Răspundem la sfidare. Scrisoare deschisă parlamentarilor români

Doamnelor, domnilor, Guvernul Ponta îşi bate joc de dumneavoastră. Şi nu e vorba doar de prim-ministrul Ponta, care vă mână ca hingherul o haită de căţei, punându-vă pe masă osul otrăvit, anunţându-vă că sunteţi în procedură de urgenţă, apoi că nu sunteţi, încercând să se ascundă în spatele conştiinţei sau al lipsei voastre de conştiinţă, de fapt crezând că el poate fugi şi aşezându-vă în faţa judecăţii poporului.

 

 

de Cornel Vîlcu (Active Watch)

Nu; acest mincinos patologic , acest iresponsabil dedublat e doar şeful unor personaje pe care nimeni şi nimic nu le mai poate salva, al miniştrilor Şova, Plumb, Barbu, Duţu, al unui executiv care prin înaintarea proiectului de lege s-a compromis în întregul lui. Dar acum obiectul compromiţător e în ograda dumneavoastră, şi unii dintre colegii parlamentari par (păreţi?) înclinaţi să se joace/ vă jucaţi cu focul.

Ar trebui să fi înţeles, în aceste două săptămâni şi ceva, mai cu seamă în ultimele trei duminici, că nu e un foc de paie. E o realitate nouă, puternică, în creştere, care a venit ca să stea. Singura manieră în care puteţi rămâne şi dumneavoastră e să vă schimbaţi repede modul de a gândi – fiindcă strada cântă: „e viaţa noastră, e vremea noastră, ne-am săturat de politica voastră!”. Politica de mâine şi, mai ales, de poimâine o vor face doar aceia dintre dumneavoastră care vor înţelege să se schimbe. Sau o vor face oameni noi, printr-o înaintare-instaurare a societăţii civile în sfera deciziei legislative, administrative, executive.

Iar când vă vorbim, ca mai sus, de ‚judecata poporului’, oricât ar părea expresia de sforăitoare, ar fi bine să vă treziţi şi să vedeţi că exact asta se apropie. Cunoaşteţi, desigur, din limba de lemn (pe care din păcate atâţia dintre dumneavoastră o practică) toate clişeele de tipul ‚moment istoric’, ‚tribunalul naţiunii’. Sunt cuvinte în cea mai mare parte a timpului ridicole, dar nu astăzi. Treziţi-vă. Deocamdată în stradă sunt judecători severi, dar inteligenţi, informaţi, lucizi şi cinstiţi. Când în locul lor sau peste ei va veni poporul pe care l-aţi spălat pe creier, sărăcit şi umilit va fi prea târziu pentru toată lumea.

Doamnelor, domnilor,

Nu avem nici cea mai mică îndoială că asupra fiecăruia dintre dumneavoastră s-a exercitat, se exercită şi poate se va mai exercita o formă de presiune din partea Gold Corporation – de la lucruri mai subtile cum sunt lobby-ul frumos împachetat sau şantajul emoţional cu Sande Lungu, până la valizele de bani promise ‚fără număr’ şi strânsul cu uşa al tuturor acelora dintre dumneavoastră care deja aveţi… obligaţii faţă de Companie. Aici e şi perversiunea supremă a RMGC, pe de o parte, a lui Ponta, pe de alta: cea de a vă ispiti. Premierul ştie că gradul fie de lăcomie şi grobianism, fie de corupţie şireată, fie de naivitate încă incomplet pervertită e imens , în cazul dumneavoastră. De aceea, vă transmitem un mesaj simplu.

Aţi auzit de blestemul aurului? Pe fiecare bănuţ deja încasat sau doar  promis, pe fiecare beneficiu scrie cu litere de foc: corupţie, mită. Iar fiecare luare de poziţie în sprijinul nu doar al acestei aberaţii juridice care e Legea (distrugerii) Roşiei Montane, dar şi al proiectului RMGC în întregul lui e o garanţie că veţi pierde capital politic, ca partid în primul rând, dar pentru mulţi (paradoxal, cei mai cinstiţi, încă ne-pătaţi dintre dumneavoastră, aşezaţi mai la coada listei electorale) şi ca persoane. Societatea civilă ştie, strada ştie şi ea că la vârful fiecăreia din formaţiunile politice stă un nucleu dur, opac şi corupt care nu doar că vă ţine în loc şi nu vă dă voie, chiar dacă aţi vrea, să faceţi binele, dar constituie acum, în vremuri deloc normale, o sursă de pericol iminent pentru România.

