Fermierii europeni specializaţi în producţie de lactate au aruncat mii de litri de lapte, ieri, în faţa Parlamentului European de la Bruxelles, într-un protest menit să atragă atenţia asupra preţurilor foarte mici ale laptelui de pe piaţa europeană, care defavorizează producătorii.
Protestatari din toată Europa (Italia, Germania, Irlanda, Franţa, dar şi din alte ţări) au blocat o piaţă cu tractoarele şi cu statui ale unor văcuţe pictate în culorile statelor membre UE. Cu ajutorul unor echipamente folosite în industria laptelui, fermierii au împrăştiat mii de litri de lapte pe jos, creând un adevărat lac alb şi stropind cu lapte atât participanţii la protest, cât şi spectatorii şi reporterii prezenţi la acţiune. „Lacul de lapte” are menirea de a simboliza supra-producţia de lapte de pe piaţa europeană, au spus fermierii, care protestează împotriva depăşirii cotelor de lapte şi a preţului scăzut al produsului pe piaţa europeană, care le pune munca în pericol.
Discursurile reprezentanţilor fermierilor europeni s-au axat pe acest subiect – excesul de producţie şi, respectiv, banii prea puţini care revin fermierilor, în uralele mulţimii prezente la acţiune. Odată ce „lacul” a fost plin ochi cu lapte, recipientul care îl susţinea a fost deschis şi laptele a curs din belşug pe străzi, sfârşind, într-un final, în sistemul de canalizare. Încălţaţi cu cizme de cauciuc, unii fermieri au „dansat” în râul de lapte care curgea pe străzi. Europarlamentarul socialist Marc Tarabella a declarat că protestul a avut o cauză justă: „Cum să acceptăm faptul că oamenii lucrează în pierdere? Muncesc ca să piardă bani? Nu putem închide ochii în faţa acestei drame sociale şi umane”, a punctat europarlamentarul.
Sursa: Reuters
Foto: Vosizneias.com
Un comentariu
Pingback: Fermierii britanici amenință cu amplificarea protestelor împotriva reducerii prețurilor | TOTB.ro - Think Outside the Box