Activiștii campaniei Salvați Roșia Montană au fost reținuți de poliție după ce au ocupat astăzi clădirea fostului hotel Continental din Cluj, cunoscut şi sub numele de “Palatul New-York”, cu scopul de a trage un semnal de alarmă privind pericolul pe care îl implică, prin folosirea cianurii pe scară largă, proiectul minier propus de RMGC. Mai jos puteți citi un comunicat care le justifică demersul.
Cei șase activiști pentru salvarea Roșiei Montane au ocupat hotelul încă de azi noapte și nu au mai lăsat pe nimeni înăuntru, pentru a evita agitatorii și pentru a nu provoca daune clădirii de patrimoniu național. Din interiorul ei au evocat minciunile prin care ei susțin că Roșia Montană Gold Corporation vrea să câștige localnicii de partea ei pentru a demara proiectul minier. În jurul orei 14, cei șase tineri au fost scoși din hotel de polițiști și duși la sediul Poliției, în aplauzele și admiratia ale peste 100 de susținători adunați spontan. Protestatarii nu au opus rezistență. Cei care vor să își manifeste solidaritatea față de demersul şi cauza lor o pot face pe pagina de Facebook destinată evenimentului.
„Astăzi, 7 noiembrie 2011, noi, activiști din campania Salvați Roșia Montană, am ocupat clădirea fostului hotel Continental, situat în Piața Unirii, Cluj-Napoca.
Scopul acestui protest este stoparea minciunilor și dezinformării legate de proiectul companiei Roșia Montană Gold Corporation, proiect ce presupune folosirea cianurii, pe scară largă, în procesul de extragere a aurului la Roșia Montană. Minciunile și dezinformarea companiei au fost propagate în toată media românească (video, audio și scrisă), omițând în mod deliberat aspecte legate de distrugerea valorilor de la Roșia Montană – valori umane, ecologice, de mediu, de patrimoniu, istorice și arheologice. Cu toată împotrivirea societății civile, a mediilor academice și intelectuale, a Bisericii și unei părți a comunității din Roșia Montană, firma canadiană, împreună cu statul român, prin reprezentanții săi din Guvern și Președinție (inclusiv președintele Traian Băsescu), continuă să facă lobby și propagandă acestui proiect.
De aceea, am ales această cale radicală de protest pentru că acest proiect este nociv, nu doar pentru Roșia Montană, ci și pentru întreaga societate. Deoarece, dacă statul român poate lua cetățenilor săi dreptul la proprietate, în numele unui proiect privat, atunci întreaga democrație românească, așa firavă cum este ea, se află în pericol. Ce sau cine vă poate garanta că, odată creat precedentul de la Roșia Montană, statul român nu vă va scoate din propriile case, sub pretextul cine știe cărui proiect, al cărui investitori au știut să ”bată” la ușile potrivite?…
Cerem președintelui României, Traian Băsescu, să înceteze a mai face propagandă proiectului Roșia Montană Gold Corporation. Un șef de stat ar trebui să reprezinte interesele cetățenilor săi, nu pe cele ale unei companii private. Același lucru îl cerem și Ministerelor Mediului, Culturii și Economiei.
Cerem televiziunilor, mai ales TVR, să refuze publicitatea murdară a RMGC, în virtutea faptului că opozanții proiectului nu au beneficiat niciodată de aceeași expunere media ca și RMGC, ceea ce contravine spiritului etic al unei prese așa-zis libere și democratice. De asemenea, cerem CNA să răspundă plângerilor formulate împotriva publicității mincinoase a RMGC și să o oprească.
Cerem tuturor cetățenilor liberi, cu o conștiință civică și coloană vertebrală, din orice mediu social și din orice domeniu, să sprijine acest protest, în orice formă consideră de cuviință.
Acest protest va lua sfârșit în momentul în care cererile noastre vor fi îndeplinite
Mihnea Blidariu (muzician Luna Amară, scriitor), Paul Socol (actor), Bogdan Buta (inginer în telecomunicații), Raluca Dan (specialist în relații publice), Ana Bănică (arhitect), Bianca (arhitect), Ramona Duminicioiu (consultant juridic)”.
„Acest demers se alătură mișcării Occupy, în care sunt activi milioane de cetățeni din întreaga lume”, transmite Alburnus Maior. „Mișcarea a avut ca punct de plecare nemulțumirea generalizată a cetățenilor lumii cu privire la eșecul sistemului financiar global actual. Prin Occupy Conti s-a transmis mesajul celei mai puternice campanii sociale și de mediu din România”. Pentru a fi la curent cu ce se întâmplă la Cluj, intrați pe pagina de Facebook a evenimentului.
22 de comentarii
Ieeei!
Ce retardati!
ciudate culori au banerele astea…. au pierdutusola, se crd in alta tara..?
Bravo lor. Oamenii astia isi pun libertatea in joc pentru o cauza in care cred. Bravo!!!
penibil. ce treaba are ce fac cu occpuy? s-au gandit macar sa dea un search pe google sa vada la ce se refera miscarea de protest a celor din afara? o noua dovada a formelor fara fond, de vare vorbea la un moment dat maiorescu. o preluare ieftina a unor idei din afara, aplicate execrabil la noi. chiar credeam ca oamenii din “vest” ai tarii noastre gandesc mai altfel…dar poate ca orice padure are uscaciunile ei
linia dintre lupta pentru o “cauza” si prostie este fina…mult prea fina…
O astfel de actiune arata mai tare ca de fapt interesul major e mediatizarea… Altfel, ar putea apela mai mult la argumente, cai pasnice, altfel de implicare, gasire de solutii.
Care argumente? Alea pe care se chinuie sa le argumenteze ? Solutiile daca nu au fost gasite pana acum cam greu sa le mai gasesti pentru ca zona aia e poluata, de inevstit in alte domenii nu se baga nimeni. Poate una din solutii si cea mai buna care ar fi fost normal sa vina de la ong-uri ar fi ecologizarea zonei, dar nici macar asta nu o pun in discutie
ma intristeaza ca cititorii sitului acestuia gandesc asa despre protestul de astazi!
Dar nu are rost sa se piarda timpul cu oameni care nu inteleg! Ce s-a intamplat azi a fost extraordinar si sper sa fie doar inceputul!
“cititorii site-ului” care fac acest tip de comentarii sunt de cele mai multe ori postacii RMGC 🙂
Pai daca stai sa citesti toate comentariiel vezi ca si cei de mai sus au dreptate, e o actiune de imagine si pe deassupra e si un pic ilegala. Dar deh pentru uni nu e normal cand se aplica legea pentru ong-uri
elena, ai fost acolo..? oamenii care nu inteleg sunt cei care vad rmgc-ul ca pe ceva impotriva caruia ar trebui sa lupte. dar am putea sa facem asa incat sa luptam si noi si ei pentru a face o chestie buna. tragem unu de altu’ pana iese din mina de la rosia montana profitul de care avem nevoie si comunitatea devine atat de prospera pe cat se vrea.
@ionut: mda, o cauza in care nu crede nimeni. ionut, daca ai nevoie de eroi, macar alege-ti unii mai acatari, fa o selectie mai riguroasa. nu te baza pe niste studenti care cauta publicitate gratuita.
Lui Adi si cei ca el
Voi care spuneti ca e o cauza in care nu crede nimeni , sunteti postacii RMGC. Noi ceilalti, marea majoritate a romanilor credem in cauza salvarii din ghiarele corporatiilor a avutiei noastre si a indentitatii.
Nu crede nimeni , zici ? categoric ! Caci nimeni sunteti voi goldistii.
si postacii lor , ati ajuns cersetorii si ne faceti neamul de rîs
pentru tine si cei ca tine, salvarea rosiei montana nu consta in a o lasa de izbeliste. copii astia nu au facut altceva decat sa protesteze impotriva proiectului. sa faca si o actine in care sa demostreze ca exista si alte solutii salvatoare pentru rosia montana, in afara de minerit.
Asta vrea sa fie un protest pro cultura? Sa aratatma cat de huligani putem sa fim , asta e cultura ? Autorizatie cu siguranta nu aveam petru protest , ca de ocuuparea cladirii nici nu se punea problema. Totusi cum ajuta ei Rosia Montana si oamenii de acolo prin ocuparea unui hotel din cluj?
Pingback: Activiștii Campaniei Salvați Roșia Montană “ocupă” TVR în această seară | TOTB.ro - Think Outside the Box
@bucurestean, Bine mai postac anti-rmgc-ist. aceasta majoritate de care vorbesti tu, e o mana de oameni slab informati. da, din pacate inca sunt multi care nu cunosc toate beneficiile pe care si le poate scoate tara din proiectul asta si mai ales sunt multi care nu stiu ca exista mine cat se paote de sigure si in alte tari. si nu se mai plange nimeni de nimic. doar la noi e cu probleme…
Daca ar fi slab informati n-ar protesta, n-ar risca dosar penal ci ar sta cu mana in san, sa le pice, sa li se faca, sa li se dea. Asa cum fac rosienii care s-au vandut goldului. Beneficiile nu sunt ale comunitatii, nu sunt ale statului si nu sunt ale tarii. Beneficiile, adica profitul este al companiei. Asa ca afara cu proiectul asta mizerabil din tara! Hiene nemernice ce sunteti!
o parte din profit este intr-adeva al companiei, ca altfel nu aveau de ce sa vina sa exploateze, asta e logic. dar nu poti sa ignori si faptul ca statul isi primeste si el partea. e odata aurul care i se cuvine, plus banii din investitii, ecologizarea care va fi facuta tot pe bani lor. rosienii nu s-au vandu goldului pentru ca deocamdata nici macar nu au inceput lucrarile. dar in afara de asta, nu cred ca poti sa acuzi niste oameni pentru ca isi doresc un trai mai bun si pentru ca vor si sunt de acord sa munceasca cinstit pentru ca acest lucru sa se intample.
Pingback: Cu brațele și inimile deschise, în stradă, pentru Roșia Montană | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Prin portavocea unui ”tânăr mânios”: De la ”Salvați Roșia Montană!”, la ”Capitalism, rețeta voastră secretă!” | TOTB.ro - Think Outside the Box