Milităm zilnic pentru democrație și dreptate in mediul academic, pentru echitate și acces liber la educație, necondiționat de situația financiară sau de alte criteriii discriminatorii precum: sexul, apartenența religioasă etc. Cu toate acestea, la un pas de noi, sute de studenţi sunt nedreptăţi şi cad pradă aduzurilor celor care deţin „puterea” în universităţi. Dar pot să cer dreptate acolo unde nu o cer cei îndreptăţiţi să o facă? Sau poate nu sunt educaţi în această direcţie şi au nevoie de ajutorul nostru pentru a prinde curaj.
Articol preluat de pe site-ul Student România Curată
Vă voi relata povestea unui proces de cazare, care, din perspectiva mea este absolut șocant de absurd pentru o universitate din România anului 2012. E un caz ce are iz de toamnă, deoarece prezintă situația nefericită a unui proces de cazare în Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București.
An de an, în ziua cazărilor, se adună în curtea facultății zeci de studenți care fierb să afle dacă vor primi un loc în singurul cămin al universității, care se află la 40 de minute distanță de aceasta și cazează studenții în camere cu 5 locuri. Căminul mixt, are camere cu baie proprie și impune locatarilor o disciplină ”proprie” prin riguroase antrenamente de balet pentru a putea trece printre planșele viitorilor arhitecți ce lucrează până noaptea târziu la machete ce trebuie predate lunar.
Efervescenţa din curtea universităţii nu se stinge până seara târziu când, după ore în şir de aşteptare chiar şi studenţii de anul I, bobocii, află răspunsul la întrebarea arzătoare care îi macină pe toţi – ei fiind ultimii ca prioritate în anevoiosul şi agonizantul proces de cazare.
Din preajma lor se aude frecvent „Nu stiu, nu stiu nimic”, dar vor afla în jurul orei 19.00 că este posibil să „mai avem 2 locuri de fete şi 7 de băieţi pentru specializarea voastră” . Restul urmează să se întoarcă cu toate bagajele acasă şi vor începe să caute contra-cronometru cazare în chirie / gazdă cu numai 2 zile înainte de începerea anului universitar, căci nu se aşteptau să nu prindă loc în cămin.
Ca să fie clar, procesul se desfăşoară în felul următor. Într-o sală de expoziţii tronează la o masă lungă, prezidiul celor 6-7 membri ai comisiei de cazare. Aceştia strigă pe rând, în ordinea descrescătoare a anilor de studiu şi a mediilor din anul precedent studenţii. Cel strigat, îşi poate ridica atunci fişa de cazare, care îi comunică inclusiv numărul camerei în care va locui, cei care lipsesc pierd automat şansa de a beneficia de un loc în căminele universităţii– „Ghinion! Probabil n-avea nevoie”, spune un membru al comisiei despre un astfel de caz şi trece mai departe.
Astfel, simplu de tot, sub ochii tuturor, cazările în UAUIM se fac în baza a două criterii fundamentale: performanţa şcolară şi prezenţa la procesul de cazare – criterii aflate în totală neconcordanţă cu scopul acordării de către universităţi a facilităţilor din căminele studenţeşti şi, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului, a subvenţiei de cămine-cantine. Scopul declarat al acestora este de a veni în sprijinul studenţilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate, încurajând participarea la educaţie superioară a tuturor categoriilor de studenţi, creând contextul echităţii educaţiei pentru toţi aceia care deţin competenţele intelectuale necesare parcurgerii unui program.
Dar iată că, la ani de zile de la prima implementare, obiectivul acestora nu este atins, din moment ce orice student, indiferent câtă nevoie are de locul în cămin îl poate pierde simplu: întârzie trenul cu care vine „din provincie”.
„De acum doi ani, ni se permite să delegăm un coleg sau un membru al familiei să ridice locul în locul nostru dacă putem fi fizic prezenţi aici” spune un student al facultăţii de arhitectură de interior, dar trebuie să depui o cerere în acest sens de la începutul verii, cazurile inopinante/surprizele nefiind acceptate.
El probabil, obişnuit fiind cu realitatea din instituţia în care e înmatriculat, nu realizează că procedeul normal ar presupune: afişarea din timp a listelor cu beneficiari, permiterea unei perioade de contestaţii, redistribuirea transparentă a locurilor neocupate sau eliberate curând după începerea anului şcolar, etc – dar nici vorbă de aşa ceva!
Este trist că încă mai există universităţi în România unde realitatea este departe de idealul prezentat în broşurile despre „Învăţământul centrat pe student” cu toată utopia despre răspunderea la nevoile studenţilor şi întinderea unei mâini de ajutor celor cu posibilităţi financiare reduse, pentru a diminua discrepanţa dintre categoriile care accesează studiile din ciclul superior de învăţământ.
Dacă studenţii care sunt abuzaţi de un sistem defect, care funcţioneză din inerţie, nu vor reacţiona la nedreptăţile pe care sunt nevoiţi să le suporte, universităţile din România vor continua să impună astfel de reguli absurde care îngrădesc grav drepturile studenţilor de a beneficia de suportul social care li se cuvine.
Foto: bogheanalina.wordpress.com