Protestele pentru Roșia Montană continuă astăzi și mâine în țară și în străinătate

0

Suntem de peste o lună pe străzile din România şi din afara ţării protestând împotriva proiectului de lege criminal pentru Roşia Montană pe care Guvernul României vrea să îl paseze parlamentului. Protestăm împotriva acestei legi neconstituţionale, cum de asemenea protestăm împotriva proiectului minier ca atare şi împotriva mineritului cu cianuri.

 

proteste

 

Începând din 22.09.2013, comisia parlamentară constitută, fără nici o legitimitate, pentru a informa Parlamentul asupra cazului Roşia Montană, va aduce in discutie amendamentele la proiectul minier. Astfel urmăreşte să prelungească la nesfârşit aceast mascaradă încercând să fardeze o lege neconstituţională, ilegală şi imorală prin intermediul amendamentelor.

Guvernanții speră să obosim şi să intrăm în iarnă astfel încât forţa şi numărul nostru să scadă, ca nemulţumirea să fie disipată şi vocea noastră să razbată din ce în ce mai greu până la semenii noştri care încă nu au deschis încă ochii în faţa mizeriei. Nu vom accepta să fim duşi cu zăhărelul şi amăgiţi încă o dată.

Revendicările noastre au rămas aceleaşi şi nu vom pleca din stradă până când aceastea nu vor fi rezolvate.

Până acum lupta a durat 15 ani, nu mai avem voie să o lăsăm să mai amâne decizia. Şi decizia e una singura: împotriva proiectului minier şi a mineritului cu cianuri. Presiunea trebuie să fie constantă, de aceea reaminteşte-le prietenilor tăi că încă se protestează şi să revină în piaţă pentru a transmite un mesaj simplu politicienilor noştri: nu cedăm şi nu suntem amăgiţi de amânările voastre; rămânem în stradă până când revendicările noastre sunt îndeplinite.

Ne exprimăm solidaritatea cu protestatarii din Braşov care rezistă abuzurilor constante ale jandarmeriei, precum susţinem lupta locuitorilor din Pungeşti cu compania Chevron, apărată de aceeaşi mercenari ai statului ce apără firmele private în dauna cetăţenilor. Din Roşia Montană până în Pungeşti se aude un singur mesaj, o singură voce: Uniţi salvăm Romania!

***

MAREA ADUNARE DE LA CÂMPENI – 19.10.2013, in fata Hanului Motilor, ora 14. Detalii AICI

Apusenii se ridică pentru Roşia Montană! Şi noi suntem chemaţi să-i sprijinim! SOLIDARITATEA noastră, a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, vârstă, gen sau condiţie socială, va zdrobi această companie criminală şi pe toţi lingăii ei.

Alba Iulia – 20 octombrie, în fața Cinematografului Dacia, ora 17.00. Detalii AICI
Bacău – 20 octombrie, Piata Tricolorului, ora 16. Detalii AICI
Baia Mare – 20 octombrie, Piata Revolutiei, ora 16.30. Detalii AICI
Brașov – 20 octombrie, Prefectura, ora 16. Detalii AICI
Botoșani – 20 octombrie, in fata Muzeului Judeatean, ora 15. Detalii AICI
București – 20 octombrie, Piata Universitatii, ora 17. Detalii AICI
Cluj – 20 octombrie, Piata Unirii, ora 17. Detalii AICI
Craiova – 20 octombrie, Piata Mihai Viteazu, ora 17. Detalii AICI
Constanța – 20 octombrie, City Mall, ora 16. Detalii AICI
Deva – 20 octombrie, Bd. 1 Decembrie (in fata magazinului Germanos), ora 17. DetaliiAICI
Iași – 20 octombrie, Piata Unirii, ora 17. Detalii AICI
Oradea – 20 octombrie, Piata Unirii, ora 17.  Detalii AICI
Piatra-Neamț – 20 octombrie, Teatrul Tineretului, ora 16.
Râmnicu Vâlcea – 20 octombrie, La Ceas, ora 17. Detalii AICI
Sfantu Gheorghe – 20 octombrie, Prefectura, ora 16.
Timișoara – 20 octombrie, Piata Operei, ora 17. Detalii AICI

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Benidorm – 20 octombrie, Ayuntamiento de Benidorm, ora 17. Detalii AICI
Budapesta – 20 octombrie, Deák Ferenc tér, ora 16. Detalii AICI
Karlsruhe – 20 octombrie, Marktplatz Pyramide, ora 15. Detalii AICI
Koln –  19 octombrie, Domul din Koln, ora 13. Detalii AICI
Madrid – 20 octombrie, Ambasada Romaniei, ora 16. Detalii AICI
Montreal – 20 octombrie, 1010 Sherbrooke Ouest, ora 14. Detalii AICI
New York – 17 octombrie, 46 E70th NYC – The Explorers Club, ora 18. Detalii AICI
New York – 20 octombrie, 7 East 86th St – Paulson Residence ora 10. Detalii AICI
Praga – 20 octombrie, Metro Mustek, ora 15. Detalii AICI
Toronto – 20 octombrie, Nathan Phillips Square, 100 Queen St W., ora 18. Detalii AICI
Viena – 19 octombrie, Christian Broda Platz, ora 16. Detalii AICI
Washington DC – 20 octombrie, Casa Alba, ora 15. Detalii AICI

 

Dacă organizați în orașul dvs. un eveniment de susținere vă rugăm să îl anunțați prin acest formular  și el va fi postat pe siteulwww.rosiamontana.org 

 

Sursa: Campania Salvați Roșia Montană


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger