Pro şi contra: Un proiect de lege pentru intonarea obligatorie a imnului de stat în şcoli

9

La începutul săptămânii trecute, o propunere legislativă din partea PSD, care a fost adoptată tacit de către Senat, stârnea controverse în rândul societăţii civile. Proiectul, semnat, printre alţii, de Ecaterina Andronescu, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoş, Gabriela Creţu, Darius Vâlcov şi de fostul senator Toni Greblă, vizează obligativitatea intonării zilnice a imnului de stat în învăţământul primar românesc şi prevede amenzi între 30.000 şi 100.000 de lei pentru cei care nu respectă această obligaţie.

 

2011-11-0936__ro__ZA__pionieri

 

Pentru mulţi, această propunere care urmează să ajungă cât de curând în Camera Deputaţilor, pare greu de crezut, atâta vreme cât spiritul ei aparţine unei epoci propagandistice pe care o credeau apuse, iar despre problemele cu adevărat importante ale educaţiei în România s-au scris deja fără succes tomuri întregi de opinii, fără ca instituţiile să găsească soluţii viabile. Mai mult, o asemenea idee contrariază şi prin prevederea unor sancţiuni financiare deloc neglijabile, atâta vreme cât amenda poate depăşi aproape însutit salariul unui cadru didactic. Pentru semnatarii acestui proiect de lege însă, intonarea obligatorie a imnului presupune “insuflarea unor valori fundamentale.” Le-am invitat azi la dezbatere pe această temă pe Roxana Marin, profesor de limba engleză la Liceul George Coşbuc, şi Gabriela Vrânceanu Firea, senator PSD.

 

[coloana]

Nu propaganda naţionalistă va salva educaţia

de Roxana Marin

Când am citit în “Adevărul despre propunerea legislativă pentru modificarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, am crezut iniţial că e vorba de o propunere din seria “excentricităţile lui Vadim Tudor”. Continuând lectura articolului, dau de nume de miniştri, foşti miniştri, parlamentari, şi chiar un judecător la Curtea Constituţională – care au semnat pentru susţinerea proiectului. Mergând mai departe cu lectura, dau şi peste alte chestiuni siderante în această iniţiativă PSD-istă demnă de PRM în vremurile sale de maximă glorie: că “textul de lege a trecut tacit de Senat” şi că amenzile pentru “cei care se abat” vor fi de la 30.000 la 100.000 de lei! Nu se menţionează nimic despre dezbateri publice, nici măcar consultări cu patronatul – inspectori şcolari, directori etc.

Lucrez în educaţie de peste 20 de ani şi cred că ideea asta e în topul celor mai mari aberaţii pe care le-au propus şi înfăptuit cei 12-13 miniştri ai educaţiei din ’90 încoace. “Preferatele” mele de până acum sunt religia confesională esenţialmente obligatorie şi examenele/testele/evaluările naţionale obligatorii la vârste din ce în ce mai absurd de mici. Ultima propunere pesedistă, care a “trecut tacit de Senat”, se califică clar la un loc de top în seria celor mai mari aberaţii. Doar că nu e funny – e cam nazist…

Ce are deosebit această iniţiativă, şi motivul pentru care refuz să cred că ar putea să treacă şi de Camera Deputaţilor, tacit au ba, e că dă direct în profesori şi directori. Şi dă foarte tare. În cazul religiei, diriginţii şi învăţătorii sunt obligaţi să informeze părinţii la fiecare început de an şcolar că îşi pot retrage copiii de la curs. Aici însă e fără nici un drept de apel: cânţi / pui drapelul etc. sau plăteşti o căruţă de bani. BAM! Săracii directori de şcoală, de unde o să facă ei rost de atâţia bani?! Lor cine le dă dreptul să “depună cerere de retragere”, dacă imnul şi drapelul nu se potrivesc cu filozofia lor managerială sau dacă şcoala lor, comunitatea de profesori, elevi şi părinţi, nu sunt de acord?

