Procesul veganilor: O fetiță de 11 luni a murit după ce a supt doar lapte de mamă

3

Doi vegani francezi care și-au hrănit fiica nou-născută numai cu lapte de mamă au ajuns la tribunal și riscă până la 30 de ani de închisoare după ce copilul lor a murit la vârsta de 11 luni din cauza unui deficit de vitamine, informează AFP. Părinții Sergine și Joel Le Moaligou, a căror dietă vegană interzice consumul produselor de origine animală, inclusiv al ouălor și al laptelui de vacă, au fost acuzați de neglijență alimentară.

În martie 2008, îngrijorați de apatia fiicei lor, familia Le Moaligou a sunat la urgență. Când ambulanța a sosit la reședința lor din Saint-Maulvis, un sătuc aflat la 150 de kilometri de Paris, copilul era deja mort. Membrii echipajului ambulatoriu au chemat poliția după ce au observat că fetița era slabă și palidă. Cântărea doar 5,7 kilograme la cele 11 luni pe care apucase să le trăiască, în condițiile în care greutatea medie a unui bebeluș de vârsta ei ar trebui să fie de 8 kilograme.

Copilul fusese hrănit doar cu lapte de la sânul mamei, care avea 37 de ani la acea vreme. Rezultatele autopsiei au indicat că Louise, fetița de 11 luni, suferea de lipsa vitaminelor A și B12, deficit ce sporește sensibilitatea unui nou-născut la infecții și care se poate datora dietei neechilibrate a mamei. Părinții, care mai au o fiică de 13 ani ce nu a suferit de lipsă de vitamine când era mică, aleseseră să fie vegani în urma unei emisiuni ce arăta cum sunt duse vacile la abator. Nu aveau încredere nici în medicina clasică, tratându-și copiii prin metode proprii, preluate din diverse cărți.

În consecință, cuplul nu a urmat sfatul medicului de a-și interna fetița care suferea de bronșită și pierdea în greutate atunci când au dus-o la spital pentru vizita periodică de nouă luni. Au preferat în schimb să-i aplice comprese cu argilă sau cu foi de varză, induși în eroare de cărțile pe care le citeau. Părinții lui Louise sunt în continuare vegani, dar complet conștienți de greșeala pe care au făcut-o, spune avocatul familiei. Cei doi au fost acuzați de „neglijare sau privare de hrană urmate de moarte” și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 30 de ani în cazul în care vor fi condamnați.

Foto: Reuters

Citiți și:

10 produse interzise în meniul unui vegan

Alăptatul, hrană şi legătură unică între mamă şi copil. Se poate înlocui?

Tags:



3 comentarii

  1. Pingback: Ce înseamnă să mănânci responsabil. Versiunea unui vegan împotriva “locavorilor”

  2. Pingback: Să creștem sau nu copiii cu o alimentație vegană? | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To dilu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger