Raportorul UE pentru ACTA demisionează, dezgustat de presiunile corporațiilor pentru adoptarea acestui tratat

1

Kader Arif, eurocratul care până mai adineaori era ”raportorul” Uniunii Europene pentru ACTA, a renunțat la statutul său și și-a dat demisia. Decizia a fost motivată de lipsa fundamentelor democratice care au stat la baza negocierii în secret a acestui tratat și de presiunile pe care vectorii intereselor corporate din domeniul proprietății intelectuale le-au exercitat asupra forțelor politice pentru semnarea ACTA.

”Vreau să denunț în cea mai fermă manieră posibilă întregul proces care a condus la semnarea acestui tratat: nu au fost luate în calcul organizațiile civice, a fost o lipsă totală de transparență încă de la începutul negocierilor, semnarea textului a fost în mod repetat amânată fără explicații, iar cererile PE au fost excluse în mod deliberat în timpul întâlnirilor,” scrie Arif într-o declarație citată de TechDirt.

”Ca raportor al acestui text, nu am mai întâlnit niciodată asemenea manevre din partea reprezentanților de dreapta din Parlament, pentru a impune un calendar zorit, înainte ca opinia publică să poată fi informată, Parlamentul fiind astfel văduvid de dreptul la liberă exprimare și de uneltele pe care le are la dispoziție pentru a răspunde cererilor legitime ale cetățenilor.

Toată lumea știe că ACTA este un tratat problematic, atât pentru impactul asupra libertăților civile, cât și pentru accesul la Internet, pentru consecințele asupra producției generice de medicamente și pentru lipsa protecției asupra poziționării noastre geografice.

Acest tratat ar putea avea consecințe majore asupra vieții cetățenilor și, cu toate acestea, se fac toate eforturile posibile pentru a împiedica Parlamentul European să-și spună cuvântul în această chestiune. De aceea astăzi, în timp ce public acest raport de care am fost responsabil, vreau să trimit un semnal puternic și să alertez opinia publică asupra unei situații inacceptabilă. Nu voi lua parte la această mascaradă,” încheie Kader Arif, care a demisionat din funcție.

 

Sursa: TechDirt


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger