Protest la Vatican, pe cupola bisericii Sfântul Petru

1

Un italian a găsit o formă inedită de protest la adresa guvernului Italiei, condus de premierul Mario Monti şi la adresa Uniunii Europene. El s-a căţărat, ieri, pe cupola bisericii Sfântul Petru din Vatican (Roma), unde a agăţat un baner pe care era scris: “Help! Enough Monti, Enough Europe! Enough Multinationals!”.

 

 

Camerele video montate în zonă l-au surprins pe curajosul care a urcat pe dom, la înălţimea de 137 de metri, pentru a plasa banerul de protest. Bărbatul se numeşte Marcello Di Finizio, are 49 de ani, iar isprava lui a şocat turiştii care se aflau în vizită la biserica Sfântul Petru din Vatican. Legat cu o coardă de balustradă, după ce a urcat ca un veritabil „spiderman” pe cupolă, italianul a plasat banerul şi apoi a rămas la locul cu pricina până noaptea târziu, făcându-şi prezenţa vizibilă cu ajutorul unei lanterne stroboscopice. În cele din urmă, poliţia Vaticanului şi pompierii au reuşit să îşi croiască drum până la el şi să îl coboare de pe cupolă.

Un prieten al lui Di Finizio a declarat agenţiei de presă Reuters că acesta este proprietarul unui bar pe plajă, care se ocupă şi cu închirierea de umbrele de plajă şi şezlonguri. Potrivit aceluiaşi prieten, protestatarul este furios în legătură cu directiva Uniunii Europene şi cu decizia guvernului italian legate de noi reguli de funcţionare pentru acest gen de afaceri pe plajă. Mulţi proprietari de astfel de afaceri susţin că noile reguli (care prevăd licitaţii publice din 2016) vor favoriza companiile multinaţionale şi vor duce la ruină micile afaceri locale. Di Finizio a mai protestat, public, împotriva acestor măsuri (o acţiune precedentă a sa a fost tot căţărarea pe cupola bisericii Sfântul Petru în luna iulie a acestui an, când scopul său a fost să solicite o întâlnire cu ministrul italian al turismului, Piero Gnudi).

 

Sursa şi foto: Reuters

Tags:



Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger