Protestatarii turci au strâns 55.000 de dolari pentru o reclamă în New York Times

0

Trei indivizi care susțin că reprezintă poporul turc au adunat bani de la peste 1.300 de susținători pe un site de crowdfundig, scrie The Guardian, pentru o reclamă de o pagină în cotidianul The New York Times, care îndeamnă la acțiune democratică și dialog în Turcia. Campania a strâns peste 55.000 de dolari în mai puțin de 24 de ore.

“Reclamă de o pagină pentru democrația turcă în acțiune: OccupyGezi pentru întreaga lume”, cum a fost botezată campania de crowdfunding, le-a cerut oamenilor să contribuie la strângerea unei sume inițiale de 53.800 de dolari, care a fost depășită în mai puțin de o zi. “Vrem ca lumea să afle de la turci despre ce se întâmplă în Turcia”, au scris organizatorii. “Vrem ca lumea să ne sprijine în apelul nostru pentru o democrație adevărată în țara noastră”. Campania a fost lansată de trei oameni – Murat Aktihanoglu, Oltac Unsal and Duygu Atacan – care susțin că reprezintă “poporul turc” și nu fac parte din organizații și partide. Aceștia le-au cerut oamenilor să participe la redactarea unui statement pentru reclama de o pagină. Până luni seară, peste 150 de comentatori își aduseseră contribuția.

Foto: occupygezipics.tumblr.com


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger