Chiar dacă prezența în rețelele sociale ține de alegerea individuală, mulți alegând să evite procrastinarea pe Facebook sau Twitter sau preferând să-și păstreze limita de discreție față de lume, din ce în ce mai multe companii iau în considerare la angajare dacă un candidat are sau nu cont în aceste rețele.
După cum arată un material din Forbes, departamentele de resurse umane ridică din sprâncene în fața potențialilor angajați care nu au cont de Facebook, urmând etichetările unor psihologi, care spun că această retragere ar putea fi indiciu pentru anumite aspecte comportamentale ”suspecte” ale acestor oameni. Angajatorii fie cred că persoanele respective sunt antisociale, fie că li s-au șters conturile datorită excesului de conținut inadecvat.
Refuzul de a fi înregistrat pe Facebook strânește deja panici nejustificate, dar amplificate de media, care au găsit în cazurile lui James Holmes, criminalul de la cinema Aurora, și lui Anders Breivik, criminalul norvegian, exemplele perfecte: niciunul dintre ei nu avusese vreodată un cont personal în rețele de socializare. Publicația germană Der Taggspiegel îngroașă rândurile celor alertați, hazardându-se să afirme că absența unui cont este unul dintre primele semne după care am putea disinge un psihopat, iar anumiți psihologi îi țin isonul, afirmând că prezența în rețele denotă o viață socială sănătoasă.
De aici însă, până la a-i declara pe cei care aleg să nu se expună pe Facebook disuncționali și ”psihopați” e cale lungă. Ba chiar această condiție tinde să devină un criteriu de discriminare pentru companiile care își supun politicile de resurse umane unor judecăți neîntemeiate, ba chiar distorsionate.
Sursa: Daily Mail
Foto: Randomoverload.net
2 comentarii
multi prosti pe lumea asta!!!!!
Pingback: Ar trebui să conteze profilul de Facebook la obținerea și păstrarea unui job? | TOTB.ro - Think Outside the Box