Psihologia poporului român: O cercetare care vrea să servească unui “proiect de țară”

3

În 1937, psihologul şi filosoful Constantin Rădulescu-Motru publica volumul “Psihologia poporului român”, o cercetare în care identifica, în mare parte intuitiv, o serie de trăsături ale poporului român şi în care vedea o contribuție la constituirea unui proiect de țară unită. După mai multe studii pe această temă, la 3 februarie 1946, psihologul lansa profeția că, “peste 50 de ani, nu mai târziu, cele publicate sau crezute de mine şi de oamenii din timpul meu vor deştepta din nou interesul publicului românesc”.

 

 

Asta s-a întâmplat după mai bine de 70 de de ani. Un grup de psihologi de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj pregătesc o lucrare cu acelaşi nume ca cea a lui Rădulescu-Motru, care va fi publicată în primăvara lui 2015. Cercetarea are o metodologie nouă, dar acelaşi scop: cel de a servi unui “proiect de țară”. Psihologii clujeni justifică întârzierea față de profeția filosofului interbelic prin desființarea psihologiei în perioada comunistă. Recent, au publicat rezultate preliminare, despre care am stat de vorbă cu Daniel David, coordonatorul grupului și directorul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB. Psihologul scrie pe blogul său:

Atunci când elaborezi profilul psihologic al unui popor faci anumite generalizări care, evident, surprind tendinţele generale, tipologice şi nomotetice, nu toate aspectele idiografice ale fiecărui membru al poporului respectiv. Un astfel de profil general este însă foarte informativ dacă doreşti să gândeşti politici publice şi proiecte de ţară (…) Când vorbesc de poporul român mă refer la cetăţenii români. Sigur că nucleul majoritar al poporului român este definit etnic de români (aprox. 83.4%), dar să nu uităm însă că există şi alte etnii componente, dintre care cea maghiară este mai importantă numeric (aprox. 6%). Analizele noastre şi ale altor colegi (…) au arătat că, în general, nu există diferenţe semnificative ecologic între aspectele psihologice majore ale diverselor etnii din România.

Psihologul distinge între profilul de adâncime și de cel de suprafață ale unui popor. Primul se referă la aspecte psiho-comportamentale relativ stabile generate de evoluția instorică a unui popor într-un anumit context geografic. Al doilea rezultă din interacțiunea dintre contextul socio-cultural din prezent și profilul de adâncime. Revoluţia din 1989 a schimbat contextul socio-cultural, scrie Daniel David; astfel, “deși profilul psihologic de adâncime al poporului român este foarte probabil încă similar astăzi cu cel din perioada de dinainte de 1989, profilul psihologic de suprafaţă a căpătat aspecte noi”. Psihologul prezintă trăsăturile profilului psihologic de adâncime în cazul României, prin comparație cu cel al americanilor (eşantionul românesc: 2.200 participanţi, vârsta 14-62 de ani; eşantionul american: 1.000 participanţi, vârsta 14-65 de ani):

1. Extraversiunea este mai ridicată la români decât la americani, atunci când este evaluată de alţii (heteroevaluare), dar este fără diferenţe semnificative statistic când este vorba de autoevaluare. La acest nivel o componentă importantă este Spiritul Gregar, care este mai ridicat la români decât la americani (aşa cum bine anticipa Constantin Rădulescu-Motru);

2. Deschiderea psihologică este mai ridicată la americani decât la români, când este autoevaluată, şi este mai ridicată la români decât la americani, când este vorba de evaluările făcute de alţii (heteroevaluare);

3. Conştinciozitatea este mai ridicată la americani decât la români;

4. Agreabilitatea este mai ridicată la americani decât la români;

5. Nevroticismul este mai ridicat la români decât la americani.

Aceste dimensiuni de bază se pot exprima la nivelul profilului psihologic de suprafaţă în mod mai pozitiv sau mai negativ, în funcţie de contextul socio-cultural. (Mai multe despre concluziile preliminare puteţi citi aici).

Concluzia cărţii lui Constatin Rădulescu-Motru a fost că principala trăsătură a poporului român este gregarismul, adică spiritul de turmă, o trăsătură care ar fi fost indispensabilă pentru supravieţuirea românilor. “Gregarismul sufletesc a fost, însă, în trecut, pentru neamul românesc, cea mai nimerită armă de luptă! Fără el nu s-ar fi putut menţine unitatea limbii şi a bisericii. Fără el, organizarea politică ar fi fost chiar mai divizată de cum a fost. Prin forţa imitaţiei ne-am ţinut laolaltă şi am rezistat contra celor ce ne ameninţau din toate părţile. Dar pentru viitor?”, scria Rădulescu-Motru în cartea sa, enunțând și latura negativă a acestei trăsături: “Gregarismul a oprit diferenţierea personalităţilor şi cu aceasta a culturii”.

 

TOTB: Care au fost concluziile lui Rădulescu-Motru despre poporul român și prin ce diferă cele noi?

Daniel David: Preocupările pentru profilul psihologic al unui popor/naţiuni/grup sunt vechi, chiar dacă uneori se folosea alt nume, ca spre exemplu “însuşiri sufleteşti”. În psihologie, o preocupare sistematică asupra acestei teme a avut-o chiar fondatorul psihologiei academice/experimentale, și anume profesorul german Wilhelm Wundt. În ţară, au fost mulţi autori care s-au preocupat de această temă, dar academicianul Constantin Rădulescu-Motru, studentul lui Wilhelm Wundt, a fost cel care a reuşit să publice lucrări cu impact mai mare.

Cele mai multe lucrări au la bază o metodologie predominant fenomenologic-hermeneutică, care ne spune “nu cum suntem”, ci “cum credem noi că suntem”. Această metodologie, în lucrările mai vechi, nu s-a bazat adesea pe tehnici mai moderne, cum ar fi focus grupurile, ci pe experienţele personale ale autorului şi/sau idei de simţ comun. Lucrarea noastră are o metodolgoie dominant empiric-pragmatică, dorind să spună mai ales “cum suntem” şi doar complementar “cum credem că suntem” . Ambele abordări sunt importante şi pot genera rezultate uneori congruente. Dar adesea există diferenţe mari între “ce credem” şi “cum stau de fapt lucrurile”. Pentru un impact pragmatic, care să schimbe lucruri, o abordare empiric-pragmatică este mai importantă.

Constantin Rădulescu-Motru a reliefat o serie de trăsături ale poporului român precum: individualismul ego-centric, perseverenţa ereditară pervertită social în neperseverenţa în lucrul început (mai ales în domenii care nu au legătură cu averea sau interesul personal), caracterul gregar (social) etc. El s-a bazat mai mult pe o analiză comparativă colorată fenomenologico-hermeneutic, astfel că datele noastre empiric-pragmatice uneori au confirmat părerile sale, alteori le-a infirmat. Spre exemplu, spiritul gregar este încă puternic şi nu este doar o iluzie derivată din analize fenomenologico-hermeneutice. În schimb, analiza legată de individualism capată nuanţe noi, prin prisma rezultatelor noastre.

Cum se poate obţine profilul psihologic al unui popor? Vă rugăm să definiţi mai pe larg profilul de suprafaţă şi cel de adâncime.

Profilul psihologic al unui popor este un profil definit statistic, prin combinarea datelor de la mai mulţi indivizi. Aşadar, acesta este un profil modal, iar prin generalizarea pe care o presupune nu poate fi utilizat cu raportare la indivizi (ex. pentru a crea profilul unui individ), ci doar la grupuri (ex. pentru decizii de politici publice). Simplu spus, profilul de adâncime se referă (1) la aspecte psihologice relativ stabile, adesea determinate prin analiză factorială şi/sau (2) la potenţialul psiohologic pe care îl avem (ex. potenţialul intelectual). Profilul de suprafaţă se referă la forma concretă în viaţa cotidiană în care se exprimă (1) aspectele psihologice care sumarizează trăsături psihologice derivate din analize factoriale şi/sau (2) potenţialul psihologic. Spre exemplu, cineva poate avea un nivel de anxietate, ca trăsătură, foarte ridicat (profil de adâncime), ceea va face ca în diverse situaţii de viaţă percepute ca periculoase să experimenteze anxietate de stare (profil de suprafaţă) ridicată. Un alt exemplu: cineva poate avea un potenţial intelectual crescut, dar din cauza condiţiilor socio-culturale şi educaţionale, acest potenţial nu este utilizat, astfel încât la suprafaţă un astfel de individ nu pare inteligent şi chiar are performanţe educaţionale scăzute (ex. la testele P.I.S.A.).

Puteţi să ilustraţi mai pe larg cele cinci categorii pe care le expuneţi la profilul de adâncime în cazul poporului român?

Cele cinci trăsături se referă doar la aspectele de personalitate. În lucrarea noastră, analiza este mult mai complexă şi vizează mai multe niveluri (ex. subiectiv-emoţional, cognitiv-comportamental, de personalitate). Cele 5 trăsături – 1. nevrotismul/neuroticismul, 2. extraversiunea, 3. deschiderea, 4. agreabilitatea, 5. conştinciozitatea – fac parte din profilul de adâncime, fiind relativ stabile trans-situaţional şi stabilite prin analize factoriale în majoritatea culturilor lumii. În plus, acestea reprezintă un potenţial, deoarece atât scorurile lor mari ,cât şi scorurile lor mici se pot exprima pozitv sau negativ, în funcţie de contextul socio-cultural.

Poate exista un profil omogen al unui popor care să depăşească diferenţele de clasă şi pe cele geografice?

Da, se poate stabili un profil modal, care, aşa cum spuneam mai sus, reprezintă o generalizare statistică utilă. Datele pe care le-am analizat până acum nu relevă diferenţe majore în diverse variabile demografice (ex. femei/bărbaţi, nivel de educaţie, regiune geografică în ţară etc.), cu  mici excepţii care vor fi prezentate şi discutate în lucrarea completă.

Cum se explică mai exact această omogenitate dincolo de clasele sociale?

Aici discutăm despre aspecte psihologice, adică aspecte care țin de niște modele ce pot fi influențate, mai ales la nivel de personalitate, de niște modele culturale ideale. Modelul cultural ideal există dincolo de clasă. De exemplu, valori cum ar fi generozitatea, altruismul nu țin de o anumită clasă. Factorii demografici, cei legați de bani, de educație ș.a.m.d. contează mai degrabă pentru diverse aspecte sociologice, dar aspectul psihologic, cum am spus, este mai degrabă influențat de anumite valori cu caracter mai general, dincolo de clasă sau caracteristici demografice. Sigur, uneori pot să apară și diferențe la nivel de clasă, dar în ceea ce privește aceste trăsături de personalitate pe care eu le-am prezentat acolo, nu apar.

De unde s-a născut ideea realizării unui asemenea profil şi de ce acum?

Am fost stimulaţi de mai multe lucruri :

(1) De cuvintele lui Constantin Rădulescu-Motru: “peste 50 de ani, nu mai târziu, cele publicate sau crezute de mine şi de oamenii din timpul meu vor deştepta din nou interesul publicului românesc…”. Am întârziat exact o generaţie, o generaţie afectată practic de prigoana şi apoi desfiinţarea psihologiei în 1977/1982.

(2) De faptul că nu există în ţară o analiză care să ne spună nu doar “cum credem noi că suntem”, ci “cum suntem”. Or numai o astfel de analiză obiectivă ne poate elimina mecanisme defensive regăsibile adesea în “cum credem că suntem” şi ne poate stimula pentru dezvoltare. De fapt, aşa cum am spus mai sus, nici abordările fenomenologico-hermeneutice nu au fost până acum suficient de riguroase, bazându-se mai mult pe autoreflecţie asupra unor idei derivate din experienţa personală a autorului şi/sau simţul comun, nu pe metodologii mai riguroase (ex. focus grup-uri).

(3) Odată intrată în Uniunea Europeană, România este o ţară aflată în faza de cristalizare a unor valori prin care să ne integrăm cât mai bine în spaţiul comunitar. Înţelegerea profilului psihologic al poporului român ne poate ajuta să avem un proiect de ţară de succes.

Ne puteţi da un exemplu de proiect (ipotetic) care să valorifice potenţialul din profilul psihologic de adâncime al poporului român?

Da, aș schimba complet modelul educaţional, astfel încât curriculum-ul să reflecte şi filosofia testelor P.I.S.A., şi anume utilizarea cunoştinţelor (de matematică, ştiinţă, citire etc.) pentru rezolvarea problemelor de viaţă. Cu potenţialul nostru intelectual, o astfel de pregătire ar duce la poziţionări spectaculoase ale României în topuri, cu impact asupra competitivităţii țării (ex. tinerii şi-ar utiliza abilităţile pentru a inova şi rezolva problemele cu care ne confruntăm astăzi). În plus, un model educaţional şi socio-cultural care ar promova raţionalitatea şi gândirea critică ar face ca cogniţiile noastre raţionale (care există în structura de adâncime) să genereze cogniţii funcţionale în viaţa cotidiană, cu rol de protecţie faţă de stres şi tulburări psihice şi cu impact favorabil asupra fericirii, calităţii vieţii şi funcţionării sociale.

Spuneați pe blogul dumneavoastră și în alte interviuri din presă că un proiect de țară pornind de la trăsăturile din profilul psihologic al poporului ar trebui făcut de o nouă generație de intelectuali. De ce credeți asta?

Cred asta fiindcă avem nevoie de asumarea unor valori. Vedeți, problema este că noi, în momentul acesta, nu avem niște modele – că nu este unul singur, sunt mai multe modele cultural ideale – bine definite. Chiar dacă sunt stereotipuri, dacă vorbești despre germani, știi cam cum îi caracterizezi, dacă vorbești despre francezi, știi cam cum îi caracterizezi; bineînţeles, la nivel general. Dacă vă întreb care sunt valorile fundamentale ale românilor, începem să avem probleme, pentru că nu mai avem acest profil valoric clar, cunoscut, bine definit. Și atunci, de ce am spus de o nouă generație de intelectuali? Deoarece toate încercările din diverse domenii arată că, dacă vrei să vii cu niște modele noi, acele modele trebuie să fie promovate de oameni care le exprimă, de oameni care se regăsesc în ele, de oameni care se identifică cu ele.

Altfel, dacă ai crescut într-o altă paradigmă, oricât de bine intenționat ești, oricât de dispus ești să schimbi paradigma respectivă, ai mereu dificultăți. Nu ești hotărât să duci până la capăt un proiect. Iar când am spus de generație, să știți că nu m-am referit neapărat la vârstă, m-am referit la o generație definită valoric. Adică niște oameni care împărtășesc niște valori, niște modele cultural ideale pe care se hotărăsc să le exprime mai bine în spațiul public, indiferent de costuri. Fiindcă nu este ușor să vii cu o schimbare de paradigmă, cu o schimbare de abordare într-un anumit domeniu. Eu văd ce se întâmplă în mediul academic. Orice încercare de a racorda mediul academic românesc la valorile mediului academic internațional este privită cu reticență, în unele segmente cu ură, cu nemulțumire. De aceea am spus de o nouă generație care nu doar că apreciază acele valori, le exprimă, trăiește prin ele, le reprezintă.

Dar nu ar fi mai bine, în primă fază, ca politicile publice [pornite de la profilul psihologic al poporului român]să se axeze pe niște proiecte sociale aplicate?

Ba da, ba da, dar iarăși, întrebarea este cine face acele politici publice. Politicile publice sunt importante, dar întrebarea este: Vor fi ele promovate de oameni care vor fi afectați de acele politici publice? Vor fi ele promovate de oameni care respectă valorile promovate de acele politici publice? Văzând toată experiența din ultimii 10 ani, în care am mai fost implicat la nivel național în diverse acțiuni, am ajuns să cred cu tărie că pot fi promovate politici publice, modificări de modele sociale și culturale numai de către oameni care le reprezintă și care sunt în congruență cu acele modele. Altfel, vom avea tot felul de binevoitori care se vor angaja, vor promite, dar nu vor face nimic.

Oameni care le reprezintă în ce sens?

De exemplu, dacă vrei o schimbare în mediul academic, pune în poziții de conducere, în poziții de influență, în consilii naționale, nu neapărat la nivel politic, ci în consiliile de experți, pune oameni care îndeplinesc criteriile, adică se ridică la nivelul standardelor internaționale. Dacă vei popula acele consilii și comisii cu oameni care nu îndeplinesc criteriile și standardele internaționale, cum crezi că ei vor promova modelele respective, pe care ei nu le ating şi din cauza cărora, dacă se vor implementa, vor avea de “suferit”? În sensul acesta spuneam, mereu să te gândești, dacă vrei o politică publică, dacă vrei un model social promovat, pe cine pui să facă proiectul și pe cine pui să-l promoveze.

În cazul unor politici sociale pentru categorii defavorizate, să zicem, cum s-ar aplica asta?

În primul rând, aș încerca să văd dacă oamenii respectivi fac acea politică doar ca să fie făcută și doar pentru a atrage ei niște bani și a avea un proiect, sau efectiv înțeleg comunitatea respectivă. Uitați-vă, spre exemplu, la cazul romilor. Sunt foarte mulți care au luat bani pe tot felul de proiecte pentru romi care nu au nicio ancorare în comunitatea respectivă. Nu trebuie să fii neapărat rom, dar trebuie să înțelegi comunitatea. Aici, adevărul este că e foarte, foarte greu. E greu fiindcă, de obicei, cei care și-ar dori să își asume o schimbare a acestui context cultural pe care îl avem nu sunt în poziții de influență, de putere. Și prin faptul că doresc să promoveze aceste lucruri sunt blocați să ajungă în aceste poziții de către majoritate, care are alte opțiuni. Doar că trebuie înțeles la un moment dat că nu poți să aduci o nouă paradigmă cu oameni cu mentalități formate în vechea paradigmă.

Vă mai dau un exemplu la nivel cultural. Este foarte bine că în mediul cultural avem această abordare mai fenomenologică, mai hermeneutică, reglementată și de școala lui Noica, dar iată că, în România, ne lipsește un filon cultural pozitivist (n.r. – bazat pe fapte verificabile experimental) și pragmatic, care fie a fost blocat, fie n-a reuşit să se dezvolte, astfel încât noi nu avem în ţară această idee de evidence based. Când vrei să faci o politică publică, este ea bazată pe dovezi? Măsori efectele ei? Vezi costurile economice?

Noi mereu facem tot felul de planuri într-o manieră experienţială, de multe ori nici nu urmărim economic sau pragmatic care sunt costurile. De ce? Pentru că în cultura noastră nu avem un filon pozitivist şi pragmatic bine dezvoltat. Poate că e cazul să-l avem. Dar cine îl poate promova? Păi cei care s-au format, de exemplu, într-un mediu american, anglo-saxon, pentru că acolo este o filosofie analitică, o cultură pragmatică, pozitivistă. Eu aş încerca să aduc şi să promovez, cultural vorbind, în diverse medii oameni care au această cultură mai pragmatică şi pozitivistă. Care, împreună cu mediul cultural pe care noi îl avem, mai mult de orientare fenomenologico-hermeneutică, ar putea, în timp, să-i facă pe oameni să înţeleagă că nu ajunge să vrei ceva, trebuie să te întrebi mereu ce dovezi avem şi cum putem culege dovezi pentru ceea ce vrem să facem. Mişcarea evidence based este atât de puternică în ţările nordice, în Anglia, în Statele Unite. Noi încă facem tot felul de politici publice după ureche.    

Puteţi să ne daţi exemple de ţări care au progresat aplicând proiecte mulate pe profilul psihologic al poporului lor?      

Analize comparative la nivel de naţiuni/culturi, prin prisma unor factori psihologici, similare demersului nostru, s-au făcut şi se fac şi acum (ex. pentru incidenţa/prevalenţa unor probleme psihologice, pentru starea de fericire, pentru trăsături de personalitate, pentru factori cognitivi etc.). În acest sens, există o întreagă specializare care se numeşte psihologie trans-culturală. Aceşti factorii psihologici au fost şi sunt luaţi în calcul tot mai mult în deciziile publice.

Spre exemplu, în urmă cu aproximativ 10 ani, analistul şef al “Prime Minister Tony Blair’s Strategy Unit” a publicat o analiză asupra modului în care psihologia trebuie utilizată în deciziile publice şi politice, iar psihologul Daniel Kahneman a primit chiar premiul Nobel  în anul 2002 pentru că a arătat rolul factorilor psihologici (inclusiv emoţionali şi de personalitate, nu doar cognitivi) în deciziile economice.  În fine, Asociaţia Americană de Psihologie – cea mai mare asociaţie de profil din lume – are o divizie de specialitate – “Society for the Psychological Study of Culture, Ethnicity and Race” – care publică revista “Cultural Diversity and Ethnic Minority Psychology“; aceasta exprimă astfel de demersuri care, bazate pe psihologie, au contribuit la dezvoltarea ţărilor respective şi la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor lor.

Demersul nostru este original deoarece, mizând pe nevoia unui proiect de ţară, am avut şansa să putem gândi la scară mai mare (astăzi, nu la momentul formării naţiunilor/ţărilor): să integrăm un volum mare de date într-o teorie modernă, care să genereze un profil psihologic modal al românilor (nu doar al unor subgrupuri defavorizate), profil care să servească apoi unui proiect de ţară.  Acest lucru nu s-ar fi putut face la momnentul formării naţiunilor/ţărilor moderne (nu exista metodologia ştiinţifică de astăzi), iar alte ţări dezvoltate nu au nevoie acum de acest demers sau astfel de analize se fac mai specific, în funcţie de obiectivul politicii publice (ex. studierea profilului psihologic al unor grupuri etnice defavorizate pentru a le ajuta prin politici publice eficiente etc.).


3 comentarii

  1. 5. Nevroticismul este mai ridicat la români decât la americani. >>> oare de ce? :)) ce ne’a impins sa fim nevrotici? :)) the answer is: clasa politica mizerabila si corupta! …. oare nu e un motiv intemeiat?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger