Proteste la persoana întâi: Scrisoare din București

4

Anca Iosif a ieșit în seara de duminică, 15 ianuarie, în Piața Universității. A făcut apoi drumul până la Unirii. În tot acest timp a privit și a ascultat; iată poveștile și scenele pe care le-a găsit.

de Anca Iosif (Decât O Revistă)

Un grup de vreo șapte tineri cu fulare la gât atrage toată atenția din metroul care merge din Berceni spre Pipera, în jurul orei 20.00. Fac tracțiuni la bare și pun pariuri că astăzi o să „și-o ia jandarmeria”, că „nu mai fugăresc ei pe nimeni” și că sigur trebuie să apară și Băsescu prin centru.

În fața mea, o doamnă îi pune mâinile pe urechi fetiței ei blonde, de vreo trei ani, care mai avea puțin și adormea în poala ei. Peste trei scaune, un domn la vreo 40 de ani poartă un trening albastru cu tricolorul și mesajul „Hai România!” cusut pe margini. Fiecare protestează în felul lui. Dar în momentul acela nu înțeleg nici de ce băieții cu fulare au coborât gălăgioși la Unirii și nici de ce domnul în trening n-a coborât o dată cu mine, la Universitate.

Pasajul arată ca o masă de biliard. Oamenii dau din colţ în colţ, intră și ies pe la toate cele patru guri, unii alergând, alții plimbându-se. Unii stau rezemați de câte-un stâlp și fac poze. Nici eu nu mă hotărăsc foarte repede, dar după vreo cinci minute decid să urc pe scările rulante dinspre Universitatea București.

Oricâte imagini văzusem la televizor, tot mi se zbârleşte pielea când ajung sus. Oamenii sunt cocoțați peste tot – pe marginea gurii de metrou, pe pervazurile Facultăților de Istorie și Geografie, pe tonetele de ziare și pe statuile din fața TNB-ului, cu tricolorul găurit fluturând în aer. Câțiva puști cocoțați pe niște pietre poartă steagul prins la gât, ca o manta de supererou.

Jandarmii stau la un metru distanță, atât de gard cât și între ei. Au scuturile, măștile și bastoanele cu ei – cineva aruncase cu o piatră într-unul dintre ei cu puțin timp înainte, așa că s-au echipat. Nu circulă mașinile în niciuna dintre cele patru direcții ale intersecției, dar câte un autobuz mai reușește să-și facă loc dinspre Carol spre Regina Elisabeta.

Unii strigă „Jos Băsescu”, alții „Demisia” sau „Baie de mulțime, dacă te mai ține”. Însă în momentul în care ambulanța SMURD trece prin fața TNB, toată lumea abandonează pentru 10 secunde lozincile personalizate și aplaudă frenetic, împreună. Nu văd însă nicio pancartă dedicată lui Raed Arafat. Aceeaşi unitate, dar cu un “huo” puternic, se ivește de fiecare dată când trece câte o mașină sau un șir de jandarmi.

Vizavi, la TNB, oamenii au glasuri mai puternice. Strigă „Fiți alături de popor, nu-l mai apărați pe chior”, „EBA prostituata” sau „Ieși afară, javră ordinară”.

Unii se plâng de pensii, alții de doctorii care nu te bagă în seamă; o femeie întreabă un jandarm de ce aseară alergau oamenii în Cișmigiu. „Stai că la 11 ne ia iar la bătaie”, spune ea. „Da, da, au bătut oameni în parc aseară!” Lângă ea stă un bătrân care ţine o lumânare roşie aprinsă în mâna stângă, iar cu dreapta face semnul victoriei tremurând.

Spre Intercontinental, lângă gard, un tânăr de vreo 17-18 ani ia apărarea jandarmilor în fața unui bătrân. „Noi suntem contra lu’ Băsescu, nu contra la oamenii ăștia, înțelegi matale? Îi dau afară mâine, le dai mata de mâncare la copiii lor?” Replica vine imediat: „Îi angajează noul președinte”.

Mai sus, pe scările TNB, alt bătrân atenționează un puști care strigă „Muie Băsescu”. „Vorbește frumos, nu mai înjura!” Cineva din mulțime aruncă o sticlă înspre jandarmi. A fost de ajuns ca să declanşeze o nouă ploaie de pietre, PETuri și petarde. În același timp, mulți oameni stau tăcuți, trag liniștiți din țigări și asistă.

Vizavi, lângă Universitate, se vede un grup înconjurat de fum şi se aud bastoanele jandarmilor care lovesc în scuturi încercând să-i sperie și să-i împingă înapoi spre trotuar. În faţa TNB-ului, câțiva băieți cocoțați pe o bancă își desfac câte-o doză de Timișoreana și se uită insistent la mulțimea care iese de la teatru. „Bine că v-ați dus la teatru, jegoșii dreacu’ .”

Grupurile sunt nehotărâte în general. Câțiva prieteni stau în stânga statuii din fața TNB. „Hai, bă, acasă”, spune unul, dar altul răspunde, râzând ironic: „Mai întâi să fim eroi, dup-aia mai vedem noi”. Lângă fântână, tinerii au aceeași dilemă. „Mai stăm, mă?” „Mai stăm, mai stăm, că e plăcut aici.”

Spre garduri, o doamnă împarte foi xeroxate cu „Deșteaptă-te române”. În arcada de deasupra ușii Facultăţii de Geografie stă cocoțat un om cu o pancartă pe care scrie: „M-au ciuruit”. Printre fluiere și goarne se mai aud scandări precum „Un pitic și cu un chior și-au bătut joc de popor”, „Nu plecăm, nu plecăm, pe studenți îi așteptăm”. Ușor, ușor, încep să circule mașinile pe bulevardul Magheru. Mulți flutură steaguri pe geam sau au pancarte cu mesaje ca „Viitorul nu te vrea, pleacă din țară”.

„Cum își permite scârba de Băsescu să-l facă trădător pe regele Mihai?”, strigă un bătrân în stânga mea. Cineva îl completează: „Când ne-om strânge 100.000 poate-și arată și el fața”.

Răsfirați în două, trei colțuri sunt câțiva tineri care militează pentru Roșia Montană.

Coșurile de gunoi sunt dărâmate și arse. În spatele meu, aud discuții dintr-un grup de tineri, toți echipați cu glugi adânci. „Hai frate la Unirii, că acolo ne strângem, sunt și ceilalți de mult timp.”

Era trecut de ora 23:00. Decid să pornesc și eu în urma lor, dar cum intru în pasajul Universității încep să tușesc şi să lăcrimez din cauza gazului împrăştiat probabil de jandarmi. De data asta, pasajul nu mai arată ca o masă de billiard, ci ca un mușuroi de furnici care simt miros de insecticid și gonesc ca să supraviețuiască.

Ies pe la gura dinspre spitalul Colțea, puțin speriată de cei doi jandarmi care baricadau ieșirea cu mâinile în sân și picioarele crăcănate. Și-au dat seama că sunt singură şi nu prezint un pericol iminent și m-au lăsat să-mi văd de drum.

Bulevardul I. C. Brătianu seamănă cu o scenă din filmul „I Am Legend”, numai că eu nu sunt Will Smith. Bordurile și panourile publicitare sunt sparte, pietre și cioburi sunt împrăștiate pe tot drumul, mesele de fast-food și tonetele de ziare sunt răsturnate. Un stâlp care marca parcarea pentru taxiuri e îndoit de la bază peste stradă. Mă întreb când au avut oamenii timp să spargă pavajul și de ce nu i-a oprit nimeni.

Mașinile de jandarmi sunt parcate din metru în metru. Dinspre Unirii se aud bubuituri și se văd flăcări. Toate problemele mele de om de 22 ani par acum banale. Jandarmii merg în grupuri de 20-30 spre Unirii, de unde se aud deja mașinile de pompieri care au venit să stingă containerele de reciclat incendiate.

În fața magazinului Cocor încep țipetele jandarmilor, care ne direcționează cu bastoanele spre stânga. „Hai, ocoliți magazinul, mergeți acasă, nu mai aveți ce vedea.” Îl ocolesc și ies puțin mai jos de Sf. Vineri, unde miroase din nou a gaz lacrimogen. Nici spre metroul Unirii n-avem voie să mergem. Alarma de la magazinul Vodafone, de lângă Intersport, sună neîncetat. Cineva a spart geamul și a furat un calculator.

Vizavi, lângă Carrefour, un bărbat aleargă alarmat. „Repede, chemați salvarea, i-au dat cu spray în ochi!” Omul cu pantaloni albi, geacă neagră și chelie în creștetul capului se pune în genunchi, frecându-se la ochi cu apă. „L-au călcat în picioare mai sus”, strigă cel care-l însoțea. Încearcă apoi să se ridice, iar celălalt strigă: „Stai, bre, acolo, uite vine și televiziunea. Nu mai exagera și tu acum”.

După vreo două minute, apare echipajul SMURD, întâmpinat de alte aplauze, iar la vreo 30 secunde sosește mașina 112 întâmpinată cu un „Voi ce dracu mai căutați aici?”.

Ocolesc magazinul Carrefour şi ajung la Dâmbovița. Dube de jandarmerie,  poliție, S.P.I.R. sunt încolonate în colțul hotelului Horoscop, spre Tineretului, pentru a-i goni și împrăștia pe huligani/ultriști/golani. Angajaţii REBU își văd liniștiți de treabă și strâng PETurile și resturile de la petarde rămase pe şosea.

Deși mi s-a spus clar, „Ori intri la metrou, ori ocolești pe lângă Patriarhie”, reușesc să mă fofilez pe lângă Horoscop și să pornesc spre Tineretului. Tot în direcția asta merg pe jos alte grupuri de jandarmi cu scuturi și bastoane. Un jandarm are instinctul de a îndrepta tubul cu gaz spre mine, dar scap din nou. Dinspre Tineretului vin alți jandarmi care prinseseră câțiva băieți și-i împing spre Unirii cu scuturile. Pe trotuar, doi băieți panicați îmi spun: „Drăguța, nu te duce încolo că te bat ăștia, îți spun eu, ai grijă, uite-i câți sunt, ocolește!”.

De la stația de autobuz Budapesta, lucrurile încep să reintre în normal. Oamenii stau la coadă la shaorma Dristor, unii așteaptă autobuzul de noapte și nu înțeleg de ce întârzie atât de mult, iar o fată dă cu mătura în fața unei scări de bloc.

Spre Tineretului, o femeie stă la un balcon de la etajul doi al unui bloc înjurând guvernul Boc, iar un bărbat își plimbă pitbullul. Un boschetar stă pe o bancă în intersecție la Șincai și soarbe din PETul de Bucegi la 2 litri. Lângă, doi aurolaci inspiră din greu din pungi, în timp ce trei căței dau din coadă pe lângă ei. În stație, un grup de copii mănâncă semințe și se plâng că o să-i asculte la geogra săptămâna viitoare.

Pe Văcărești o fată se vinde ieftin: „Hai băiatu’, doar 200 mii”, iar un grup de trei băieți mă salută zâmbind cu „Hai România”. Unul dintre ei îmi povestește cum a fost lovit de un jandarm pentru că stătea pe o bancă și n-a fugit când el a terminat de numărat până la cinci. Zâmbește după ce vorbește la telefon cu mama lui.

„Auzi la mama, cică cu ce vin acasă. Cu per pedesu, cu ce naiba să vin.”

 

Acest articol a fost preluat din Decât O Revistă.



4 comentarii

  1. Pingback: Comunicat de presă: Suporteri cu idei, nu cu molotoave | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: FOTO Proteste la persoana întâi: Every Once in a While | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Cine ridică primul piatra | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Proteste la persoana întâi: Tinerii adormiți aruncă cu pietre. “We are fucking angry!” | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply