Protestul anti-corupţie de la Bucureşti, reflectat în presa străină

1

Potrivit cifrelor oficiale oferite de Jandarmeria Română şi citate de principalele agenţii de presă din România şi străinătate, peste 25.000 de persoane au fost prezente aseară, în stradă, în capitala României, la protestul împotriva sistemului şi corupţiei, cerând demisii – de la cea a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la cea a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, până la cea a premierului Victor Ponta.

Din Piaţa Universităţii, locul de întâlnire iniţial al protestatarilor, aceştia au plecat în Piaţa Victoriei, unde au scandat în faţa Guvernului şi, ulterior, au ajuns la Primăria Sectorului 4. Dacă la început numărul lor a fost de câteva mii, pe parcurs cifra a crescut impresionant, ajungând la pest 25.000. În perioada în care se derula manifestaţia, principalele agenţii de ştiri şi publicaţii internaţionale au scris despre ceea ce se întâmpla în Bucureşti, arătând că mişcarea a fost generată de revolta cetăţenilor indignaţi de tragedia din clubul Colectiv, de săptămâna trecută.

“Mii de persoane mărşăluiesc în Bucureşti, în vreme ce cifra deceselor a ajuns la 32”, scrie agenţia de presă Reuters. “Peste 10.000 de persoane protestează la adresa Guvernului după incendiul din club”, scria USNews aseară, citând Mediafax şi Associated Press. La rândul său, Yahoo News preia un articol al Associated Press, în care se aminteşte, printre altele: “Furia mocneşte de ceva vreme în România, la adresa guvernului, pe care multă lume îl percepe drept corupt, iar incendiul de vineri nu a făcut decât să alimenteze nemulţumirile oamenilor. Protestatarii au cerut autorităţilor să aplice pedepse celor responsabili pentru incendiul din club, cel mai devastator eveniment de acest fel din istoria ţării”.

“Peste 15.000 de persoane au ieşit pe străzi în centrul Bucureştiului marţi seara, cerând demisia primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, dar şi pe cea a premierului Victor Ponta şi a ministrului de Interne, Gabriel Oprea”, scria Business Review la ora 21:00. Euronews a preluat informaţiile oferite de agenţia de presă Reuters, The News Tribune citează Associated Press – ale cărei ştiri au fost preluate de o serie de publicaţii online şi televiziuni străine încă de aseară, inclusiv de către, spre exemplu, Washington Post sau Daily Mail.

La miezul nopţii, în Piaţa Universităţii încă erau aproximativ 10.000 de persoane. Situaţia victimelor incendiului din Colectiv era, la momentul protestelor, următoarea: 135 de persoane internate, dintre care 35 în stare critică sau gravă. Din păcate, numărul deceselor a ajuns, ieri, la 32. În vreme ce oamenii se organizau pentru protestul de aseară, anunţând, deja, că vor solicita demisia primarului sectorului 4, acesta anunţa, prin intermediul unui comunicat de presă, că va ridica un monument în memoria victimelor din Colectiv, în rondul din zona localului, numit “monumentul celor fără vină”. Fără comentarii…

Surse: Mediafax, BBC, Reuters, Euronews, Associated Press ş.a.

Foto: Facebook – Vlad Petri (main), ZmentaDigi24Laura Ştefănuţ, Vlad Mixich


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger