Psihologia fermieritului industrial

1

Scopul suprem al unei ferme industriale de vite este ca acestea din urmă să crească cât mai repede, mai eficient şi mai în siguranţă cu putinţă, să le transforme în bucăţi de carne de vită şi, de-a lungul procesului, să minimizeze costurile şi să maximizeze productivitatea. Care sunt însă implicaţiile psihologice ale unu proces atât de emoţional precum uciderea animalelor pentru hrană?

Scara şi densitatea producţiei retează legătura emoţională dintre fermieri şi animale, le permite celor dintâi să omoare mii de animale pe an şi să rămână persoane fericite. Înţelegerea acestui fenomen, scrie The Atlantic, îşi are rădăcinile în secolul XIX. Înainte de secolul XIX, când creşterea vitelor era un fenomen la scară mică, fermierii le percepeau pe animale ca pe nişte animale, mai exact ca pe nişte vietăţi dotate cu simţăminte şi cu nevoi specifice care, dacă nu erau satisfăcute, dădeau naştere unui produs inferior. Manualele de agricultură din acele vremuri îi sfătuiau pe fermieri să le vorbească animalelor pe un ton plăcut, să se asigure că aşternutul lor este moale şi spaţios şi să le spele cu afecţiune în fiecare zi. Fermierii acelor vremuri nu se raportau la animalele lor ca la nişte obiecte.

Asta se datora sistemului pastoral bazat pe proximitate fizică, pe intimitatea care le facilita fermierilor interacţiuna zilnică cu animalele lor, ajungând să le perceapă la nivel emoţional personalităţile individuale. Măcelărirea lor, pe care fermierii o realizau de unii singuri, reprezenta o ocazie solemnă şi nici o persoană normală nu era indiferentă la uciderea unui animal pe care l-a crescut ani de zile. Toţi erau conştienţi că luau viaţa unei vietăţi cu simţăminte, nevoi şi capricii. Începând cu secolul XIX, lucrurile s-au schimbat. Oamenii de ştiinţă şi apoi fermierii au început să perceapă fermieritul ca pe un bun comercial şi să devină mai puţin preocupaţi de individualitatea animalelor şi mai mult de evaluările colective ale productivităţii, de investiţii, de grafice de înmulţire, de spaţii de înţărcare şi de management al bolilor.

Animelele au început să nu mai devină percepute ca animale, ci ca maşinării construite în interiorul unei fabrici, ceea ce a ridicat povara uciderii în masă de pe umerii fermierilor, la nivel psihologic. Structura impersonală şi puternic raţionalizată a fermieritului industrial este menită să-i protejeze pe cei implicaţi în procesul de producţie de consecinţele actului de a ucide. Astăzi, mulţi critici ai sistemului industrial cer întoarcerea la sistemul agricultural preindustrial, nu din motive economice (pentru că este mai profitabil să creşti animale la scară largă), ci din motive psihologice. Plus că, din câte putem afla aici, “agricultura tradiţională” (practicată încă la scară largă în România şi deplânsă în ţările mai dezvoltate, axate pe producţie) asigură şi o biodiversitate mai mare şi contribuie la conservarea patrimoniului cultural.

Sursa: The Atlantic

Puteţi citi şi:

Biologii suedezi şi biodiversitatea românească. Cazul Maramureş


Un comentariu

  1. Pingback: VIDEO. Legătura dintre micul dejun şi fermieritul industrial | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply