Protestați dezbrăcați împotriva comercianților de haine de blană

1

Organizaţia internaţională Vier Pfoten a lansat campania online “Nu haina îl face pe om. Simte-te bine în pielea ta!”. Aceasta are în vizor 7 mari companii care încă mai vând blănuri naturale. Fiecare participant la campanie îşi poate crea propriul său avatar (botezat “naketar” pentru că va fi dezbrăcați) care să protesteze online împotriva unor companii precum Burberry, Prada sau Closed.

 

de Vier Pfoten

 

Pe website-ul dedicat campaniei, avatarurile mărşăluiesc pe un traseu digital, protestând în faţa magazinelor Armani, Burberry, Closed, Kookai, Max Mara, Napapijri şi Prada. Website-ul oferă totodată informaţii importante despre industria blănurilor şi oferă posibilitatea utilizatorilor să trimită un apel către aceste 7 companii. Participanţii îşi pot alege propriul „naketar” (avatar dezbrăcat) şi îi pot alege diferite accesorii.

“Alătură-te, printr-o nouă atitudine, campaniei noastre împotriva blănurilor. Protestul este online, însă mesajul este cât se poate de real şi clar: blana naturală nu îşi are locul în modă!”, a declarat Veronica Tulpan, şef de proiecte naţionale Vier Pfoten. Folosirea blănurilor în confecţionarea hainelor a crescut în ultimii ani. Pe lângă clasicele haine de blană, blana naturală este din ce în ce mai des folosită ca accesoriu pentru fulare, gulere, glugi, căciuli şi cizme. “Chiar şi o mică bucăţică de blană aplicată pe o căciulă reprezintă o cruzime împotriva animalelor. Cerem companiilor din industria textilă să nu mai folosească blana naturală pentru produsele lor”.

Companii renumite la nivel internaţional precum H&M, Esprit sau American Apparel au făcut deja acest lucru, angajându-se în scris să nu comercializeze astfel de produse. Vedeţi lista acestora aici. Prin această campanie, Vier Pfoten doreşte să crească numărul comercianţilor care au renunţat complet la blana naturală.

Se estimează că, anual, la nivel mondial, peste 100 de milioane de animale (şinşile, nurci, viezuri, vulpi etc.) sunt crescute în condiţii chinuitoare şi apoi ucise pentru blană. Acestea sunt crescute în cuşti strâmte de sârmă, iar după câteva luni de viaţă sunt gazate, otrăvite sau electrocutate, în cadrul aşa numitelor “recolte de blană”. Alte specii sunt vânate în sălbăticie cu capcane, care repezintă o formă de tortură. În magazinele în care se vând blănuri informaţiile de pe etichetă sunt foarte puţine, astfel că cei care cumpără nu ştiu în ce condiţii au fost crescute şi ucise animalele.

Vier Pfoten doreşte ca în spaţiul UE să fie interzise importul şi comercializarea blănurilor şi a produselor accesorizate cu blană. Austria şi Marea Britanie au scos deja în afara legii fermele de blană. Însă vânzarea este încă legală. Pentru a pune capăt suferinţelor acestor animale, e nevoie de o decizie clară din partea companiilor şi a consumatorilor: să nu mai vândă/cumpere aceste produse. Mai multe despre suferinţă care se ascunde în spatele industriei blănurilor, dar şi detalii despre campania Vier Pfoten găsiţi pe website-ul nostru:

Nu blana îl face pe om

Adevărul despre blănuri


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger