Mii de fermieri din mai multe ţări europene au descins ieri la Bruxelles, în faţa Parlamentului European, într-un protest care durează două zile şi care a fost motivat de preţurile tot mai scăzute de vânzare pentru produsele lactate provenite din interiorul UE şi de politicile europene care privesc acest segment din piaţa agricolă.
Fermierii au împroşcat cu lapte clădirea Parlamentului din capitala Belgiei, dar şi forţele de poliţie venite să menţină ordinea. Sosiţi cu tractoare şi furtune, fermierii au făcut o adevărată baie cu lapte instituţiei europene şi pe străzile din Bruxelles, iar protestele continuă şi astăzi. Căile de acces înspre instituţie au fost blocate cu tractoare, astfel că mulţi funcţionari s-au trezit că nu mai pot ajunge la birouri. Fermierii cer o creştere de până la 25% a preţurilor produselor lactate, pentru a-şi putea acoperi costurile de producţie. Din cauza concurenţei de pe piaţă şi a scăderii cererii, laptele provenit de pe piaţa UE este adeseori vândut la preţuri foarte mici, susţin fermierii. Acest lucru obligă mai ales fermierii mici să dea faliment, spune The European Milk Board (EMB), care coordonează protestele de la Bruxelles.
Spre exemplu, în Belgia, notează BBC, preţul de vânzare pentru un litru de lapte este de 0,26 euro, dar costul de producere al acestuia ajunge la 0,40 de euro. Fermierii din Marea Britanie au reuşit să obţină o creştere a preţului de vânzare pe piaţă (către procesatori), litrul de lapte ajungând la 0,36 de euro, dar costurile de producţie le-au rămas la 0,38 euro, ceea ce nu îi ajută foarte mult. Uniunea Europeană este cel mai mare producător de lapte din lume, mai notează BBC, iar în 2010, 47% din bugetul Uniunii a mers înspre ajutorarea şi subvenţionarea fermelor de tot felul, inclusiv a celor din industria lactatelor.
Pe lângă baia de lapte, fermierii protestatari au dat foc unei uriaşe căpiţe de fân, în zona Pieţei Luxembourg. „Politicile europene ne ucid, realmente. Lucrurile trebuie schimbate la nivel european şi foarte rapid. La cum merge acum treaba, suntem în mare încurcătură”, a declarat pentru Associated Press fermierul belgian Julien Husquet. „Este foarte simplu: nu se mai poate trăi din lapte. Supravieţuiesc datorită ajutorului de la UE. Dacă subvenţiile acestea sunt tăiate, nu vor mai exista aici, în cinci ani, nici producători mici, nici mijlocii”, a spus şi fermierul francez Leopold Gruget, citat de AFP. Participanţii la protestul de la Bruxelles au venit din Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Olanda, Polonia şi Spania. Reprezentanţii organizatorilor protestului au declarat că astăzi manifestările vor fi mai calme şi simbolice, prin comparaţie cu ziua de ieri.
Sursa: BBC
Foto: Euronews, Foxnews, LFPress, News.Xinhuanet, Reuters
Un comentariu
Când au vărsat bălegar in centrul Parisului a fost mai fain.