Profesoara intră în clasă liniştită, calmă. Ne calmăm şi noi, nu mai scoatem niciun sunet. Are părul lung, brunet şi un trup zvelt. Trăsătura ei cea mai accentuată e culoarea ochilor, un verde închis. La prima vedere, pare o persoană indulgentă, prietenoasă. Dar ştim că aparenţele înşală. Ne salută din mers, „bună ziua”, are catalogul în mâna dreaptă și cum ajunge la catedră, îl deschide și face prezența. E seacă, nu vorbeşte cu noi, nu ne întreabă nimic. Noi aşteptăm să aflăm, cu sufletul la gură, dacă o să ne predea sau o să ne scoată la tablă să rezolvăm probleme. De obicei poartă haine maro sau mai închise la culoare. Se spune că maroul creează o senzaţie de tensiune, de agitaţie. Nu vrea nimeni să iasă la tablă.
de Maria, elevă în clasa a X-a (text publicat inițiat pe site-ul proiectului nostru „Jurnalist în curtea școlii”)
Are peste 60 de ani, un posibil motiv pentru care se comportă aşa cum o face. Profesorii mai în vârstă au trăit după regulile altei lumi, una foarte diferită faţă de a noastră. A fost elevă într-o perioadă în care profesorii erau obişnuiţi să jignească şi să folosească violenţa fizică cu copiii. Pe noi nu ne pedepseşte fizic, doar verbal, deşi, acum câţiva ani, l-a împins pe un băiat în uşă pentru că nu ştia să rezolve o problemă. Imediat după ce face prezența, ne întreabă pe un ton imperios: „A fost ceva ce nu aţi ştiut din temă? Problemele au fost simple”. Doar câțiva elevi spun că nu au știut să facă un anumit exercițiu, celorlalți le e rușine sau teamă să recunoască. Dacă îi spui că nu ai ştiut să rezolvi ceva, îţi spune că era foarte simplu şi că dacă nu ai reuşit, înseamnă că nu ai învăţat. Ne e frică pentru că, dacă ieşim la tablă, nu ştim când se va enerva și va începe să ţipe.
Când predă, e mai binevoitoare, nu se enervează. De multe ori, când ne explică procese, definiţii, mai că ne zâmbeşte şi ne vorbeşte prieteneşte, de la egal la egal. Când ne dictează definițiile, se plimbă prin clasă, se mai uită prin caiete. Face grafice pe tablă, iar noi le copiem după ce termină. Predă destul de rapid, în maxim 30 de minute. Apoi scoate la tablă. De obicei ne scoate pe fiecare, în ordine. Când eu sau colegii mei auzim de ieșit la tablă, ne uităm concentrați în caiet și ne prefacem că rezolvăm exercițiul. Asta dacă nu știm exercițiul, dar chiar dacă îl știm, nu ne oferim să ieşim la tablă. De ce? Pentru că uneori este nemulţumită de metoda pe care o alegem, ne obligă să rezolvăm problema în alt mod, cel pe care-l ştie ea, şi deseori se supără. A scos-o odată la tablă pe o bună prietenă de-ale mele. Ea a început să rezolve exercițiul şi, deși făcuse asta corect, profesoara a început să șteargă tot ce scrisese eleva şi să îi spună cum ar fi trebuit de fapt să rezolve exercițiul. Colega mea nu a înțeles din prima, ea gândise altfel problema, iar profesoara s-a enervat şi a început să o jignească dur. I-a spus că nu o ducea mintea deloc, că era venită din altă lume, că o va lăsă corigentă, pentru că așa merita.
Când aud de rezolvat exerciții, sper doar să nu mă scoată pe mine. Îmi amintesc clar ultima mea experienţă de acest gen. Era rândul meu să ies la tablă şi speram doar să sfârşesc prin a fi „salvată” de clopoţel . N-a fost să fie aşa. Am ieşit la tablă, am început să scriu datele problemei, am făcut reprezentarea grafică corect, dar nu am ştiut exact cum să aplic formulele, motiv pentru care s-a enervat foarte rău, a început să ţipe, să îşi dea ochii peste cap şi să ameninţe. Știam lecția pe care ne-o predase, învățasem, dar nu știam exact cum să aplic în probleme ce învățasem. Mi-a spus şi mie că eram venită de pe altă planetă, m-a întrebat ce căutam la mate-info, apoi s-a îndreptat spre clasă și a zis: „Să vedeți de nu vă las pe jumătate dintre voi corigenţi”. Nu am reacţionat în niciun fel, nu am avut curajul să-i spun nimic, m-am simţit supărată şi tristă. Nu doar pentru că se enervase pe mine, ci pentru că mă umilise în faţa colegilor.
Citiți restul textului pe „Jurnalist în curtea școlii”.