Ramona Duminicioiu: „Autoritățile locale trebuie să înmulțească numărul de piețe volante”

M-am întâlnit cu Ramona Duminicioiu, de la asociația Eco Ruralis, la Zilele Recoltei din Cluj, eveniment organizat de autoritățile locale și județene. Mii de clujeni se aflau în piața volantă de pe platoul Sălii Sporturilor și în apropierea râului Someș. Dintre ei, destui prieteni și „hipsteri”, dar într-un spațiu democratic și pestriț, în care ne întâlneam cu toții: bunicuțe și nepoți, țărani și intelectuali, muncitori și trecători tineri la plimbare pe malul râului.

de Adi Dohotaru (Social East)

În week-end, au participat, cu siguranță, câteva zeci de mii de clujeni, care au venit pentru legumele, fructele, mierea etc. producătorilor rurali din preajma Clujului. Nu doar pentru aprovizionare, ci și pentru socializare. Văzând succesul altei piețe temporare din Parcul „Engels”, la Day 15, din cartierul Andrei Mureșanu și știind impactul de acum două săptămâni al pieței volante tot de la platoul Sălii Sporturilor, urbanistul Eugen Pănescu a comentat pe pagina sa de Facebook: „acum 4 ani, în august 2011, când am propus prima dată sistemul de piețe temporare, ideea era sa fie folosite spațiile publice conectate într-o rețea care acoperă tot orașul și aduc fiecare locuitor la o distanță la pas de producători cel puțin o dată pe săptamână […] Felicitări pentru Day15 și sper sa nu rămână o unică ocazie”. Chiar dacă ideea piețelor volante a fost acceptată de autorități, ea nu a fost transpusă încă într-o rețea densă de locații. De aceea, alegerile locale din 2016 sunt o șansă pentru a pune pe agenda publică, atât la Cluj cât și în alte orașe din țară, tema piețelor temporare cu scopul de a contracara forța supermarketurilor și a capitalului internațional care domină România și sufocă antreprenoriatul local.

Interviul cu activista Ramona Duminicioiu, pe care o știu de la începutul anilor 2000 din campania Salvați Roșia Montană, se bazează atât pe întrevederea din week-end, cât și pe o documentare curatorială mai veche. Anul trecut am organizat o expoziție la care au participat câteva mii de oameni. Involuntar. Ei erau la cumpărături de fapt. Expoziția, finanțată de AltArt într-un program de „Artă în spațiul public”,  cuprindea fotografii cu țărani ce muncesc pământul și elevi și orășeni la practica agricolă. Cele 10 fotografii dintr-un aprozar popular din cartierul Mănăștur și apoi în scara blocului în expoziție permanentă pun în valoare o mică parte din arhiva foto ce aparține Asociației Minerva. Arhiva cuprinde 50.000 de fotografii, în curs de digitalizare de către Miklósi Dénes, ajutat de Răzvan Anton, Szilard Miklos și studenți voluntari, cu imagini aparținând ziarelor din județul Cluj din perioada comunistă (Făclia și Igaszag). Demersul curatorial din aprozar avea ca miză recuperarea imaginilor dintr-o perspectivă istorică, dublată de un activism eco-civic, ce se situa dincolo de limitele discursive ale triumfalismului propagandei comuniste ori de cele ale agresivității anti-comunismului post-comunist. Documentam și aspectele legate de funcționarea și apoi desființarea cooperativelor și a IAS-urilor, dar și cum pot țăranii și fermierii actuali să găsească forme noi de solidarizare pentru a putea concura cu supermarketurile. Iar o soluție evidentă pentru (re)lansarea capitalului autohton, dar unul alternativ, care nu se pliază pe structurile de apropriere privată a profitului și pe muncă salarială / precară, este asocierea cooperativistă. Un vecin care a văzut expoziția pe scara blocului mi-a zis: „E interesant ce ai făcut…Văd ce e în supermarketuri, aducem mere din vest. Sunt frumoase, dar nu au nici un gust. Există un interes să profite alții, nu producătorii noștri”. Iar Ramona Duminicioiu nu doar că devoalează ori analizează acest interes potrivinic consumatorilor, ci creează alternative viabile la acest sistem. Sau cel puțin încearcă să spargă acea senzație de neputință. Un început bun ar fi generalizarea piețelor temporare, care, așa cum arată Zilele Recoltei, au succes.

De ce dați gratuit alte semințe (țărănești, tradiționale), față de cele din comerț?

Le dăm pentru că sunt la o calitate mai bună la nivel de gust. Sunt adaptate mai bine la condițiile climatice. Nu au nevoie de input chimic. Apoi, din punct de vedere genetic sunt mai bogate, ca agrodiversitate mai ok. De exemplu, noi avem 220 de varietăți de roșii în colecție și cultivăm cât putem din ele. Semințele noastre pot fi folosite de oricine, fără copyright. Vedem agricultura și din perspectiva drepturilor omului, adică dreptul fundamental de a folosi semințele fără copyright-ul, de regulă, al multinaționalelor. În principiu, avem și o perspectivă socială, nu doar ecologică.

Ce ar trebui să facă primăria Cluj (și la o adică alte primării din țară) pentru a avea mai multe piețe permanente sau piețe volante ca aici?

Primăria ar trebui să nu mai cedeze piețe privaților, că au privatizat suficiente. Apoi, autoritățile locale trebuie să înmulțească numărul de piețe volante. Bineînțeles, pe baza unor evaluări temeinice. Se vede și aici la Sala Sporturilor, există destui producători cu marfă bună. Din păcate, concurează cu supermarketurile care fac o concurență neloială.

În ce constă concurența neloială?

Multinaționalele au acaparat spațiile comerciale în apropierea piețelor și le-au sufocat. Promovarea agresivă și fondurile publice primite de multinaționale au contribuit la invadarea pieței de către supermarketurile. Așa cum a arătat recent o anchetă din The Guardian, Lidl și Kaufland au primit de la Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare aproape 1 miliard de euro ca să se extindă în Estul Europei. Au deja sute de supermarketuri în România și problema nu e doar că fac concurență neloială, ci că distrug efectiv piața [prin oligopol]. Distrug oportunitățile țăranilor, mai ales că au ocupat orașe mai mici din România, unde înainte vindeau țăranii în piețe.

Țăranii sunt în afara pieței și pentru că vechile IAS-uri și CAP-uri nu au fost refuncționalizate după 1989. Ce factori au determinat dispariția IAS-urilor și a CAP-urilor din punctul tău de vedere?

Corupţia adânc înrădăcinată în societate, moştenită după căderea regimului PCR şi lipsa generală de informare a publicului. În general, deschiderea către piaţa occidentală şi capitalism după ’89 a însemnat automat liberalizarea agriculturii şi renunţarea la fostele structuri. Lipsa completă de viziune a tuturor guvernelor post-decembriste a făcut ca politica agricolă să ignore interesul public, fiind dominată de concepte dezastruoase ca „atragerea investitorilor străini”, „producţie de masă”, „concentrarea terenurilor”, „export de materie primă / import de produse finite”; pe acest teren fertil, vechile moravuri nu au făcut decât să prospere. CAP/IAS-urile nu au fost construite într-un sistem sănătos, ele s-au bazat în primul rând pe furt de la ţărani şi alţi proprietari de terenuri şi animale. Furtul, în mod vizibil, a continuat după ’89, prin privatizarea infrastructurii CAP-urilor şi IAS-urilor, fără transparenţă sau implicarea publicului în luarea deciziilor. Iar acest proces de privatizare a fost acaparat de cei cu acces la informaţie, din fostul regim şi investitorii care domină piaţa financiară globală sau cea a producţiei de hrană. Tatăl meu, ţăran din familie de ţărani, spune că la noi nu s-au făcut privatizări, s-au dat bunuri şi resurse pe comisioane. Iar ţăranii, săraci şi neinformaţi, având încă o reticenţă gravă faţă de asociere, au asistat cum rând pe rând infrastructura CAP-urilor a dispărut sau a fost transferată marilor latifundiari.

Cine sunt latifundiarii?

„The rich”. Sunt mai multe categorii. Marii latifundiari, care acaparează terenuri agricole şi piaţa, aceştia îşi bazează afacerile agricole pe export de materie primă. Speculanţii de terenuri, agricole şi chiar imobiliare; în categoria asta intră bănci, fonduri de investiţii şi alţi jucători de pe piaţa financiară. Retailerii, cei care nu produc, dar distribuie şi ambalează hrană – lanţurile de supermarketuri, distribuitorii şi reţelele de speculaţi din pieţele en-gross, dar şi din pieţele marilor oraşe. O categorie aparte o constituie clasa politică; aceasta facilitează legislaţie permisivă liberalizării pieţei agricole şi subvenţionarea producţiei industriale care face competiţie neloaială producţiei locale. Producţia industrială de hrană este din punct de vedere financiar mai scumpă, poluantă, produce hrană inferioară din punct de vedere sanitar şi nutritiv şi creează foarte puţine locuri de muncă, în comparaţie cu producţia locală.

Prin ce politici publice pot fi relansate piețele regionale și ce interese amenință aceste piețe?

În primul rând, trebuie să existe un minim interes din partea autorităţilor, care să deschidă procesul de luare a deciziei, către societatea civilă. Ţăranii au foarte multe soluţii pentru echilibrarea pieţei. Politicile publice care privesc agricultura şi hrana, trebuie să includă conceptul de „lanţ alimentar scurt”. Achiziţiile pentru sistemul public de catering (exemple: programul pentru şcoli „Cornul şi Laptele”; toate tipurile de cantinele publice, de la spitale, universităţi, case de copii, azile, sociale; programe sociale; rezerve de hrană pentru situaţii de urgenţă etc.), trebuie să includă acest concept de hrană produsă pe un lanţ alimentar scurt. Trebuie înțeles că pieţele de ţărani sunt un serviciu public şi trebuie să rămână aşa, să nu mai fie privatizate. Contractele de concesiune trebuie reziliate, iar primăriile trebuie să îşi reia responsabilitatea gestionării lor şi să redeschidă pieţele micilor producători şi să îi protejeze împotriva speculaţiilor. Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală este un instrument excelent prin care se pot crea aceste politici. Ţăranii asociaţi sau nu, ONG-urile, Grupurile de Acţiune Locală sunt câţiva dintre actorii care pot să contribuie la relansarea pieţelor locale şi regionale

De ce nu cunoaștem proveniența alimentelor (inclusiv vânzători nu știu cu exactitate)?

Când mă gândesc la vânzători, mă refer în primul rând la cei care lucrează în supermarketuri. E evident de ce aceştia nu cunosc provenienţa alimentelor. În cazul speculanţilor din pieţe, iarăşi e evident. În lanţul alimentar strangulat de intermediari se pierde informaţia.

Ce presupune fair trade?

Fair trade este o formă de marketing şi certificare a comerţului internațional „echitabil”, în care producătorul primeşte un pic mai mulţi bani pe marfa sa. Principalii beneficiari ai Fair Trade sunt în primul rând certificatorii, firme intermediare, care îşi dau binecuvântarea asupra plasării pe piaţa internaţională a unor materii prime (în special cafea, cacao, zahăr), în schimbul comisioanelor. Ca formă de marketing, Fair Trade spală conştiinţa consumatorilor din ţările dezvoltate, care consumă produse cu ingrediente din lumea a 3-a. De asemenea, Fair Trade face ca transportul poluant de hrană de la Sud la Nord-ul planetei să fie acceptabil.

Care e miza activismului Eco Ruralis în perioada următoare?

Cu Eco Ruralis suntem într-un stadiu de dezvoltare internă. Ne organizăm pe grupuri de lucru cu membrii noștri. Încercăm și să ne asigurăm finanțarea, dar respectându-ne principiile noastre. Partea de advocacy și protest o lăsăm secundară ca să lucrăm mai mult cu membrii noștri. O să încercăm și să colaborăm mai mult cu autoritățile locale, cu departamentul de administrare a piețelor din cadrul primăriei.

În ce constă colaborarea?

De pildă, e pentru campania noastră „Acces la piață”, care implică facilitarea accesului pentru producători în piețe, relaxarea birocrației și scăderea taxelor. De pildă, țăranii nu sunt asigurați social, atunci de ce sunt în primul rând taxați?

Dar revenind la ce vom face… Mai degrabă, încercăm schimbări legislative decât activism punctual ca cel legat de mai multe locuri pentru țărani în piețe. Vom continua două campanii mari, cea cu semințele tradiționale și cea de investigare a acaparării terenurilor în România de multinaționale (land grabbing). Suntem interesați și de debușee pentru țărani. Pentru că îi convingem pe țărani să nu își vândă terenurile, să cultive semințele tradiționale în continuare, dar ne atrag atenția și membrii asociației Eco Ruralis: noi cum ne valorificăm culturile?

Acest articol a fost preluat de pe Social East.