Prospecţiuni S.A. detonează terenurile şi în judeţul Timiş, în căutarea gazelor

1

Potrivit publicaţiei Ziua de Vest, compania Prospecţiuni S.A. va demara, în această săptămână, prospecţiunile cu exploziv pentru descoperirea de petrol şi gaze naturale pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi din apropierea oraşului Timişoara, judeţul Timiş. Oficialii companiei (aceeaşi companie care face prospecţiuni în Podişul Hârtibaciului şi în judeţul Constanţa) neagă faptul că ar fi vorba de prospecţiuni pentru găsirea gazelor de şist.

 

 

Terenurile pe care urmează să fie realizate prospecţiunile sunt situate în comunele Dudeştii Noi, Becicherecu Mic, Cărpiniş, Checea, Săcălaz, Bogda, Cenei, Uivar, Giulvăz, Sânmihaiu Român, Parţa, Giroc, Şag, Sânandrei, Pădureni, Peciu Nou şi Jebel, informează Ziua de Vest, care îl citează pe Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni, spunând că operaţiunile nu vizează gazele de şist: „Nu este vorba sub niciun fel de gaze de şist. În licenţa primită de compania care a câştigat concesiunea se specifică destul de clar că nu e vorba de gaze de şist”, a spus acesta. Pentru operaţiunile pe care le vor derula, angajaţii companiei vor plasa aproximativ 10.000 de dispozitive explozive „de capacitate mică”, fiecare dintre acestea conţinând 500 de grame de substanţă explozivă, formată în principal din nitrat de amoniu. Pentru introducerea în sol a explozibililor se forează găuri de 8 – 10 metri, iar pe sol se amplasează senzori geofonici, care recepţionează undele de şoc produse de explozii.

Problema care se ridică, din nou, dincolo de faptul că Prospecţiuni caută gaze de şist sau nu, este cea a încălcării proprietăţii private. Aceste dispozitive explozive urmează să fie montate pe terenurile oamenilor din localităţile menţionate mai sus şi angajaţii companiei „se străduiesc să obţină acordul proprietarilor pentru a putea începe sondările”; metoda de lucru este propunerea unei despăgubiri, în funcţie de cât de afectat este terenul sau cât de afectată este recolta de pe el după explozii. Însă, notează Ziua de Vest, pentru a forţa mâna proprietarilor de terenuri, pe acest „contract de despăgubire” apar semnătura şi ştampila primarilor din localităţile vizate, unde se află terenurile. Mihai Mitroi a declarat, citat de publicaţia amintită, că şi în lipsa acordului proprietarilor se poate intra pe terenurile lor: „În România legislaţia spune că solul este proprietatea persoanei, iar subsolul este al României. Există Legea Petrolului care dă acces la aceste bogăţii pentru exploatare, concesionarul are dreptul să o facă”.

 

Mai multe detalii puteţi afla pe Ziua de Vest.

 

Surse şi foto: Ziua de Vest, Starea Naţiunii


Un comentariu

  1. Ca sa ajunga la subsol trebuie sa calce proprietatea privata, eu daca as avea teren acolo as taia toate cablurile care imi traverseaza proprietatea si le-as sfarama senzorii cu securea, indiferent cat explozibil baga in sol.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger