelevările de probe și verificările de teren ar trebui făcute sezonier, în funcție de migrație, în funcție de reproducere ș.a.m.d., ori ei nu au ținut cont de aspectele acestea. Un studiu de o zi este complet neconcludent. În schimb, am primit de curând rezultatele unui studiu de evaluare pe care l-am comandat Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Până acum, am văzut o serie de cazuri în care nu se fac deloc astfel de studii.

Studiul de evaluare a impactului este eliminat din start, se consideră că nu există impact major, iar în ceea ce privește evaluarea adecvată, fie nu se face deloc, fie dacă se face, se face cum s-a făcut pe Topolog. Sunt studii comandate și aici e o problemă pe care legislația de acum o permite – un conflict de interese între evaluatori și operatori. Dacă operatorul plătește direct evaluatorul direct, dacă se stabilește o relație directă între ei, interesul este automat compromis. Nu ne putem aștepta la un rezultat imparțial. Noi ne-am gândit la o modificare a legii; am sugerat, într-un studiu juridic, să se creeze un fond comun în care operatorii să plătească contravaloarea studiilor, fondul respectiv să fie gestionat de autoritățile de mediu, iar evaluatorii să fie selectați pe principiul folosit în instanță la alegerea experților sau a juraților. Un calculator alege aleatoriu un expert.

Ce studii ați făcut pe râul Topolog?

George Bouroș: Mai întâi a fost cel pe vidră. Mi s-a pus pata pe vidră prin 2010, când am vizitat un wildlife park din Leipzig și am văzut animăluțul ăsta foarte drăguț, foarte jucăuș. După ce mi-am terminat masterul [în știința mediului], am zis hai să fac și chestii practice. M-am întors la mine în Vrancea, că sunt din Focșani, și acolo am tot colaborat cu niște băieți care fac studii pe carnivore mari. În zonă pe-acolo tot am văzut urme de vidră, excremente. Am zis hai să caut ce se știe în țara asta despre vidră, ce articole s-au publicat despre specie. Am găsit foarte puține, gen vânătorul și pescarul, nimic științific. Datele pe care ne bazam și încă ne bazăm sunt datele de la vânători. Am început să cercetez, să caut tot felul de metodologii, să văd dacă există vreo metodologie standard, ce s-a mai aplicat în alte țări, cum putem adapta la noi. Mi-am făcut și un blog despre specia asta și Diana așa m-a găsit și m-a rugat s-o ajut să căutăm vidre pe Topolog.

Am mers pe tot râul să văd unde sunt semne de prezență ale vidrei. Le-am colectat cu un GPS și am făcut o hartă de distribuție. În prezent există un baraj de acumulare pe Topolog și în aval de captare nu mai e nimic, nu mai găsești semne de vidră, nu mai e nici apă. Vidra depinde foarte mult de resursa trofică din apă. Dacă nu are ce mânca, nu mai stă acolo și preferă zonele din amonte, unde e păstrăv. E un animal oportunist, se hrănește cu orice din apă. Dacă nu mai e apă, nu mai sunt nici amfibieni, nici raci. Am găsit urme de vidră pe tot sectorul de râu, de la captare până aproape de 1.300 de metri altitudine. E o chestie foarte interesantă, pentru că la mine în Vrancea, unde am cercetat-o mai mult, mai sus de 1.000 de metri nu urcă. Râurile din Făgăraș au însă un potențial trofic mult mai mare, au mult mai mult păstrăv iar păstrăvul urcă mult mai sus.

 

Foto: Anna Roos

Foto: Anna Roos

 

Diana Popa: Specialiștii din Iași au evaluat, în afară de prezența vidrei de care s-a ocupat George, toate celelalte specii de pe Topolog. Concluzia a fost: Pentru conservarea habitatelor acvatice și a populației piscicole se recomandă evitarea oricăror intervenții și modificări în zona albiei minore și malurilor râului Topolog și ale afluenților acestuia, refacerea stratului vegetal și reîmpădurirea zonelor defrișate, evitarea introducerii de noi specii și a repopulării cu puiet provenit din alte zone. Argumentul continuă, în sensul că profesorii de la universitate spun că ar fi păcat să așteptăm 50 de ani pentru a face o evaluare pe termen lung a impactului acestor construcții, a exploziei de microhidrocentrale de care avem parte acum, și vorbesc chiar de impactul microhidrocentralelor comparat cu cel al hidrocentralelor mari. Indică aici un studiu din 2012 despre care nu știam, conform căruia impactul este mai mare în cazul unei microhidrocentrale comparativ cu o hidrocentrală mare raportat la unitatea de energie produsă. A fost un studiu de aproape un an de zile în care s-a ținut cont de sezon. Studiul de o zi [comandat de operatori]a analizat câteva specii din sit, dar nu pe toate, de exemplu prezența vidrei n-a fost analizată. Au constatat că este păstrăv, iar concluzia lor nu a fost că va fi așa o problemă.

George Bouroș: Păstrăvul nu e o specie de importanță comunitară, adică o specie protejată sau pe cale de dispariție. În general, se pot lua măsuri dacă există o specie de importanță comunitară.

Cum poate duce construcția unei microhidrocentrale la dispariția speciilor de pe un râu?

Diana Popa: Pe de o parte, are loc întreruperea continuității longitudinale și laterale a râului; se blochează curgerea sedimentelor, iar asta afectează în primul rând microorganismele și, pornind de acolo, tot ce înseamnă specie mai mare. E ca o piramidă, dacă strici baza… Vorbim de această întrerupere atunci când mai este apă în aval, dar în majoritatea cazurilor, debitul este atât de mic, încât albia minoră a râului este aproape secată. În cazul acesta nici nu se mai pune problema de transport de sedimente, vorbim deja de un mediu acvatic care nu permite orice formă de viață. Nu numai speciile protejate, ci orice specii supraviețuiasc greu din cauza debitului mic.

Cum este afectată vidra?

George Bouroș: Asupra vidrei, impactul MHC-urilor este indirect. Ea este în vârful lanțului trofic și tot ce este la bază începe ușor-ușor să dispară. Dacă dispar peștii, racii, amfibienii, dispare și ea pentru că nu are ce mânca. Vidra are și vizuină, care poate fi la rândul ei afectată. Vizuinea are o intrare aeriană, deasupra, și o intrare dedesubt, pe sub apă. Debitul fiind micșorat, ea trebuie să-și caute o altă vizuină. Dacă dispare vidra, înseamă că râul nu mai are o calitate ecologică bună. Rolul ei este ca al oricărui carnivor, de a menține populațiile de pradă sub control și o diversitate cât mai mare a speciilor de pradă. Dacă dispare vidra, se pot înmulți speciile care nu au o valoare ecologică foarte mare, specii generaliste care pot sta în orice habitat.

 

Rîul Topolog. Foto: Dan Dinu

 

Care este impactul asupra comunităților locale?

Situația diferă de la un caz la altul. Acolo unde proiectul e foarte aproape de o comunitate locală și comunitatea respectivă dezvoltă turism la nivel local, automat businessul este afectat și comunitatea reacționează. Avem exemplul de la Moieciu de Sus, unde au fost oprite cinci microhidrocentrale datorită reacției comunităților locale. Oamenii s-au organizat, au avut dezbateri, au ajuns la concluzia că nu vor [proiectul]și au solicitat autorităților locale să-l respingă. Acesta e un caz fericit. Există însă multe alte cazuri în care comunitățile nu se implică, din două motive. Unul e că nu știu de proiect. Proiectele astea sunt în zone montane foarte izolate, la altitudini ridicate, iar comunitatea este undeva mai jos. Oamenii nu circulă atât de mult încât să vadă ce se întâmplă și află cu surprindere după ce s-a construit microhidrocentrala că e afectat râul care ajungea și la ei. Apoi e situația în care poate comunitatea știe, dar nu are capacitatea să reacționeze. Tinerii s-au mutat din zonele rurale în cele urbane și au rămas puțini oameni în zona rurală, sunt foarte în vârstă, cu greu se mai pot împotrivi unor astfel de proiecte.

George Bouroș: Mai este o categorie, cea care susține microhidrocentralele. De exemplu, la noi, pe Zăbala, în Vrancea, li s-a spus oamenilor că o să li se repare drumul, că o să aibă mai multe locuri de muncă, iar ei erau chiar fericiți. Putem să exploatăm mai ușor pădurea, că ne creează rețea de acces. Omul se gândește mai întâi la beneficii economice. Cazurile acestea sunt mai rare.

Diana Popa: De exemplu, pe râul Sebeș, pe versantul nordic al Munților Făgăraș, a fost situația asta în care comunitatea locală a fost foarte entuziasmată la început, pentru că primarul a prezentat proiectul ca fiind o mare realizare. Apoi au văzut ce înseamnă asta, au văzut că acele construcții de beton nu arată deloc cum credeau. Când spui microhidrocentrală, îți imaginezi o mică moară care se învârte în apă, dar nu este așa. Sunt niște construcții uriașe care blochează tot râul. Când au văzut acel lanț de microhidrocentrale și au realizat că li s-a diminuat nivelul de apă din puțuri, oamenii au făcut o legătură între aceste infrastructuri amplasate pe râu și diminuarea apei în pânza freatică, cu consecințe asuprea a ceea ce aveau ei în puțurile din curte. Sigur, aici trebuie făcute studii care să arate dacă există o legătură directă între infrastructuri și problema oamenilor. Cert e că oamenii s-au revoltat, au ieșit în stradă, au fost multe conflicte cu primarul.

O altă problemă este că aceste râuri sunt habitate piscicole naturale și asta înseamnă că [microhidrocentralele]afectează tot ce înseamnă activitate de pescuit. În campania pe care o derulăm avem alături de noi aproape toate asociațiile de pescari din țară, care sunt foarte afectați de ce se întâmplă și chiar au demarat pe cont propriu diverse acțiuni împotriva unor proiecte.

 

Cum apare o microhidrocentrală

 

Care este eficiența energetică a microhidrocentralelor?

Diana Popa: Din punctul nostru de vedere, dacă nu ar exista certificatele verzi, acel procent care apare pe factura noastră de electricitate și care se duce către energiile regenerabile, indiferent de care, deci inclusiv MHC-uri, aceste infrastructuri nu ar fi viabile. De aceea nici nu s-au construit până acum. Se vede clar când a început explozia, în momentul în care au început să se aloce certificatele verzi. Acestea au apărut atunci când s-a impus necesitatea de dezvoltare a surselor regenerabile de energie, din cauza schimbărilor climatice la nivel internațional.

Din punctul nostru de vedere, energia regenerabilă este foarte bună, însă contează foarte mult în ce condiții și unde sunt localizate acele infrastructuri. De exemplu, și infrastructurile eoliene pot produce un impact negativ asupra mediului, și cele solare, depinde unde sunt așezate și de impactul cumulativ. Raportat la energia produsă, microhidroenergia produce atât de puțin, încât n-ar putea să aibă o contribuție reală la îmbunătățirea situației schimbărilor climatice. Dacă ne uităm la procente, în toate țările din bazinul Dunării, aproape 90% din hidroenergie este produsă de hidrocentrale medii și mari. Un procent extrem de mic, sub 4%, este de produs de microhidrocentrale. În schimb, impactul asupra mediului poate să ajungă de cinci până la opt ori mai mare pentru o microhidrocentrală comparativ cu o hidrocentrală mare.

Revenind la motivul pentru care se dezvoltă MHC, totul a pornit de la această inițiativă extrem de pozitivă de a susține sursele regenerabile, dar fără o planificare adecvată, cu o dezvoltare haotică, fără să se analizeze clar unde se pot amplasa aceste infrastrcturi. Practic s-a dat liber la construcție, în condițiile unui sistem legislativ foarte precar, în care autoritățile nu au capacitatea să analizeze cu adevărat impactul și nici nu există de multe ori voința. Cadrul legislativ este precar pentru că permite, pe lângă conflictul de interese pe care vi l-am menționat anterior, conflicte între primăriile locale și investitori. Se fac asocieri în participațiune, primarii le promit investitorilor că le vor obține absolut toate avizele și autorizațiile fără nicio problemă, pentru o cotă parte. Un primar nu ar trebui să-i promită unui investitor că-i obține avize și autorizații emise de o altă instituție. Apoi ar fi și cel de la nivelul administrațiilor bazinale, unde se încheie contracte de concesiune pe albiile râurilor. Aceste contracte sunt o promisiune certă că proiectul se va realiza. Din punctul nostru de vedere, ar trebui ca proiectul să treacă prin toate stadiile de avizare, cu toate autoritățile competente, să se vadă ce impact are asupra mediului, îl facem sau nu acolo, să se facă o evaluare clară și abia apoi să se încheie contracte de concesiune pe albie.

Care este scopul campaniei WWF?

Diana Popa: Noi realizăm că, din cauza lipsei de capacitate, ca și resursă umană, nu putem să reacționăm la fiecare caz din țară, și atunci ne axăm pe strategia națională. Vrem să influențăm legislația la nivel național astfel încât cel puțin zonele care sunt cel mai expuse și au nevoie de protecție, cum ar fi ariile protejate sau corpurile de râuri care, confrom Apelor Române, au stare ecologică bună sau foarte bună, să fie incluse într-o categorie de excludere unde să nu se mai poată construi microhidrocentrale. Desigur, asta ar putea să pună presiune pe celelalte râuri. Planul nostru este însă să mergem în paralel. Pe de o parte, să se declare aceste zone de excludere și pe de altă parte să se stabilească metode de planificare – fiecare râu să fie luat și evaluat de toate autoritățile care au competență, nu numai Ape, ci și Mediu, Ministerul Economiei. Să se evalueze potențialul tehnic al râului, câtă energie ar putea să producă, dar raportat la potențialul ecologic, la ce înseamnă râurile din punct de vedere social, economic, cultural. Comunitățile locale să fie consultate în mod corespunzător, să se țină cont de impactul cumulativ al acestor infrastructuri pe cursul unui râu, să se monitorizeze corespunzător flora și fauna și impactul atât înainte de proiect, cât și după, debitul salubru (debitul ecologic, care este necesar supraviețuirii formelor de viață) și debitul de servitute (cel aferent utilizatorilor din aval). Ceea ce acceptă Apele Române în momentul de față ca debit rămas e extrem de puțin pentru viața pe râu. Ar trebui să se stabilească o altă limită, mult mai ridicată.

Nu suntem complet împotriva unor astfel de infrastructuri (n.r. – microhidrocentrale), însă clar, în contextul legislativ actual, solicităm stoparea oricăror proiecte, luată o pauză, evaluat absolut tot și remediată legislația și abia pusă problema unor noi dezvoltări. Ar trebui specificat că România și-a atins obiectivele la nivel european cu privire la sursele regenerabile, pe Agenda 2020. Din punctul ăsta de vedere n-ar fi o presiune economică sau europeană asupra României. Chiar este o gură de oxigen faptul că deja s-a atins acest obiectiv și în momentul în care se stabilește următoarea țintă, pe următoarea perioadă, ar trebui să se țină cont de fiecare tip de sursă regenerabilă, să vorbim de un procent de hidroenergie, de un procent de dezvoltare eoliană, nu pur și simplu de un procent comun în care să poat fi inclus orice tip de dezvoltare.

Aici puteți semna petiția înaintă de WWF autorităților române în cadrul campaniei.

 

Puteți citi și:

Hidrocentrale mici – dezastru mare

Cum încearcă societatea civilă să salveze râurile de munte. Contribuie și tu!

Cum ar putea sfârși râul Topolog

WWF: Microhidrocentralele din România sunt printre cele mai distructive din lume


2 comentarii

  1. Comunitatile locale nu sunt deloc informate. Daca ati face un sondaj intr-un sat sau orasel de langa un rau distrus de MHC ati vedea ca abia la mult timp dupa inceperea lucrarilor mai mult de 10% din oameni constientizeaza ce se-ntampla. Legislatia este facuta in asa fel incat doar sa se mimeze cel mult consultarea.
    Cei de la Apele Romane dau avize fara sa anunte sau consulte pe nimeni. Ei sunt stat in stat.
    In ce priveste autoritatile de mediu, ele cel mult mimeaza.
    Metodologia aprobata prin Ordinul 135/2010 spune:
    “(3) În termen de 3 zile de la luarea deciziei etapei de încadrare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului publică pe pagina de internet proiectul deciziei etapei de încadrare şi anunţul întocmit în conformitate cu anexa nr. 10, informează titularul şi îi transmite acestuia anunţul public întocmit conform modelului din anexa nr. 11, în vederea publicării, în presa naţională sau locală.
    (4) Informarea publicului asupra proiectului deciziei etapei de încadrare se face de către titular, în termen de 3 zile de la primirea anunţului, prin publicare în presa naţională sau locală şi prin afişarea acestuia la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, precum şi la sediul autorităţii/autorităţilor administraţiei publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.
    (5) Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei etapei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării anunţului în presă.”
    Va dati seama ca localnicii nici nu prea stiu ce-i aia Agentie de Protectia Mediului, ce sa urmareasca zilnic site-ul ei. De multe ori APM-urile “uita” sa posteze pe site. Titularul publica in ceva fituica ordinara anuntul, unde va fi discret, si nimeni nu-l citeste. La sediu propriu degeaba pune afis, caci de obicei este la sute de kilometri de comunitatile vizate direct. Pagina de internet de obicei nici nu are. In ce priveste afisarea la primarie, chiar daca o face si nu o face tardiv (ceea ce rar se-ntampla), cati cetateni merg zilnic la primarie sa vada ce s-a mai afisat??
    Eu am studiat un caz concret si, desi au trecut ani de cand proiectul se putea contesta si lucrarile ilegale deja au inceput si distrug un sit Natura 2000, majoritatea absoluta a localnicilor nici nu stiu ca se-ntampla ceva. Deja e prea tarziu. Cand vor constientiza ca au ramas fara rau si fara natura va fi mult prea tarziu!

  2. Orice microhidrocentrala micsoreaza profitul petrolistilor. Luptati pentru interesele lor. Argumentatia voastra este insailata cu ata alba de la cap la coada. Exagerarile sunt vizibile si pentru persoane neavizate. Prezentati un desen animat american si apoi vorbiti de legislatia noastra … Daca e cineva printre voi care crede sincer povestile astea , il sfatuiesc sa caute raspunsul la intrebarea simpla : Cat combustibil fosil trebuie ars intr-o suta de ani pentru a produce aceiasi cantitate de energie ?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger