Site-ul “Made in Roşia Montană“, lansat de curând, este un proiect menit să demonstreze că există alternative pentru locuitorii din Roşia Montană, altele decât cele legate de industria minieră. Proiectul le aparţine lui Tică Darie şi câtorva localnici din Roşia – mai exact, localnice, cu mâini harnice şi iscusite, care împletesc, din lână naturală, ciorapi groşi, căciuli, bentiţe, mănuşi, veste (atât pentru adulţi, cât şi pentru copii), ba chiar păpuşi, botoşei şi diverse alte produse pe care site-ul le pune acum în vânzare.
În vara anului trecut, la FânFest, povesteam cu Tică despre ciorapii de lână care stăteau frumos în bătaia soarelui, la taraba lui din Piaţa Ţărănească, la vânzare. “Nu sunt făcuţi de mine, dar au fost ideea mea”, spunea Tică. “Am reuşit să mobilizez femeile din Roşia, în iarnă, să facă ciorapi de lână cu Roşia Montană, acum vindem ce a mai rămas. Dar am în plan să organizăm şi mai bine treaba asta şi să livrăm aceşti ciorapi împletiţi de mână în Danemarca. Să îi vindem acolo sau, mă rog, în Scandinavia, dacă se poate. Acolo sunt altfel apreciaţi şi preţuiţi”, spunea Tică. Încă de atunci, era încrezător că proiectul lui va reuşi. Iată că nu a trecut mult şi a reuşit să adune produsele, pe categorii, sub umbrela unui site, de unde atât cumpărători din România, cât şi din afara României, le pot comanda.
Tică Darie a pedalat, în 2012, 3.000 de kilometri din Copenhaga până în Roşia, de unul singur, pentru cauza Roşia Montană. În 2013, a făcut drumul în doi, tot pe biciclete, din Germania, de data aceasta. Tot pentru campania Salvaţi Roşia Montană. Iar în toamna lui 2013 s-a mutat cu totul la Roşia, în gazdă la un localnic care i-a lăsat o căsuţă mică în grijă. Tică este, de loc, din Suceava şi are 22 de ani. “M-am conectat aşa de puternic cu comunitatea de aici, încât am zis că este cazul să mă implic direct şi m-am mutat cu gândul de a înfiinţa un centru de cercetaşi pentru copii, de a face activităţi recreative pentru ei, ca să contribuim la dezvoltarea lor pentru societate, pentru comunitate”, mărturisea tânărul. Şi-a pus la punct căsuţa în care şade, şi pentru confortul lui, şi ca să îi mulţumească proprietarului gospodăriei pentru că îl lasă să stea acolo (spre bucuria acestuia). În fiecare weekend, are activităţi cu copiii din zonă, alături de alţi adulţi implicaţi în clubul de cercetaşi.
“La început, când m-am mutat aici, angajaţii RMGC erau foarte agresivi cu mine, eu făceam filmuleţe, scriam, iar părinţii mei s-au panicat puţin, dar apoi s-au obişnuit cu ideea, oricum mi-au dat libertate de mic, să umblu, să învăţ. Ei nu au venit până acum la Roşia, dar îi aduc în toamnă, sper, să vadă că nu sunt chiar pustnic aici”, râde Tică. Prima activitate cu clubul lui de cercetaşi a fost ecologizarea parcului în care se ţine, la FânFest, Piaţa Ţărănească. I-a dus şi cu cortul, în natură, apoi. “Sunt 20 de copii înscrişi, din care 15 activi mereu şi patru adulţi care ne ocupăm de ei, din Roşia şi din Câmpeni. Alte activităţi nu prea sunt prin zonă, pentru copii, avem cereri şi din Câmpeni să vină, sper ca pe viitor să putem să ne dezvoltăm, dacă se implică mai mulţi adulţi”. Tică este o figură deja emblematică a Roşiei şi a festivalului FânFest. Scopul lui este să rămână pe termen lung la Roşia. “Peste cinci ani, dacă ar fi să plec, să zicem, mi-aş dori ca acest centru de cercetaşi să meargă mai departe, poate chiar copiii pe care îi pregătim acum să îl ducă mai departe, dar pentru asta e nevoie de implicare pe termen lung, nu doar pe un an. Dar, cine ştie, poate rămân aici de tot!”, spunea el în vara anului trecut, când a oferit un scurt interviu pentru TOTB.
Toate produsele din lână, detalii despre provenienţa ei şi amănunte despre beneficiile purtatului unor haine din lână le găsiţi, aşadar, pe site-ul Made in Roşia Montană. Tot ce veţi găsi acolo este lucrat cu mult drag de femei harnice din Roşia, dornice să ne încânte cu lucrurile ieşite din mâinile lor pricepute şi să arate tuturor că la Roşia se poate face şi altceva decât exploatare minieră.
Mai multe detalii: Made in Roşia Montană
Foto: Camelia Jula / TOTB
Puteţi citi şi: