Putem trăi fără plastic? Bloggerii americani au acceptat provocarea

0

Se poate trăi o lună întreagă fără pic de plastic în viaţa noastră? Asta încearcă să afle cei de la Rodale, companie americană de publishing, care îi provoacă pe bloggeri şi pe cititori să renunţe la produsele din plastic în acestă lună, în cadrul iniţiativei “Februarie fără plastic”, informează Huffington Post.

Regulile de bază prevăd ca participanţii să nu cumpere plastic sau să gătească cu ajutorul obiectelor din plastic, dar este descurajată şi întrebuinţarea în alte moduri a plasticului.

Compania care editează publicaţii de sănătate şi fitness explică de ce trebuie să eliminăm plasticul din vieţile noastre. Acesta este produs din resurse neregenerabile, precum petrol şi gaze naturale, iar în compoziţia plasticului sunt incluse chimicale foarte toxice. În plus, studiile arată că expunerea copiilor la plastic creşte riscul de cancer şi deficienţe reproductive.

De asemenea, plasticul se reciclează în măsură foarte mică. Datele Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului, doar 7% din cele 30 de milioane de tone de deşeuri din plastic au fost reciclate în 2009.

Cei de la Rodale sunt primii care s-au înscris în competiţia cu plasticul. Dana Blinder, reprezentanta Rodale, spune că s-a confruntat încă de la începutul lunii cu o problemă când cumpăra mobilă şi a fost nevoită să cedeze în faţa plasticului, dar face apel la Ikea să se alăture provocării.

Totodată, ea a văzut, cu această ocazie, în ce măsură copleşitoare este înconjurată de plastic chiar la birou. “Acum că am această misiune observ cât de mult plastic există în vieţile noastre”, spune ea.

Bloggerii de la OrganicGardening.com, The Green Divas şi The Green Planet s-au alăturat deja provocării. Dacă vreţi să renunţaţi la plastic în luna februarie, înscrieţi-vă pe site-ul Rodale.

Foto: Flickr /stevendepolo

Citiţi şi:

Reciclarea, arma secretă a supereroilor Omuleţii Verzi

Consumul de plastic a crescut în Marea Britanie

20 de modalităţi pentur a evita consumul de plastic

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger