Răspuns politicienilor și televiziunilor care manipulează grosolan: despre dezvoltare sustenabilă, economie vs mediu, societate civilă

18

De o săptămână încoace asistăm la un proces de dezinformare, manipulare şi intoxicare media, pentru a-i intimida probabil pe protestatarii proiectului Roşia Montană, pentru a discredita protestul, pentru a-i face pe oamenii care sunt indecişi să nu urmeze îndemnurile protestatarilor.

 

television-manipulation

 

de Grațian Mihăilescu

Zeci de emisuni tv şi articole apar în media şi dezbat non-subiecte despre ceea ce se întâmplă: sunt fascişti cei care protestează, sunt interese obscure de afară sau interesele magnatului Soros, ONG-urile finanţate de acesta au scos oamenii în stradă, ba că Patapievici şi Mihăieş au interese, sau ca Liviu Mihaiu a luat bani de la RMGC şi acum se dă mare ecologist, ba că e Băsescu în spatele lor, ba că sunt anarhişti sau anticapitalişti….am obosit!…şi colac peste pupăză în tot amalgamul ăsta, asemănător cu manipulările şi dezinformările specifice demonstraţiilor din anii 90,-atunci când la sediul PNŢCD s-au găsit tiparniţe pentru dolari – apare un senator în plenul Camerei Deputaţilor şi declară că filmul “Poziţia copilului” a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român. Simt ca cei 24 de ani de tranziţie au trecut degeaba…situaţia e fix, ca după ’89.

Dar să o luăm cu începutul: Cine protestează? Comunicatul de presă al partidului Terra Unita descrie cel mai bine profilul protestatarilor: “Partidul «Terra Unita» salută prezenţa în viaţa/piaţa publică a hipsterilor, a dacilor liberi, a comuniştilor de rit nou, a retro şi metrosexualilor, a activiştilor, antifasciştilor, corporatiştilor şi bicicliştilor, a loto-ghinioniştilor săptămânali, soliştilor interpreţi de muzică clasică şi rockerilor, a lui Norzeatic, a galeriei Stelei, a eurofililor, euroscepticilor, iubitorilor de animale, a taţilor îngrijoraţi pentru viaţa copiilor lor, a mămicilor entuziaste, a ecologiştilor, a lui Artan, a dependenţilor de Facebook, a independenţilor, scepticilor şi artiştilor, a golanilor, a jurnaliştilor entuziaşti, a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, a fotografilor şi a burghezilor de centru-dreapta. Trăiască dictatura bunului-simţ! Keep calm and rattle the bottle.”

Argumentele protestatarilor sunt puternice şi asta îi face pe politicieni să se fâstâcească în a lua o decizie. Luând în considerare modalitatea cu care politicienii au făcut contractul cu RMGC iar avizele au fost date pe șustache, lumea este şi mai înverşunată. Vine argumentul Economic vs Mediu, şi AICI ar trebui să se dezbata în articole sau la TV, însă din păcate în goană după senzaţional şi după anumite interese, media nu face altceva decât să intoxice opinia publică cu non-subiecte pe tema RM, probabil pentru a discredita protestul şi pe participanţi.

Într-adevăr, e greu să decizi între dezvoltare economică și protecția mediului, însă lucrurile nu sunt alb și negru. Trebuie aleasă soluția de mijloc, iar aceasta este dezvoltarea sustenabilă. Citeam o analiză a d-lui Mircea Cosea, economist, fost vice-premier al României care spunea:  “Dacă ar exista la nivel guvernamental o viziune de ansamblu asupra zonei , inclusă într-o strategie a dezvoltării economiei naționale în termenii orizontului de convergență europeană, atunci ar exista și posibilitatea transformării acelei zone defavorizate într-o zonă cu un ritm de creștere ridicat. Guvernul ar fi putut concepe exploatarea Roșia Montană printr-o viziune tip cluster, ca pe un integrator al unor ramuri, întreprinderi și centre de cercetare-dezvoltare axate pe extragerea și prelucrarea mineralelor, pe exploatarea serviciilor turistice și culturale și, mai ales, ca pe o zonă tip laborator european de aplicare a politicilor ecologice.”

Deci e nevoie de strategii, de soluţii stabilite între politicieni şi protestatari, reprezentanţi ai societăţii civile, experţi pe mediu şi probleme de extracţie minieră, economişti etc. Fraza d-lui Cosea începe cu dacă ar exista la nivel guvernamental o viziune de ansamablu…. Îmi şi închipuiam însă faţa domnului senator care a apărut în plenul Camerei Deputaţilor pentru a lua poziţie împotriva unui film premiat internaţional, la auzul termenului „CLUSTER”! Hai gândiţi-vă şi voi la faţa lui!

Un alt economist, Max Neef, despre care am mai scris aici, spune că „the economist don’t know that we depend absolutely from nature, but for the economists,  nature is a sub-system of economy, which is wrong…No economy is possible in the absence of eco-system services.” Max Neef este autorul “Barefoot Economics” și este cunoscut pentru modelul uman de dezvoltare  pe care îl propune “Fundamental Human Needs”.

Mi-a plăcut una din pancartele manifestanților, surprinsă de Emil Photography, urmată de un comentariu (…e simplu la majoritatea românilor: 1,2,3 și s-au terminat de numărat bănuții).

 

539133_10153225463580062_1439110877_n

 

Joseph Stieglitz este fost economist şef la Banca Mondială şi laureat al premiului Nobel în Economie, fiind numit de Time magazine în 2011 ca una dintre cele mai influente personalităţi de pe glob. El susţine că PIB-ul nu este coeficient bun pentru a măsura creşterea economică şi da exemplul statelor care aveau coeficiente bune înaintea crizei. Şi acele cifre nu erau reale ci bazate pe datorii publice. Nu erau sustenabile! E nevoie de date clare care să fie sustenabile. Degeaba există venituri, dacă lumea nu e mulţumită: putem promova politici care să încurajeze venitul însă să dăuneze mediului înconjurător sau să ducă la standarde de trăi mai scăzute. Pe baza acestor argumente a fost creat un raport, raportul Stieglitz şi a fost înaintat OECD, iar câteva ţări membre ale OECD lansează politici publice bazate pe acest raport. Comisia Europeană derulează proiecte internaţionale pe baza studiilor efectuate de Stieglizt, proiecte care încurajează economia socială.

Deci „dezvoltarea sustenabilă” e un cocept spre care ne îndreptăm, la nivel de politici internaţionale sau europene, promovat de organizaţii că OECD, UN sau Comisia Europeană. 5 ani de zile am fost îndoctrinat cu acest concept, prin toate universităţile prin care am trecut din Germania, Belgia, Italia şi Ungaria şi orice am studiat, fie studii europene sau relaţii internaţionale, fie dezvoltare regională sau managementul proiectelor. Ce am mai învăţat în tot acest timp? Că e bine să te implici în acţiuni ale societăţii civile, că e necesar pentru comunitate să colaborezi cu cât mai multe ONG-uri, pentru diferite cauze care aduc un plus societăţii. Şi asta am învăţat de la nemţi sau belgieni fără să îmi de-a Soros vreun ban. Am mai învăţat că politicianul e un simplu funcţionar care trebuie să ia decizii în folosul comunităţii şi pentru cetăţenii care l-au votat. Dar se pare că valorile astea nu sunt valabile şi în România!

Şi atunci să apară un ziarist sau un aşa-zis lider de opinie din România, sau un moderator, cu guşa şi burta, milionar în dolari pentru că ani de-a randu a servit interesele unor persoane (politicieni sau oameni de afaceri) şi să denigreze oamenii ăia, care protestează acolo pentru mediu şi militează pentru valori normale în orice societate democratică, mi se pare culmea tupeului. Apoi să dai pe TV nişte sume, (cam mici în comparaţie cu sumele care se învârt în afacerile cu statul ale politicienilor romani) şi să spui că prin acei bani ai finanţat oamenii să iasă în stradă prin intermediul unor ONG-uri mi se pare strigător la cer. S-a creat o isterie în mass-media cu acest subiect inventat şi vreau să îi felicit public pe cei de la SDD pentru originalitatea răspunsului lor la cererea departamentului de investigaţii al unui tabloid (aţi auzit bine, tabloidele au mai nou departamente de investigaţii, aşa între chiloţii lu’ Dragusanu, ce maşina şi-a luat Marica sau nunta lu Sorinel Pustiu apar şi „enormele” sume de bani care sunt investite de Soros pentru a mobiliza lumea să iasă în stradă):