Copiii o să facă ce au făcut dintotdeauna – o să se prindă că e o tâmpenie şi o să se distreze pe seama “momentului muzical”. Moment la care o să cânte cel mai tare doamna învăţătoare probabil, ca să se audă bine de pe hol, în caz că trece, doamne-fereşte, vreun inspector în control la prima oră. E posibil ca o generaţie-două să se lase prinse în hora fricii în care se clătină buimaci profesorii din ce în ce mai terorizaţi şi abuzaţi de sistem. Când unui profesor îi e frică, atunci comportamentul lui/ei îi va determina şi pe copii să le fie frică, o vreme măcar. Pe vremea mea aşa era: ne era puţin frică până ne pica fisa că n-avem ce să păţim dacă nu zicem chiar “Ceauşescu pecere” – ci “facem o petrecere”. 🙂 Cel puţin o generaţie-două, până se prind copiii că nu lor trebuie să le fie frică de amenzile alea; s-ar putea ca madam Andronescu şi gaşca ei de veri şi nepoţi pesedişti să umple portalele şi ziarele cu poze cu copii care cântă cu ochii pe jumătate închişi, eventual cu mâna la piept şi/sau în costume naţionale… Doamne-fereşte, aşa un flash de comunism am avut!
Tovarăşi, treziţi-vă! Nu propaganda naţionalistă va salva educaţia. Suntem o mulţime de profesori, elevi şi părinţi care aşteptam înfriguraţi, de vreo douăzeci de ani, veşti despre descentralizare, ca să putem să ne croim responsabil drumul, fără toată circoteca “de sus” – şi voi veniţi cu porcăria asta?! Şi vă strecuraţi “tacit” prin Senat, fără o dezbatere publică, fără un simulacru de consultare, fără minim bun-simţ? Ce exemplu credeţi că daţi copiilor? Vă zic eu: dacă ai puterea, dai cu biciul şi ei fac ca tine! Ca doar dacă tu eşti sus, se cheamă că eşti mai tare – iar ei mai proşti. Deci dă cu biciul şi să vezi cum te ascultă! Zău, PSD – chiar trebuie să ne arăţi aşa răspicat cât de mult te tragi din pecere?

Noroc că mai sunt încă în şcoli profesori, directori, părinţi, elevi şi absolvenţi care cred în solidaritate şi respect, şi care lucrează cu pasiune la menţinerea unui nivel de sănătate instituţională care să îi ajute cât mai mult pe participanţii la educaţie. Speranţa e clar la noi, nu la voi. Să ne rugăm că mai sunt măcar câţiva oameni de bun-simţ şi în Camera Deputaţilor.

[coloana]

E necesar să le explicăm copiilor noștri ce înseamnă patriotismul

de Gabriela Vrânceanu Firea

Intonarea Imnului naţional se face în anumite situaţii, prevăzute specific de legislaţia în vigoare, respectiv Legea 75/1994: la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional; la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor “Radio România” şi “Televiziunea Română”, în interpretare vocală; cu prilejul vizitelor intreprinse în România de şefi de stat şi de guvern; în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare; pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; la deschiderea fiecarei sesiuni a Camerelor Parlamentului; la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.

În luna noiembrie 2013, alături de alţi colegi din Senat, am iniţiat un proiect de lege în care, printre altele, se stabileau prevederi clare şi explicite referitoare la intonarea Imnului naţional la nivelul claselor primare şi gimnaziale. Concret, am propus ca intonarea imnului să se facă în varianta vocală prescurtată, prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ. De asemenea, am stabilit că revine inspectoratelor şcolare teritoriale obligaţia de a respecta aceste prevederi şi stabili măsuri de sancţionare în cazul celor ce nu le aplică.

Consider, aşa cum am menţionat şi în nota de fundamentare a propunerii legislative, că orice naţiune se identifică în mod esenţial prin câteva simboluri fundamentale: drapelul, imnul, stema şi limba maternă. Acestea reprezintă constantele ce caracterizează şi însoţesc istoria unui popor. Susţin că avem cu toţii datoria să apărăm, să respectăm şi să preţuim simbolurile naţionale – Drapelul României, Imnul naţional, sigiliile cu stema României.

În acelaşi timp, consider că este esenţial să insuflăm copiilor şi tinerilor sentimentul de respect pentru aceste valori fundamentale.

Societatea românească traversează o perioadă dificilă din punct de vedere al respectării valorilor şi principiilor tradiţionale. Ne lovim la tot pasul la tineri şi tinere ce nu şi-au luat bacalaureatul, dar conduc maşini scumpe, de milionari apăruţi peste noapte în urma unor afaceri cel puţin dubioase, de scandaluri în care sunt implicate instituţii sau persoane altminteri respectabile. Pe scurt, totul e posibil şi, de ce nu, permis.

Reuşitele românilor – premii la competiţii internaţionale prestigioase, invenţii revoluţionare, manifestări artistice impresionante, rezultate sportive excepţionale – abia dacă se strecoară în ultimele pagini ale ziarelor sau la finalul emisiunilor informative.

Iar când vorbeşti despre sentimente precum patriotism, solidaritate sau mândria de a fi român poţi fi catalogat drept demagog, fals sau desuet.

Cred că este necesar să îi educăm pe copii şi tineri în spiritul respectării acestor valori. Cred că e nevoie să îi învăţăm, să le explicăm ce înseamnă patriotismul, dragostea de ţară. Nu este vorba de îndoctrinare, ci de conştientizarea semnificaţiei şi importanţei simbolurilor naţionale. Iar intonarea Imnului naţional în şcoli poate fi un prim pas, pentru că indiferent de locul sau momentul în care se produce, generează sentimentul unităţii şi solidarităţii românilor.

Înainte de 1989, intonarea imnului era o rutină, întrucât se făcea tot timpul – la începutul orelor de şcoală, la nesfârşitele festivităţi oficiale, oriunde şi oricând se considera necesar. Cu toate acestea, românii lăcrimau atunci când intonarea imnului impus de regimul comunist – „Trei culori” – marca reuşitele excepţionale ale compatrioţilor lor. În acele momente nu era vorba de îndoctrinare, ci de emoţie sinceră, de bucuria şi mândria de a fi român. Acestea sunt sentimentele pe care trebuie să le regăsim şi să le transmitem copiilor noştri.

Aş adăuga câteva lucruri citite pe site-ul historia.ro:

  • Imnul actual al României a fost compus de poetul Andrei Mureşanu în contextul Revoluţiei de la 1848, ca un cântec de luptă care să mobilizeze şi să însufleţească masele.
  • „Deşteaptă-te române” a fost interzis de comunişti dupa decembrie 1947.
  • În decembrie 1989, „Deşteaptă-te române” a devenit unul dintre simbolurile Revoluţiei române, fiind ulterior stabilit ca imn naţional prin Constituţia din 1991.

Am călătorit de multe ori în străinătate şi am văzut în casele românilor, la loc de cinste, Drapelul naţional. I-am văzut pe români, în ţară sau în străinătate, cu ochii în lacrimi atunci când auzeau Imnul naţional…

[coloana]

9 comentarii

  1. ..mda.. oare cum ajungi sa urasti ceva ce nu cunosti si pe cei pe care nu cunosti cu adevarat? ..cand isi muta armele politice catre copilul tau.. pacat 🙁

  2. Dna Roxana Marin abereaza cu gratie.
    Probabil se sperie de o sarcina in plus.

    Intonarea imnului nu este o actiune de tip comunist.
    Dimpotriva.
    In multe tari ale UE acest fapt este impamintenit.

    Intonarea imnului inseamna odata cu formarea careului, si inducerea unei anumite discipline printre elevi.
    Lucru de loc rau.

    Datorita renuntarii la anumite activitati si traditii in scoli, cu motivul imbecil de “acum este democratie”, disciplina in scoli este la pamant (inclusiv a dascalilor).
    Mandria de a apartine unei anumite scoli a disparut.