Aţi auzit, ieri, miile de oameni cântând toţi în stradă, cu violenţa şi hotărârea unor galerii de fotbal: “la puşcărie, Guvernul la puşcărie”? Vi s-a părut exagerat? V-aţi gândit vreodată în cât de mare măsură vă folosesc şefii dumneavoastră de partid şi colegii-baroni ca pe un tampon între ei şi închisoare? Vă veţi hotărî să faceţi chiar dumneavoastră politica de prea mult timp aşteptată, corectă şi inteligentă pentru România, sau veţi aştepta să fiţi măturaţi împreună cu toţi ceilalţi? Vă interesează ţara, înţelegeţi că sunt efectiv ultimele ceasuri când mai puteţi opta pentru guvernabilitate în locul haosului? Aveţi o cât de vagă intuiţie despre psihologia maselor, pricepeţi odată că noi suntem benzina şi că trebuie, acum, în faţa noastră, în văzul tuturor, să rupeţi chibritul şi să evitaţi scânteia?

Doamnelor, domnilor,

Probabil că aţi observat că din acest text lipseşte orice expresie de tipul cu stimă, cu respect, cu încredere, vă rugăm, vă mulţumim anticipat. Poate că nu e vina fiecăruia dintre dumneavoastră personal, dar asta e: ani de zile şi, din păcate, generaţii de corupţie şi politică proastă v-au adus aici – şi e bine să ştiţi cu exactitate ‚cum staţi’. Nu se pot folosi, vorbind despre Parlament, primele cuvinte, fiindcă populaţia deja vă acordă o prezumţie de vinovăţie. Ca oameni politici, ar trebui să vă daţi seama că strada, oamenii de acolo, vă sunt – paradoxal – cei mai buni prieteni. Sunt oameni încă raţionali, care vor să vadă din parte-vă un mic semn de consideraţie: respingerea neîntârziată a acestei aberaţii legale, pentru ca apoi într-un pas mai firesc să adoptăm legea anticianură, să înscriem patrimoniul roşian în UNESCO, să trecem la multele probleme de dincolo-de-Roşia Montana.

Repetăm: în stradă nu stă duşmanul – ci ultimul potenţial aliat pe care l-aţi mai putea găsi pentru un joc cinstit, câştigător. E decizia dumneavoastră dacă vreţi să-i scoateţi din casă şi pe ceilalţi, cei care nu vă vor mai acorda timpul preţios de a vă repara greşeala, nu vă vor mai judeca unul câte unul, cu mintea limpede, separând grâul de pleavă şi neghină, ci vă vor urî din adâncul stomacului pe toţi.

Iar ultimele cuvinte din lista de mai sus, rugăminţile şi mulţumirile, ar fi cuvenite doar dacă, în vreun fel oarecare, noi, cei din stradă, am fi supuşii sau subalternii dumneavoastră. Or, lucrurile stau tocmai invers.

Nu faceţi greşeala unui de-acum celebru coleg care l-a certat pe Eugen David, la Roşia Montana, în propria lui gospodărie, că nu s-a îmbrăcat de sărbătoare în întâmpinarea ‘domniei’-sale. Omului i s-a arătat, pe drept cuvânt, poarta, pe care a plecat cu coada-ntre picioare.

Doamnelor, domnilor,

Cota de încredere a instituţiei din care faceţi parte este extrem, extrem de scăzută, chiar şi în condiţii normale. În condiţiile de acum, când aţi ieşit (la ordinul prim-ministrului) din procedura de urgenţă, fiecare zi de amânare vă scade credibilitatea, fiecare ezitare duce România către marginea neguvernabilităţii. Încercaţi să judecaţi bine, dar şi repede. O altă lozincă a străzii spune: „guvernul trădării ne-a adus la capătul răbdării”.

Nu vă mai lăsaţi păcăliţi, şi mai cu seamă, aceia dintre dumneavoastră care au conştiinţă sau măcar inteligenţă/ instinct politic, nu vă lăsaţi ispitiţi. Vă reamintim aici cuvintele unuia dintre liderii pieţelor din aceste zile, şi vă cerem să vedeţi odată că ele nu conţin nici glumă, nici exagerare: mai degrabă decât să cadă Munţii Cârnic sau Orlea de la Roşia Montană, vor cădea Palatul Cotroceni, Palatul Victoria şi Casa Poporului.

Până mai ieri, tumultul, energia, chiar necunoscutul care ne aşteaptă pe toţi stăteau ascunse în sufletele noastre, circulau în mici discuţii private, în enervări-exaltări între prieteni. Astăzi ele sunt în stradă; e momentul, că vă convine sau nu, să le vedeţi, simţiţi, înţelegeţi. Pe măsură ce amânaţi, ele vă vor înconjura; dacă o lungiţi prea mult, veţi ajunge în stare de asediu. Orice aţi face, în ziua votului vor fi pe gard şi la poartă. Iar dacă faceţi alegerea greşită… să ne ferească Dumnezeu sau destinul pe toţi.

 

Foto: Cătălin Georgescu