Protest semi-nud împotriva poluării din Beijing

0

Sute de alergători, mulți purtând măști de gaze sau costume de baie, au luat parte la o cursă inedită desfășurată într-un parc din Beijing, protestând astfel față de poluarea tot mai accentuată din China. Vremea nu a fost foarte prietenoasă weekend-ul trecut în capitala statului asiatic, doar puțin peste 1 grad Celsius. Cu toate acestea, câteva sute de amatori de alergare au ținut să participe la o cursă semi-nudă, desfășurată pe o distanță de 3,5 kilometri în Olympic Forest Park.

 

 

Oamenii au protestat față de condițiile dificile din Beijing, acoperit adesea de un smog dens. Mulți spun că se sufocă și că a crescut mult numărul de bolnavi de cancer pulmonar în zonele urbane. Nivelurile de poluare ale aerului în principalele orașe chineze au înregistrat recorduri negative în ultimii ani, datorate în principal emisiilor de la termocentrale. Numai săptămâna trecută, autoritățile au ridicat nivelul de alertă în caz de poluare la culoarea ‘galbenă’, al doilea cel mai ridicat nivel din patru ale codului de vreme rea în China. Adulții au fost sfătuiți să poarte măști de protecție, iar persoanelor în vârstă și copiilor li s-a recomandat să nu iasă din casă. Concentrația de particule fine (PM 2,5) a atins 500 de unități, în condițiile în care limita admisă este de 25 de micrograme de particule pe metru cub.

 

 

De la mijlocul anilor 1990, odată cu elanul economiei chineze, poluarea atmosferică a început să înregistreze cote alarmante în China și în alte economii emergente asiatice. Cercetătorii arată că poluarea poate contribui la intensificarea cicloanelor din timpul iernii în Pacificul de Nord-Vest, conform unui studiu recent publicat de revista Nature Communications. Studiul stabilește, pe baza unor modele, o legătură între aceste cicloane mai puternice și poluarea crescândă din regiune, datorată particulelor fine provenite din activitățile umane. Particulele atmosferice modifică distribuirea căldurii în aer și formarea norilor, precum și unele proprietăți fizice ale acestora, a declarat Yuan Wang, cercetător la Jet Propulsion Laboratory de la Institutul de Tehnologie din California.

 

Puteți citi și:

Bula uriașă cu aer curat, soluția pentru prea-poluatul Beijing

China stabilește limite pentru poluarea aerului

Beijingul confiscă grătarele oamenilor pentru a reduce poluarea

Cel mai tânăr pacient chinez cu cancer la plămâni are 8 ani. Cauza: poluarea aerului


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger