Pro și Contra: Este democrația un răspuns pentru toate țările?

2

Până să ajungă unul dintre cuvintele de ordine ale lumilor occidentale și o valoare în numele căreia să salveze, dar și să anuleze vieți, democrația a traversat o istorie lungă și complicată, de la utopie doar intuită, la sistem politic confruntat cu propria criză. Definită de cele mai multe ori în raport cu regimurile dictatoriale, democrația este ”piatra filosofală” care, susțin promotorii ei, poate converti orice tiranie în libertate.

 

Foto: Thehighdefinite.com

 

Nu ne-am propus să analizăm azi problemele din bucătăria internă a aparatului democratic, ci doar să ne gândim dacă este ea potrivită pentru toate țările, indiferent de istoria și de contextele lor specifice. Odată cu dezbaterea de azi, lansăm și colaborarea cu Closer 2 Oxford, program al Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), unde sunteți invitați să dezbateți, să decideți și să votați moțiunile curente. Tema dezbaterii a fost lansată de Closer 2 Oxford, iar aici puteți urmări toate meciurile de argumentare.

 

Prețul democratizării forțate

de Claudia-Iohana Voicu

Democraţia: formă de guvernământ în care puterea aparţine poporului şi care este caracterizată prin: (1) poporul îşi exercită puterea în mod mediat, prin intermediul unor reprezentanţi desemnaţi în mod competitiv prin alegeri libere periodice;(2) existenţa statului de drept, bazat pe principiile supremaţiei legii şi al protejării drepturilor omului;(3) o societate civilă activă, capabilă atât să influenţeze actul de guvernare cât şi să asigure răspunderea guvernului în faţa electoratului.

Democraţia, deşi prezentă încă din Antichitate în diferite culturi ale lumii, în societatea modernă, prin aplicarea şi răspândirea ei în cadrul procesului de globalizare a devenit o marcă a Statelor Unite ale Americii si a statelor din Vestul Europei. Această evoluţie a dus la crearea unui tipar al regimurilor democratice sub amprenta occidentală, care deşi a fost exportat pe mapamond in urma globalizării, în contextul geopolitic actual s-a dovedit a fi insuficient, nesatisfăcător şi greu de implementat pentru statele cu specific cultural diferit. Nu se poate impune un regim, indiferent de natura lui, fără să se ţină cont de  statul în cauză: de specificul religios, de specificul cultural, de tradiţia politică şi de evoluţia istorică etc.

Mai mult, o viziune rigidă a modului în care un stat trebuie sa fie organizat poate duce la  controverse precum: “Principiul de bază al democraţiei este importanţa voinţei poporului. Dar dacă poporul, în urma exercitării dreptului său de a-și alege reprezentanţii, decide implementarea unui regim considerat după standardele occidentale ca fiind autoritar? Se consideră rezultatul o victorie a democraţiei? Nu cumva, pentru a respecta suveranitatea statului în cauză, ar fi mai adecvat sa acceptăm faptul că  poporul decide care este guvernarea adecvată nevoilor lui?”

Un exemplu concret al unei alegeri politice conforme  specificului religios, potenţial problematică după standarde occidentale, îl reprezintă alegerile prezidenţiale din Egipt, în urma cărora noul preşedinte este un membru al Fraţiei Musulmane, Mohamed Mursi.

În al doilea rând, o altă dovadă a imposibilităţii impunerii democraţiei este eşecul tentativelor americane de democratizare a Irakului şi Afganistanului. După numeroase conflicte şi intervenţii, s-a reuşit impunerea unui regim aparent democratic, dar care nu se bucură de susţinerea unei proporţii  mari a cetăţenilor, mulţi dintre ei fiind simpatizanţi ai fundamentaliştilor islamici. Numărul acestor conflicte s-ar diminua dacă s-ar înceta încercarea unei democratizari forţate şi ar lăsa decizia în mâna popoarelor, a cetăţenilor care au dreptul de a-şi rezolva problemele interne fără intervenţii străine, intervenţii  justificate, de altfel, doar în cazuri excepţionale.

În al treilea rand, cum se poate susţine că democraţia este răspunsul la problemele unui stat nedemocratic, în condiţiile în care ne confruntăm cu o adevărată eroziune a regimurilor democratice  occidentale? Sub spectrul efectelor crizei economice, al  austerităţii şi ca urmare a unei cooperări internaţionale  mai mult sau mai puţin forţate , tot mai multe regimuri se transformă în aşa numitele “democraţii hibrid”. Unele ţări încep să adopte politici  radicale , incompatibile cu principiile democraţiei , fiind observate în special tendinţe de încalcare a principiului separaţiei puterilor în stat , îngrijoratoare fiind şi reapariţia în anumite state a înclinaţiilor către practicile totalitare, încercandu-se inclusiv reabilitarea trecutului dictatorial .

De asemenea, democraţia a fost văzută de multe state ca un factor al instabilităţii politice, sociale şi economice. Ca alternativă, au apărut şi alte modele de conducere , un exemplu de succes al acestora fiind China. Deşi se poate spune că şi economia chineză are neajunsuri, a rezistat mult mai bine recesiunii, statul asiatic jucând un rol stabilizator în regiune şi nu numai. Prin crearea unei “economii de piaţa”, semi-liberalizate, în pofida unei conduceri autoritare care ar fi putut  să încetinească piaţa, China a reuşit sa creeze echilibrul necesar,  pentru menţinerea sa ca una din marile economii emergente ale lumii.

În concluzie, politica unui stat se creează în conformitate cu specificul său cultural, religios, cu istoria statului, ţinându-se cont de climatul geopolitic. Principiile se adaptează acestui specific, nu se preiau în forma lor pură şi de aceea nu se poate afirma că există un regim universal aplicabil tuturor statelor. Atât istoria, cât şi situaţia actuală ne demonstrează faptul că democraţia nu mai este perfect viabilă nici măcar in cazul statelor tradiţional democratice, în condiţiile de faţa fiind imposibil de impus unor state care nu o acceptă şi care funcţionează de zeci, sute sau mii de ani după reguli proprii.

 

Dacă democrația nu e răspunsul, probabil am înțeles greșit întrebarea!

de Alexandru Cimpanu

Înainte de toate, dorim să afirmăm că suntem de acord cu definiția adusă de primul vorbitor, însă am dori să adăugăm faptul că într-un stat democratic sunt promovate și implementate anumite valori si principii umanitare fundamentale, precum libera exprimare, liberul arbitru și respectarea valorilor tradiționale și culturale.

Filosofia de caz pe care se bazează echipa negatoare în această dezbatere este flexibilitatea democrației. În ciuda rigidității susținute de echipa afirmatoare în prima pledoarie, democrația este, de fapt, un sistem de guvernare flexibil, care se mulează pe nevoile și interesele comunității în care este aplicat.

De asemenea, aș dori să subliniez, încă din acest punct al dezbaterii, faptul că echipa negatoare nu dorește impunerea unui regim democratic în toate țările lumii, ci consideră că raportul dintre avantajele și dezavantajele unui sistem democratic, ca sistem de conducere și principii fundamentale, fac din această forma de guvernare cea mai fiabilă soluție pentru prosperitatea unui stat.

În primul argument, echipa afirmatoare prezintă faptul că societatea modernă asociază sistemul democratic cu modelul Statelor Unite și notorietatea de care s-a bucurat acesta a dus la riscul implementării unui sistem asemănător, care să nu țină cont de nevoie statului în care este aplicat, în țările cu o tradiție democratică nu la fel de bogată sau în cele care urmează să implementeze un astfel de regim. Într-adevăr, poate modelul american este cel mai cunoscut model democratic, datorită bunei implementări a acestuia și a succesului de care s-a bucurat, însă este absurd să credem că exact acest model va fi implementat în cazul optării pentru regimul democratic. Putem observa foarte ușor diversitatea sistemelor democratice. Astfel, diferențele necesare adaptării unui regim la nevoile unui stat sunt clar conturate în multe cazuri. Spre exemplu, Turcia funcționează pe baza unui regim democratic islamic, în timp ce în Anglia, democrația este exercitată sub forma monarhiei constituționale.

Mai mult, afirmatorii ne prezintă un caz extrem, în care după manifestarea alegerilor libere, este ales la conducere un partid cu o doctrină autoritară. Cu alte cuvinte, afirmatorii ne spun că există o posibilitate ca cetățenii unui stat, manifestându-și drepturile oferite de un sistem democratic, să ceară, indirect, înlăturarea lor. Considerăm acest caz ca fiind utopic, și, cu toate acestea, democrația oferă posibilitatea de a candida partidelor cu o doctrină extremistă, asigurându-se în ultimă instanță doar că acțiunile întreprinse de acesta se află în perimetrul legal.

Nu ne rămâne decât să afirmăm că întreg argumentul afirmator este bazat pe speculații, fapt demonstrat și de exemplul alegerilor politice din Egipt, despre care ei afirmă că au fost hotărâte de apartenenţa noului preşedinte la religia musulmană. Religia noului conducător egiptean nu denotă calităţile sale politice, iar astfel, faptul că este islamic nu înseamnă că va încerca instaurarea unui regim totalitar, din contra, analiştii politici consideră modelul egiptean un model asemănător celui turc, un model de succes al democraţiei islamice.

Cel de-al doilea argument prezentat în discursul afirmator are la bază exemplul încercării de a impune un sistem democratic în Afganistan şi Irak. Considerăm că eşecul se datorează, întocmai, încercării de democratizare forţată, însă, după cum am subliniat şi în filosofia de caz, nu ne dorim această  măsură. Dorim conştientizarea faptului că implementarea democraţiei este soluţia cea mai eficientă pentru prosperitatea unei ţări, şi în niciun caz o implementare forţată, iar statele care vor dori adoptarea regimului democratic vor trece printr-un proces proces de adaptare a sistemului la propriile nevoi, eliminând, astfel, posibilitatea eșecurilor de felul celor prezentate de către afirmatori.

În utlimul argument, echipa afirmatoare expune ideea unei „eroziuni” a regimurilor democratice occidentale, şi faptul că pe fondul crizei economice, unele politici adoptate de către state pot fi radicale și pot amenința principiile democratice. Ținem să precizăm că fenomenul prezentat de afirmatori ca fiind o „eroziune” surprinde, de fapt, flexibilitatea democrației, pe care o considerăm a fi un avantaj major, întrucat, pe fondul unei crize mondiale sunt necesare măsuri pentru redresare, în caz contrar statul riscând colapsul economic. În acest sens, statele democratice pot modifica prin intermediul organelor de conducere, formate din reprezentanţi aleşi de populaţie, aspecte ale constituţiei, asigurând o bună continuitate financiară statului pe timp de criză, fără a altera fundamentul democratic puternic.

În plus, afirmatorii susţin că „multe state” consideră democraţia ca fiind un factor al instabilității politice, sociale și economice. Nu ni se prezintă, însă, ce înseamna, mai exact, această instabilitate și care sunt statele mai sus menționate. Credem că instabilitatea la care încearcă vorbitorul 1 să facă referință este cea cauzată de proteste, care se întâlneşte în cazuri extreme, cum ar fi cazul unei guvernări corupte, care nu serveşte interesele populaţiei. Posibilitatea de a protesta şi puterea de a schimba un guvern în timpul mandatului este garantată doar de sistemul democratic, asigurând, astfel, o conducere cât mai bună în vederea evoluției statului.

De asemenea, ne este oferit exemplul comunismului chinez, care, întocmai, pentru a-și susține economia a trebuit să facă anumite compromisuri, și, după cum ne-au prezentat și afirmatorii, China a fost nevoită să liberalizeze piața, fiindu-i necesare măsuri de democratizare pentru a crea un echilibru.

În final, doresc să evidențiez modul în care democrația și-a dovedit eficiența lăsând istoria să vorbească şi amintind de exemplul Coreei de Nord și Coreei de Sud, două state cu o cultură identică, dar cu regimuri politice diferite. Pe de o parte, Coreea de Sud, stat democratic, care a înregistrat o creștere economică semnificativă, ocupând a douăsprezecea poziţie în topul economiilor mondiale, iar pe de altă parte, Coreea de Nord, un stat puternic totalitar, centralizat pe puterea militară, care timp de 40 de ani nu a reuşit să progreseze economic şi se confruntă cu probleme precum foametea.

 

Textele de mai sus sunt pledoariile care deschid meciul cu cel mai bun punctaj din cadrul dezbaterii “Este democrația un răspuns pentru toate țările?”, organizată online de Closer 2 Oxford. Vă invităm să parcurgeți toate meciurile susținute pentru această moțiune, accesând acest link


2 comentarii

  1. Vorbim vorbe că aşa e…cool. Ce legătură există între termenul democraţie şi situaţia actuală în 2013.? Nici cea mai mică asemănare. Deocamdată multă lume dă din gură vorbe aşa de amorul artei dar uită esenţialul. Cum poţi să spui un cretinism precum că poporul conduce prin mediere şi prin reprezentanţi aleşi, dacă priveşti la România. Toată lumea vede că politica la noi este comandată de FMI. La ora actuală lumea este condusă de finanţa mondială, nicidecum de lumea de rând prin alegeri libere. Asta e caterincă de popă de ţară, şi există mulţi pentru care munca şi carnea de porc e grele(sic) şi atunci dau din gură să aibă ce mânca. Sistemul cel mai implementat pe planetă este sistemul finanţisto-sclavagist. Singurul avantaj este că nu ai lanţuri la picioare. Tot ce produci prin forţa fizică sau mentală îţi este dijmuit de către nişte scursori umane, cocoţate la oala cu sarmale, prin prostirea generală a oamenilor. De ce trebuie să fiu obligat să plătesc ceva. Convinge-mă şi lămureşte-mă că trebuiesc strânşi bani să facem o şcoală, un spital, un drum ceva, etc. Nu veni cu forţele de opresiune şi îmi iei din munca mea, cât vrei tu, pentru că tu ai puşcă şi eu nu. Deocamdată toţi guvernanţii se luptă să transforme sistemul educaţional într-o fabrică de idioţi, cretini, animale care sunt fericite dacă îşi satisfac cele trei idealuri de viaţă, mîncatul, căcarea şi fututul. Ce nu are legătură cu astea trei, nu reprezintă interes pentru turma de vite, care este dirijată într-un singur sens al vieţii, spre vânarea zeului BAN.

    • fara pareri personale bine studiate.de vocalisti…………dupa munca de sisif(cercetare?, e plina lumea!. studiaza cazul, i comenteaza argumentat!

Leave A Reply