Nu credem că există printre noi oameni care să nu cunoască tentația de a se lansa în reverii, doar privind pe fereastră, în timp ce vocea profesoruluin continua să înșire, cel mai probabil, termeni complicați și ecuații abstracte. Cum însă obsesia eficienței și dorința de a deține din ce în ce mai mult control în acțiunile noastre sunt la ordinea zilei, aceste rătăciri și pierderi ale atenției nu au întârziat să fie luate în vizor. Așa se face că un nou software permite scanarea fețelor elevilor și interpretarea datelor, pentru a observa când aceștia au început să se gândească mai degrabă la cai verzi pe pereți decât la integrale.
Compania SensorStar Labs a creat programul de recunoaștere facială EngageSense special pentru îmbunătățirea prestației profesorilor în timpul predării. Computerele aplică un algoritm asupra imaginilor înregistrată de o cameră video în timpul orelor de curs, interpretând astfel gradul de implicare a elevilor în activitățile derulate. Câteva aspecte luate în calcul sunt, de pildă, concentrarea privirii copiilor asupra profesorului, abaterea privirii pe fereastră sau la alte obiecte decât la tabla de scris, zâmbetele sau încruntările aparent nejustificate de stimulii exteriori, apariția unor semne care trădează confuzie sau plictiseală.
După analizarea acestor date, profesorii urmează să primească raporturi menite să le arate când interesul elevilor a atins cote maxime în timpul lecției și când, dimpotrivă, s-a scufundat în prăpăstiile plictiselii. Creatorii programului speră să-i convingă pe părinți că monitorizarea video non-stop a copiilor lor este numai și numai spre binele lor și spre eficientizarea procesului educațional. Ba mai mult, aceștia speră ca în cinci ani toate școlile din SUA să adopte acest program.
Aceasta nu este prima tentativă de folosire a tehnologiei pentru a testa nivelul de implicare a elevilor în timpul orelor: anul trecut, Fundația Bill și Melinda Gates a decis să finanțeze crearea unei brățări cu senzori, care să monitorizeze în timp real gradul de atenție al copiilor. Dispozitivul este gândit să măsoare shimbările subtile din încărcătura electrică a sistemului nervos, pe măsură ce acesta reacționează la stimuli. Aceste brățări au mai fost folosite până acum în testarea răspunsului consumatorilor la reclame, însă specialiștii intenționează să le adapteze la procesul educativ.
Există, desigur, și voci sceptice (din fericire!), care subliniază că expresia facială și gradul de atenție nu sunt neapărat factori pe baza căruia se poate decide cu precizie dacă și cât învață un copil. Totodată, aceste metode ar putea fi folosite la evaluarea cadrelor didactice, fără să țină cont de context și de cadrul invidual, generând concluzii nediferențiate. Într-o astfel de lume, profesori ar fi nevoiți să mai scoată pe nepusă masă câte un țipăt sau să sară într-un picior, pentru a determina reacții prompte din partea elevilor și a le influența semnificativ atenția, iar elevii ar trebui să-și controleze non-stop mimica, adaptându-se în cele din urmă să mimeze implicarea, deși mintea zburdă liberă.
Sursa: Smithsonian Magazine