Protest față de distrugerea mediului prin construcția de microhidrocentrale

3

Albiile mai multor râuri de munte de țară și habitatele naturale protejate prin lege au fost distruse cu prețul construcției de microhidrocentrale, iar distrugerea este programată să continue. Pentru a opri lucrările cu impact deosebit de grav asupra ecosistemelor naturale, Coaliția pentru Mediu din România protestează, mâine, 1 noiembrie, începând cu ora 11, în fața Ministerului Mediului.

Organizațiile nonguvernamentale solicită, astfel, ministrului Laszlo Borbely, oprirea tuturor lucrărilor și sancționarea corespunzătoare a celor vinovați. Pe mai multe râuri montane din ţară, în judeţele Argeş, Suceava Sibiu şi Braşov (Capra, Buda, Oric, Porumbacu, Viştea, Ucea, Arpaş, urmează Sâmbăta şi Pojorta), au loc de mai mult timp lucrări de captare a apei în vederea amenajării de microhidrocentrale în regim privat, iar situația din zonă a fost semnalată fără succes instituțiilor de supervizare și control: Garda Naţională de Mediu, Agentia Regională pentru Protecţia Mediului Argeş, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Lipsa unor studii privind impactul produs de execuția lucrărilor face ca în perioada de execuție mediul să fie grav afectat, cu efecte pe termen lung, resimțite mult după terminarea lucrărilor, acesta fiind și cazul microhidrocentralei de pe râul Capra, de pe versantul sudic al munților Făgăraș, din județul Argeș. Distrugerea râului Capra a fost semnalată în luna septembrie de realizatorul emisiunii Natură și aventură, Dan Păvăloiu. Acesta arată cum în locul pe unde trecea râul Capra a rămas acum o conductă mare, iar ceva mai încolo mai curge Capra murdară pentru că în amonte se lucrează cu excavatoarele. În locul în care în urmă cu câteva luni se înmulțea păstrăvul și veneau animalele să se adape, acum au rămas doar țevi și la fel se va întâmpla și cu alte râuri din zonă.

În ciuda observațiilor de la fața locului, Administrația Națională Apele Române (ANAR) susține că lucrările de pe râul Capra respectă legislația de gospodărire a apelor, precum și prevederile europene ale Directivei Cadru Apă, iar condițiile prevăzute în avizele de gospodărire a apelor limitează efectele negative, atât asupra morfologiei albiei, cât și asupra vieții piscicole.

Citiți și: Microhidrocentralele nu sunt o soluție viabilă pentru alimentarea cu regenerabile


3 comentarii

  1. nu e peste tot la fel? Aia de la ANAR si-au primit ‘dreptu’ si acuma indruga lectia.. Ce au dat ceva de la ei? Vine campania, basca vreo criza, restructurare.. sa ajunga sa traiasca din pensie?

  2. Pingback: Tüntetés lesz holnap a Környezetvédelmi Minisztérium előtt a fogarasi vízierőművek ellen » Think Outside The Box

Leave A Reply