    Asa ca intonarea imnului de stat nu poate strica.
    La fel si portul uniformei ar trebui sa fie obligatoriu.
    Nu mai explic dece, au facut-o altii inaintea mea.

    P.S. D-na Roxama Marin: Intonarea asa zisului imn secuiesc in scolile cu predare in limba maghiara este “cool” n-asa?

    alt P.S. In Ungaria intonarea imnului national in scoli este obligatorie!

    • @Vasile, de unde ai scos asta cu intonarea imnului in scolile din Ungaria (sau secuime)? Nici vorba sa fie adevarat. Si spune te rog, in care tara din UE aceasta prostie este implementata?

  3. Intonarea imnului de stat în sine nu este un lucru rău. Poate că textul său nu este cel mai reprezentativ mesaj pentru statul român modern, dar surprinde, inclusiv excesele, motivul pentru care sîntem o națiune politică și nu o simplă sumă de etnii.

    Problema este dată de rigiditatea legii, care va duce la efecte negative, sper nedorite de legiuitori. Nu întotdeauna există condițiile, nu toate clasele încep la aceeași oră (imaginați-vă dictarea subiectelor de teză în timp ce din clasele învecinate, care au început mai tîrziu, răsună imnul) etc.

    Această rigiditate centralistă, prin lipsa de considerație față de contextul local, riscă să creeze probleme suplimentare. Elevii din școlile României au mare nevoie de disciplină, în primul rînd a cadrelor didactice. Dar trebuie să fie o disciplină a muncii, nu una de paradă. Avem în întreaga Românie o problemă în urmări scopuri și nu a bifa activități. A învăța elevii să pună ritualul (altminteri necesar) mai presus de atingerea scopurilor este o teribilă anti-lecție de viață.

    De asemenea, va fi nevoie de un talent didactic pe care puține cadre didactice, mai ales de conducere, îl au pentru ca intonarea imnului în aceste condiții să fie o lecție de demnitate și asumare personală a răspunderii și nu una de supunere oarbă și tîmpă în fața autorității, oricare ar fi ea, cîndva poate una chiar anti-națională.

    Copiii noștri pot și trebuie să învețe coeziunea și cooperarea, dar ca echipe și comunității, nu ca supuși la bunul plac al șefilor zilei. De aceea consider că intonarea imnului, studiul Constituției și al tratatelor europene (mai important decît fredonarea unei melodii), trebuie puse în legătură directă cu afirmarea demnității și răspunderii individuale cu inițiativa publică și cooperarea voluntară în cadrul comunității (clasă, școală, localitate etc.).

    Sînt lucruri pe care o lege nu le poate impune decît ucigîndu-le. Școala (altfel spus, cadrele didactice, părinții și elevii înșiși) trebuie lăsată să găsească calea proprie iar cadrul legislativ ar trebui doar să stabilească niște deziderate, niște criterii și un cadru de acțiune.

    De aceea, proiectul de lege este doar o inițiativă găunoasă, care, dacă se va adopta va fi încă un (mărunt) atac la adresa fibrei noastre naționale.

  4. “Stimata” dna Firea,
    Identitatea nationala, mandria de a fi roman, toate astea se pierd pentru ca, dupa cum bine ati punctat, “Reuşitele românilor – premii la competiţii internaţionale prestigioase, invenţii revoluţionare, manifestări artistice impresionante, rezultate sportive excepţionale – abia dacă se strecoară în ultimele pagini ale ziarelor sau la finalul emisiunilor informative”. Cand buletinul zilnic de stiri informative incepe cu ultimele crime, accidente si transferuri/scandaluri in fotbal si se incheie cu “elevii romani s-au intors acasa cu X medalii de la olimpiada internationala de XYZ”, ceva nu e bine. Cand la ore din dupa amiaza, ore accesibile copiilor pentru vizionarea posturilor tv, acestia sunt bombardati din toate directiile de pseudo-scandaluri mondene si de oameni care arunca cu rahat unii in altii, ceva nu e bine. Cand absolventii de liceu se inscrie in proportie de 60% la bacalaureat si din acei 60% nici jumatate nu reusesc sa treaca “examenul maturitatii”, ceva nu e bine. Cand acei tineri care trec examenul si termina si o facultate, pleaca masiv din tara, ceva nu e bine. Lista continua..

    Si cand oamenii ce conduc aceasta tara se gandesc ca solutia, sau cel putin inceputul solutiei, pentru cele de mai sus si pentru a “insufla valori fundamentale” unor copii e nevoie sa ii oblige sa cante, zi de zi, imnul national, ceva sigur nu e bine.

  5. Toţi membri PSD sunt rugaţi să calce apăsat greblă de cel puţin o sută de ori în fiecare dimineaţă, pentru o limpezire mai bună a gândurilor. Astfel spreăm sp nu le mai vină idei tâmpite ca şi cea de mai sus. Toţi cei care au votat PSD sunt rugaţi să calce pe greblă în fiecare dimineată de cel puţin osută de ori mai des decât un membru PSD.

  6. Când eram pinonier, mimam intonarea imnului şi a altor cântece aşa-zise patriotice ale căror protagonişti erau după caz tovarăşul, pionierii sau oamenii muncii. Orice recitare/intonare repatitivă a unui text echivalează cu o sesiune de spălare pe creier. Tovarăşa Firea este rugată să îşi dea foc cât mai repede cu putinţă, atât ei cât şi partidului din care face parte, din mândrie pentru că este româncă.

  7. Doamna Firea.
    Sunt convins ca lipsa patriotismului genereaza manelizarea tarii. Si afacerile dubioase, tineri analfabeti, etc…
    Nu credeti ca ceva e ciudat in sustinerea Dvs.?
    Eu zic sa mai propuneti o lege prin care sa educati Romanii sa nu mai scuipe pe jos, prin obligativitatea de a canta Treceti batalioane Romane Carpatii, de fiecare data cand au chef de scuipat.
    Probabil ar canta multimea in disperare, cand v-ar vedea.
    Sunteti penibili.

  8. Când am citit “chestia” cu cântatul imnului, înnainte de a apuca să gândesc mi sa părut o chestie bună. Dar apoi am gândit, am citit mai atent aberaţia propusă şi mi-am dat seama cât de distrugătoare ar fi o asemenea lege în modul în care e făcută.
    ah, aceasta e diferenţa poate între mine şi PSD, mi s-a părut o idee bună, apoi am început să gândesc. PSD-iştilor li sa părut de asemenea o idee bună. Apoi pază, partea cu gânditul nu le mai este caracteristică.

    Absolut îmi doresc ca copilul meu la toamnă când va începe şcoala să cânte imnul în fiecare dimineaţă. Dar nu pentru că altfel încalcă legea ci pentru că are un dascăl care să-l convingă că e bine să o facă, şi să-l cânte cu plăcere.

    Ah da, un cadru legislativ care să permită şi să încurajeze cântatul imnului naţional sau altui imn (aici mă referi la imnuri de genul a tinerilor salvatori de broscuţe verzi cu dungi albastre), da, asta da. Apartenenţa la un grup, cartier, oraş naţiune şi comunitate este un lucru care face foarte bine educaţiei copiilor. Dar să dai o lege să-ţi iubeşti ţara (că până la urmă de aia cânţi imnul!!!) e puţin mai deplasat, iar efectul va total diferit de cel dorit. Introducerea învâţării imnului naţional în programa şcolară este mai degrabă normală, dar cântarea lui în fiecare dimineaţă… hm, e mai repede din sria “Partidul minte, Partidul minte, partidul minte luminată…”

    Doamnea Firea, sunt total de acord cu argumentele dumneavoastră, dar nu şi cu soluţia propusă!

Leave A Reply