Cerere:

„Bună ziua, În baza legii 544/2011 privind accesul liber la informaţiile de interes public şi în virtutea bunelor relaţii, vă rog să ne puneţi la dispoziţie următoarele informaţii: Aţi primit sponsorizări/ donaţii de la unul dintre ONG-urile următoare: Open Society Institute, CEE Trust, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia pentru Parteneriat Raporturile anuale cu sponsorii care au făcut donaţii în conturile ONG-ului în ultimii cinci ani Vă mulţumim!”

Răspunsul delicios al reprezentantului ONG:

„Bună ziua! Vă aducem la cunoştinţă că SDD a primit mai multe granturi de la grupul Bildenberg. Grupul Bildenberg este, aşa cum ştiţi, un grup format din bancherii acestei lumi: masoni, oameni, în general, fără niciun Dumnezeu, ce mai! Gay, lesbiene, transexuali, satanişti sau scientologi lacomi. Cu banii de la acest grup noi, SDD, am demarat mai multe acţiuni în Delta Dunării prin care am vrut să unim Delta cu Rusia sau cel puţin să rupem Dobrogea de restul ţării. Nu ne-a ieşit din prima, dar mai încercăm. Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în anul 2011, înainte de alegeri, SDD-ul a intermediat o întâlnire între Soros, Sorin Ovidiu Vîntu (SOV) şi Victor Piţurcă, antrenorul Naţionalei, în Delta Dunării, la Lebăda. Ei vorbeau la masă şi, noi, SDD-ul, stăteam de şase. La un moment dat, am avut senzaţia că am văzut un submarin. Şi, da! Nu am avut senzaţia, era chiar un submarin, unul mic, atomic, de apă dulce. Din el s-a dat jos Putin care îl ţinea în lesă pe Medvedev, ca pe un câine. Şi s-a aşezat şi Putin la masă. Nea Piţi a scos zarurile pentru că lui, aşa cum ştiţi, îi plac şi babaroasele. Soros, mai mult cu whiskey-ul iar Putin cu vodcă, cu icrele negre şi cu femeile blonde. Aici s-a împărţit lumea, doamnă! Am auzit cu urechile mele. Soros i-a zis într-o engleză stricată lui Putin: „Mr, Putin, vreau Transilvania pentru mine şi poporul meu”! Puţin a scuipat fin şi i-a arătat degetul mijlociu în timp ce Medvedev a lătrat subţire. SOV vorbea la telefon şi juca poker online. Nea Piţi intrase în direct prin telefon la DigiSport, deci nu era foarte prezent la discuţie. La un moment dat, a apărut şi Băsescu în tricou de marinar. Râdea în hohote. Fusese la crap, pe Dunărea veche. Le-a zis, bă proştilor, voi nu ştiţi că România e grădina Maicii Domnului?! Ha, da-ţi-i drumul de-aici că vă ia mamă dracu! Hahalerelor! Şi atunci am intervenit noi, SDD-ul, care, cu un grant de la Grupul de la Roma (alt sponsor anti-românesc) am făcut o campanie de comunicare pro Roşia Montană şi am scos oamenii în stradă. Banii pe care i-am primit i-am transformat în monede şi i-am pus în PET-uri goale”.

Probabil habar nu are semnatara acestei cereri cine sunt organizaţiile pe care le-a enunţat mai sus. Una dintre ele gestionează un fond de 30 de milioane de euro, pe o perioadă de 4 ani, bani oferiţi ONG-urilor din România de către Norvegia, Islanda şi Lichtenstein. Oare ce interese obscure au acele state ca să investească atâţia bani în ONG-urile din România? Poate vor nordicii să exploateze aur la RM?…sau poate Soros, prin intermediul acestor state a pompat bani să scoată oamenii în stradă?Am aplicat şi eu anul acesta la un proiect la ei, pentru fondurile norvegiene, proiect care îşi propune să promoveze zona M-tii Banatului-cheile Nerei, şi să îi atragă pe tineri să practice sportul în natura şi să dezvolte eco-turismul. Sunt aproape 200 de aplicaţii pe dezvoltare sustenabila, dintre care probabil doar 30 de proiecte vor primi finanţare. Şi toate vor fi bune şi vor aduce beneficii pe termen lung celor care iau parte la ele. Înţelegi dumneata draga semnatara de cerere cum stă treaba cu ONG-urile şi cu mediul? Sunt concursuri deschise, banii nu se dau aşa pe placul cuiva, se scriu proiecte pentru aşa ceva, e un concurs şi competiţia e dură!

Cât despre activism şi implicarea societăţii civile în procesul decizional, ce să mai vorbim….Deci după ce ca societatea noastră civilă abia acum se trezeşte şi începe să înţeleagă cum funcţionează democraţia participativă, hai să îi dăm în cap, prin manipulările televizate. Finanţările ONG-urilor în România sunt aproape nule, acţiunile civice sunt aproape inexistente, activiştii sociali sunt foarte puţini, politicienii nu au luat niciodată în seama scrisorile, petiţiile sau documentele semnate de ONG-uri, fie ele analize sau rapoarte argumentate, şi atunci când încep să fie traşi la răspundere, se întâmpla ce se întâmpla azi în România: o campanie grosolană de dezinformare şi manipulare cu technici securisto – comuniste, menită să distrugă vocea societăţii civile şi să lovească în ONG-urile româneşti pentru a discredita protestatarii şi protestul.

Părerea Voastră

Am deschis pe TOTB.ro o nouă rubrică, unde vom publica textele primite de la voi, cititorii vigilenți care, din când în când, puneți mâna pe tastatură și ne scrieți. Într-o lume unde e din ce în ce mai limpede că jurnalismul cetățenesc poate compensa pentru hibele unei prese centrale predominant corupte și animate de interese politice și presiuni comerciale, cu toții sutem datori să rupem, măcar din când în când, bariera dintre consumatorși producători. Adică să devenim prosumatori, să ne implicăm și să dăm mai departe mesajele noastre: Acțiunea e contagioasă. Cu alte cuvinte, așteptăm textele voastre pe Facebook sau pe adresa [email protected]


18 comentarii

  1. Sergiu Novac via Facebook on

    Foarte tare banner! ‘Economia’, acel obiect abstract, self-regulating, situat totdeauna in afara ‘societatii’. Frumos.

  2. Dan Micsa via Facebook on

    Asta e ca și de zboară fluturi în patagonia mai la umbtă încearcă să’ți ți respirația…

    … unde dai și unde crapă…

  3. Daniel Kiss via Facebook on

    In spatele rmcg sunt toti oamenii din umbra, asa numitii stapâni ai lumii ce vor metalele pretioase si nu îi intereseaza cum le obtin si prin ce metode, scopul lor este clar si bine definit, ” vrem ce este acolo in muntii vostrii si nu intereseaza daca va otravim pe toti cu cianura, noi îl vom obtine” asa se gândesc ei si asta trebuie sa întelegem noi si totusi au intâlnit o rezistenta la care nu se asteptau si care nu o pot invinge, pentru ca dragostea de tara e nepretuita, ei asa ceva nu au întâlnit si metodele lor de prosteala psihologica pe tv, nu tin, sunt sigur ca acum stau si regândesc strategia, sa ne asteptam la lucruri mai murdare din partea lor, vor aparea la Rosia Montana baieti cu cagule si arme automate….stati sa vedeti, au incercat cu frumosul, nu a mers, vor trece la chestii mai dure….nu se vor lasa usor pt ca stiu ce e acolo si ca valoreaza foarte mult si nu sunt dispusi sa renunte usor…..

  4. Pingback: Sunt majoritatea romaniilor idioti? De la functionalitatea democratiei europene pana la Rosia Montana | caleaeuropeana.ro

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger