Producător de chili, dat în judecată de un oraş din cauza mirosului emanat din fabrică

0

Un orăşel din sudul Californiei – Irwindale – a dat în judecată un producător de chili (mai exact, pe producătorul brandului de sos iute Sriracha), motivând că mirosul emanat de fabrica în care acest sos este produs creează neplăceri întregului oraş. Fabrica în cauză se află chiar în oraşul Irwindale.

 

 

Oficialii oraşului spun că vor solicita instanţei să emită un ordin judecătoresc care să oblige compania Huy Fong Food, producătoarea brandului de chili, să oprească imediat producţia acestui sos în fabrica din oraş, iar aceasta să rămână oprită până la judecarea cauzei deschise în instanţă. În motivarea deschiderii procesului, reprezentanţii oraşului spun că producătorul de chili a refuzat să admită că există o problemă cauzată de mirosul emanat de fabrică şi să ia măsuri; mirosul respectiv este atât de puternic, spun oamenii, încât obligă oraşul să transforme activităţile de exterior în activităţi de interior (în măsura în care acest lucru este posibil) sau chiar obligă oamenii să îşi ia perioade mai dese de vacanţă temporară, numai pentru a putea să respire aer mai curat, notează agenţia de presă Reuters.

Irwindale se află la aproximativ 40 de kilometri distanţă de Los Angeles; locuitorii de aici s-au plâns încă din luna septembrie, în mod repetat, de neplăcerile cauzate de mirosul puternic de chili, de la cele menţionate mai sus până la probleme cu ochii, iritaţii, inclusiv ale căilor respiratorii sau chiar dureri de cap. Oficialii oraşului susţin că s-au întâlnit de două ori cu reprezentanţii companiei, dar fără rezultate. Compania a declinat, totodată, solicitarea agenţiei de presă Reuters de a oferi poziţia sa în legătură cu acest subiect. Însă, într-o emisiune radio locală, proprietarul companiei a declarat că au fost instalate filtre pe acoperişul fabricii care să absoarbă 90% din mirosurile de chili şi usturoi emanate în procesul de producţie. El a spus că nu a găsit, până acum, un inginer care să vină cu soluţia filtrării 100% a acestor mirosuri.

Totuşi, un chimist consultat de oficialii oraşului susţine că există posibilitatea instalării unui sistem de filtrare care să aibă o eficienţă de 99%, dar că achiziţionarea şi instalarea lui ar costa 600.000 de dolari. Proprietarul companiei Huy Fong Food este un etnic chinez, imigrant din Vietnam, care şi-a fondat compania în 1980; fabrica din Irwindale este deschisă recent, parte a planului său de extindere a capacităţii de producţie. Potrivit publicaţiei Los Angeles Times, compania produce până la 200.000 de sticle de sos iute pe zi şi, anul trecut, a vândut în valoare de peste 60 de milioane de dolari. Sosul (Sriracha Hot Chili Sauce) se vinde în sticle de plastic transparente, cu capac verde şi are ca semn al brandului un cocoş; este făcut din ardei iuţi Jalapeno, usturoi şi alte ingrediente şi este produsul de bază al companiei. În ultimii ani, a devenit unul dintre cele mai bine vândute sosuri iuţi din SUA; a fost „ingredientul anului” în 2010 pentru o revistă de gastronomie, a inspirat cărţi cu reţete, un festival culinar, un film documentar şi o aromă de chipsuri.

 

Sursa şi foto: Reuters


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger