Proteste violente la București. Willy Schuster, țăran din Sibiu: "Jandarmii mi-au rupt degetele, două degete mi le-au desfăcut așa, ca să mă constrângă"

7

În jur de 2 000 de persoane, scrie Realitatea.net, au protestat duminică, 15 decembrie, în Piața Universității din București și în fața Guvernului împotriva “superimunităţii” pe care şi-au acordat-o parlamentarii prin modificarea Codului Penal, a proiectului Roșia Montană și a gazelor de șist.

 

Foto: Vlad Petri

 

Manifestanții s-au adunat mai întâi la fântâna de la Universitate, înarmați cu steaguri și pancarte cu mesaje gen “Parlament penal fugi de tribunal”, “Parlamentarii României, teroriştii democraţiei”, “Parlament penal + Guvern corupt = stat vândut” sau “Politicienii, pentru o corporaţie, bat oameni nevinovaţi”.

Apoi au reușit să treacă de jandarmi și au ocupat Bulevardul Regina Elisabeta și Calea Victoriei, de unde au pornit în marș spre Piața Victoriei, scandând “Demisia” şi “Jos Guvernul Ponta”. “S-au impărțit mai mulți pumni decât toată luna septembrie”, scrie jurnalistul Ștefan Mako. “Lumea a forțat barajul de jandarmi și se îndreaptă spre guvern”. În cele din urmă, manifestanții au ajuns la Guvern, unde s-a lăsat cu gaze lacrimogene și bătaie. Unul din protestatari a ajuns la urgență, la Spitalul Floreasca.

“Aseară, în faţa clădirii Guvernului (pe care atârna încă tricolorul imens inaugurat festiv de Ziua Naţională), protestatrii strigau: Victor Ponta de Crăciun/Este porcul cel mai bun!” şi Jos Guvernul tră-dă-toor! S-a aruncat o petardă dintr-un grup de suporteri, iar jandarmii au dat cu gaze (eliberate discret de undeva din spate, pentru a nu fi în bătaia camerelor)”, scrie fotograful Vlad Petri pe pagina sa de Facebook. “Au urmat îmbrânceli, iar câţiva oameni au fost bătuţi şi duşi la secţie”. Potrivit Realitatea.net, jandarmii ar fi folosit gaze lacrimogene după ce protestatarii au încercat să forțeze cordonul dublu de jandarmi din fața clădirii Guvernului. Unii protestatari au fost ridicați de jandarmi și duși la Secția 2 de poliție, alții bătuți. Willy Schuster (foto), mic producător de lactate din comuna Moșna, județul Sibiu, care protestează neobosit împotriva gazelor de șist și a proiectului RMGC, a ajuns la secția de chirurgie plastică de la spitalul Floreasca, cu o rană în zona capului, unde se afla azi noapte în afara oricărui pericol. Am vorbit azi cu țăranul din Moșna, care tocmai fusese externat:

Acum m-au externat și am fost la IML pentru certificat medico-legal. Vreți să știți cum s-a întâmplat? Înainte să ajung în Piața Victoriei, am scăpat de trei ori de cordoane. De mai multe ori ne-au înconjurat și noi am scăpat. Ultima dată am ajuns la Piața Victoriei, eram în jur de 2.000 de oameni. Mă plimbam printre oameni, povesteam și, la un moment dat, m-am dus s-o caut pe fiică-mea, Michelle, prin mulțime. Am văzut-o povestind cu negociatorul. Era și Erwin Albu (n.r. – unul dintre liderul protestatarilor brașoveni) și Joe, un băiat din Luxemburg care a venit cu mine. Și Michelle și Joe au 17 ani. Povesteau cu negociatorul și m-am dus și eu acolo și am zis, măi Erwin, oare nenea ăsta știe de ce suntem noi indignați, hai să îi explicăm. Și i-am zis uite, din primăvară ne cotropesc, ne iau pământurile, nu respectă proprietatea, nu respectă țăranul, i-am explicat cum ne-au luat pe sus la Pungești, cum se fac infracțiuni din partea autorităților și cum noi, poporul, vrem să ne luăm țara înapoi; mai bine treceți și voi de partea poporului, că uite, toți ăștia care au fost la conducere de la Revoluție încoace, toți sunt răi; aveți șansa să treceți de partea noastră.

Povesteam asta și, dintr-odată, negociatorul pleacă și se formează o breșă în cordon[ul jandarmilor], prin plecarea lui. Am crezut că ne lasă [să trecem], am zis haideți că ne lasă să mergem la Guvern. Și ne-am pornit spre Guvern, cu toată mulțimea din spatele meu care mă împingea. Eram foarte tare împins din spate, și eu, și Erwin. În momentul ăla, aproximativ 15 jandarmi, ca o ploaie, peste mine, cu bastoanele, cu genunchii, cu bocancii, am căzut pe jos. Țineam mâinile sus ridicate și ei dădeau în mine. Cred că în momentul ăla mi-au spart și capul, dar eu nu mi-am dat seama. Venea spre mine o ploaie de bătaie. Eu m-am lăsat jos, ca să nu mă ducă la dubă și atunci au aplicat diferite metode de tortură. Mi-au rupt degetele, două degete mi le-au desfăcut așa, ca să mă constrângă. Unul mi-a dat tare cu pumnul în burtă, aicea sus, unde-i osciorul ăsta de la piept, unul mi-a dat un pumn în ureche. M-au băgat în dubă și am arătat cu mâinile spre camere.

Nu veneau camerele, numai jandarmii filmau, nicio altă cameră. Într-un sfârșit, a apărut camera de la Nașul [TV] și am arătat mâinile însângerate și capul: Uite, curge sânge de țăran, a început vărsarea de sânge și tot nu ne lăsăm. Am sunat la 112 din mașina jandarmilor, în drum spre Secția 2 [de poliție]. Împreună cu mine au fost băgați în dubă încă doi inși. Când am ajuns la secție, a durat vreo jumătate de oră bună până a venit salvarea. [La secție] am fost legitimat și acuzat că am spart cordonul jandarmilor, dar noi nu l-am spart. Prin retragerea lui, negociatorul a creat breșa, nu noi. Noi doar am profitat de oferta pe care ne-a făcut-o, sincer vă spun că aveam impresia că ne-a dat voie, că a trecut de partea poporului. Acum am mâna în ghips, cu degetele rupte, abdomenul mă doare unde mi-au dat cu pumnul, capul mă doare unde mi-au dat în ureche și am trei copci unde mi-au spart capul.

Erwin Albu a fost bătut la rândul lui de jandarmi și povestește despre asta în clipul video de mai jos:

 

 

 

Foto: Cristian Neagoe

Colindători în fața Guvernului. Foto: Cristian Vasile

Pe Calea Victoriei, în drum spre Guvern. Foto: Cristian Vasile

Foto: Vlad Petri

Foto: Vlad Petri

Foto: Vlad Petri

 

În paralel, câteva sute de persoane au protestat, duminică seară, la Cluj-Napoca, împotriva proiectului minier de la Roşia Montană şi a gazelor de şist şi au participat la un marş prin centrul oraşului. Potrivit Realitatea.net, manifestația s-a încheiat după două ore, nefiind înregistrate incidente şi nici blocaje ale traficului rutier.

 

Foto: blog.cluj.info

 

Scopul principal pentru care bucureștenii au ieșit în stradă duminică a fost proiectul de modificare a Codului Penal pe care Camera Deputaților l-a adopat marțea trecută și prin care parlamentarii și-au dezlipit singuri eticheta de funcționari publici pentru a nu mai putea fi anchetați de DNA pentru abuz în serviciu sau conflicte de interese. Pe lângă parlamentari, proiectul de lege prevede și scoaterea președintelui din categoria funcționarilor publici. Traian Băsescu a contestat inițiativa și a spus că o va retrimite Parlamentului pentru că “dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.

 


7 comentarii

  1. Staguri şi pancarte, pfff. Molotoave şi pietre de bordură, aia vă trebuie. Cum vine asta, numai jandarmii să dea. Să mai şi primească că românul e darnic mai mult decât harnic.

  2. Octav, cheamă minerii și ne cumințim.
    Trebuie să ascultăm de oamenii de bine…
    Tu stai liniștit acasă cât îți cresc taxele sau până te expropiază.

  3. Mai Octav, nu imi sta in fire sa jignesc, dar ce am sa spun prea reflcta realitatea persoanei tale: mai boule, oamenii aia striga si pentru tine, ca sa ai si tu dreptul la o viata curata, la demnitate, la un viitor! Am ajuns unde suntem din cauza unor retarzi care isi spala creierul in fata tv-ului, a unor sclavi ca tine care daca au burta plina, nu ii mai intereaza nimic altceva ! Macar ai o urma de bun simt si nu iti mai da cu parerea pe aici ca dezonorezi cu imbecilitatea ta pe eroii din Pungesti (da, sunt eroi!) si pe toti cei care au protestat in Bucuresti, in ciuda bastoanelor si pumnilor unor magari care isi zic jandarmi, aparatori ai cetateanului! Silentium, magarule !

  4. Oare de partea cui si caror oameni slujesc FORTELE DE ORDINE? Ah??
    Va zic eu si sa dea Domnu’ si toti Sfintii sa ma insel: politia,jandarmii,armata,s.r.i. si toate cele cat exista sunt doar in slujba banului.
    De unde isi iau banu’ direct?
    Asa ca voi cetateni ai Romaniei va luati bataie pe banii vostrii chiar daca nu-i platiti din mana direct pe aparatorii puterii.
    Nu suntem singurii din nefericire sistemul asta exista peste tot si nimeni nu-l poate schimba(am incercat in 89 insa scopul nu a fost atins ).
    E lung subiectul asta stiu ca v-ati gandit si voi la ce spun si ca sperati ca printr-o minune sa ne trezim toti intr-o lume cinstita si corecta insa va asigur ca asta se va putea doar la scara globala caci altfel in asa zisa democratie puterea nu va servii interesele poporului si va folosi orice mijloace sa-si puna batausii pe noi cand suntem pe punctul de ai da jos de la putere.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger