Pro bono pentru Roșia Montană. Despre oameni care luptă pentru binele mai mare

20

Pro bono publico, pentru binele public; prescurtat, pro bono. O expresie din limba latină care se referă la asumarea unei activităţi fără recompensă financiară (sau cu o compensaţie mai degrabă simbolică), realizată în interesul public (pentru binele care ne priveşte pe toţi, nu doar pe unul). Aproape clişeistic, termenul apare în diverse filme (mai ales americane), unde personaje aflate în situaţii limită sunt apărate în justiţie de avocaţi care le preiau cazul pro bono.

 

 

de Camelia Jula

 

Dincolo de scenariile hollywoodiene, astfel de avocaţi (şi jurişti), dispuşi să renunţe la plata serviciilor pe care le oferă, pentru un caz, pentru o cauză, există şi în România (în ciuda unei opinii generale care tinde să creadă că “aşa ceva se întâmplă numai în filme”). Fac asta pentru că ei cred în dreptul oricui de a fi reprezentat corect în justiţie şi apărat în faţa unui abuz. Pentru că îşi asumă o cauză, investind timp, efort şi multă muncă ca să o câştige, fără a fi mânaţi, în acest demers, de creşterea unui cont bancar, ci de cu totul alte principii. Despre acest tip de reprezentare am vorbit cu oamenii (mai puţin vizibili public) care duc în justiţie lupta campaniei pentru Roşia Montană: avocatul Liviu Marius Harosa (Baroul Cluj) şi juristul Ştefania Simion.

Pe avocatul Marius Harosa (totodată, lector universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj ) l-am întâlnit pe coridoarele tribunalului din Cluj-Napoca în urmă cu câţiva ani, tot într-o cauză pro bono. Atunci, reprezenta un bărbat care fusese „cadorisit” cu hepatita B şi C în timp ce făcea dializă, la o clinică medicală din Cluj (singurul din rândul mai multor pacienţi care avusese curajul să ducă povestea în instanţă, cerând despăgubiri centrului medical). De fapt, după cum o spune chiar avocatul, în interviul de mai jos, el a reprezentat mai multe cauze pro bono, de-a lungul anilor. Discuţia noastră de acum s-a concentrat, însă, asupra cazului specific Roşia Montană, dar şi asupra reprezentării pro bono în România (despre care, după cum spuneam, multă lume crede că nu există).

 

De când ai preluat cauza Roşia Montană şi care au fost motivele acestei alegeri?

Am preluat cauza Roşia Montană încă din 2004, iar ceea ce a dus la consolidarea deciziei mele de a reprezenta în instanţă ONG-ul şi particularii care se opun proiectului RMGC a fost un complex de factori. Eu am absolvit Liceul Silvic din Năsăud, fiind un îndrăgostit de natură şi militând încă din adolescenţă pentru protecţia mediului înconjurător. Din păcate (pentru unii) şi din fericire (pentru alţii), destinul meu (când eram copil, mă visam inginer silvic) m-a dus spre Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Sunt şi pasionat de istorie, iar numele Roşia Montană îmi spunea ceva de dinaintea exacerbării situaţiei generate de proiectul minier şi numai prin referirile la tăbliţele cerate romane sau la luptele din 1848-1849 din Munţii Apuseni. Un alt motiv a fost şi rugămintea unor prieteni vechi şi dragi, Cornel Ban şi Anca Romanţan (din nefericire, stinsă din viaţă prea tânără, din cauza unei boli incurabile), care m-au sunat din SUA pentru a mă informa despre lupta câtorva localnici din comuna Roşia Montană împotriva companiei miniere şi pentru a-mi solicita o întâlnire cu două susţinătoare ale coagulării unei poziții juridice coerente, Ştefania Simion şi Stephanie Roth. Aşa a început totul.

Câţi oameni sunt implicaţi în activitatea pentru această cauză, în afară de tine? Cât timp implică munca pentru ea?

Munca din spatele pledoariilor la bară este pur şi simplu imensă, atât ca volum, cât şi ca încărcătură şi cercetare. Surprinzător, nu sunt foarte mulţi avocaţi implicaţi direct în pricinile judiciare (reprezentarea în instanţă). În fapt, în acest moment, în sala de judecată intru doar eu şi mai intră colegele mele din ”Harosa şi Asociaţii” S.P.A., societatea de avocaţi pe care o coordonez . Însă, am şansa şi onoarea să beneficiez de sfaturile şi ajutorul unor excelenţi teoreticieni şi practicieni (Ştefania Simion, Dumitru Dobrev, Nicuşor Dan), precum şi de experţi şi personalităţi de prim rang din ţară şi străinătate, care îmi desluşesc multe din nuanţele domeniilor atinse de acest nociv proiect minier (vorbesc de academicieni, arhitecţi, profesori de economie, geologi, istorici, ingineri minieri, specialişti în amenajarea teritoriului, în protecţia mediului, urbanism etc.). Oricum, timpul alocat este sensibil superior altor proiecte juridice în care sunt implicat, la fel şi consumul de energie şi de resurse financiare proprii.

Care este, în opinia ta, cel mai important succes în justiţie pentru Roşia Montană, de până acum?

Am cam câştigat majoritatea litigiilor importante în care am intrat pentru apărarea intereselor oamenilor din zonă care se opun proiectului minier cu cianuri, repezentaţi de Asociaţia Alburnus Maior şi de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, iar proiectul trenează la nivelul din 2004. De câte ori se mai emite, cu nerespectarea legii, un act administrativ în favoarea proiectului, noi reuşim să îl suspendăm / anulăm, deşi am avut sau avem ca adversari cele mai mari case de avocatură din România. Sunt mai multe succese în aceşti ani (vorbim de hotărâri irevocabile), o să enumăr doar câteva: anularea contractului prin care comuna Roşia Montană şi RMGC urmau să reloce clădirile şi activităţile de interes public spre noul amplasament al comunei, nelegalitatea PUG şi PUZ Zona Industrială a comunei Roşia Montană, precum şi a HCL (Hotărârea de Consiliu Local – n.r.) care încerca să le revitalizeze, anularea certificatului de descărcare de sarcină arheologică a masivului Cârnic, anularea a două certificate de urbanism.

Dacă va exista, ipotetic vorbind, o decizie politică favorabilă începerii proiectului RMGC, procesele deschise în justiţie (şi rezultatele de până acum) vor conta? Mai concret, poate juridicul să oprească politicul, în acest caz?

Cu siguranţă. Până acum doar juridicul a oprit acest proiect. Totuşi, având în vedere faptul că suntem în UE, un nou caz ”Aletheia” nu va fi posibil, deşi politica şi conducătorii noştri (putere şi opoziţie) se comportă mai mult ca într-o republică autoritară sud-americană supusă corupţiei endemice, decât ca într-o democraţie reală.

 

 

Ce înseamnă să reprezinţi o cauză pro bono în România, în prezent?

Deşi, pentru publicul larg, termenul de pro bono pare exotic la prima vedere, mulţi avocaţi români sunt implicaţi în pricini în care onorariul este simbolic (de exemplu, un leu) sau chiar nu există onorariu, numai din dorinţa de a-şi ajuta semenii care nu îşi permit, altfel, costurile unor asemenea servicii. Gratuitatea este înţeleasă ca una din formele prin care avocatul, un actor al înfăptuirii actului de justiţie, se implică moral şi activ în treburile cetăţii. Oricum, şi statutul profesiei de avocat permite asistenţa judiciară gratuită, dar aceasta se deosebeşte de cauzele gratuite prin aceea că sistemul de asistenţă judiciară este organizat de UNBR (Uniunea Naţională a Barourilor din România – n.r.) în cooperare cu Ministerul Justiţei şi se adresează, în principal, cauzelor penale, în care apărarea este obligatorie, potrivit dispoziţiilor Codului de Procedură Penală sau potrivit dispoziţiilor din legi speciale ori în orice altă situaţie în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din oficiu; în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condiţiile legii (OUG 51/2008 cu modificări) sau la solicitarea organelor administraţiei publice locale. Avocaţii din acest sistem ( e.g. asistenţa judiciară obligatorie) sunt remuneraţi din fondurile Ministerului Justiţei sau ale baroului. În cauzele pro bono, iniţiativa vine de la avocat, care renunţă la a mai lua un onorariu pentru serviciile pe care le va oferi.

Despre cauze pro bono se vorbeşte mai puţin în România; ce anume convinge un avocat să ia o cauză pro bono?

Cred că revolta firească în faţa abuzurilor celor mari şi puternici faţă de cei mici şi consideraţi insignifianţi.

Este un beneficiu pentru reputaţie să reprezinţi cauze pro bono sau nu are impact asupra publicului (asupra potenţialilor sau altor clienţi)?

Cred că beneficiul este mai mult interior, creând o satisfacţie (poate egoistă) că poţi şi ajuţi pe cineva şi chiar o faci, fără să aştepţi nimic în schimb. Mulţi interlocutori (avocaţi sau nu) pur şi simplu nu pricep cum se poate realiza ceva gratuit şi continuă să mă întrebe dacă, totuşi, nu ”îmi pică ceva”. Le răspund calm că nici nu se pune problema.

În cauza Roşia Montană, ce ar trebui să ştie publicul despre „lupta care nu se vede” ori se vede mai puţin, cea din sălile justiţiei?

Este, într-adevăr, o muncă ce se desfăşoară departe de ochii tuturor (cu atât mai mult cu cât această luptă se ”datorează” şi blocajului mediatic). Până acum, cel mai important mijloc de stopare / încetinire a proiectului minier a fost justiţia, care a anulat actele nelegale emise de autorităţile locale şi centrale ale statului, care au uitat, adeseori, că sunt în slujba respectării legii, nu angajaţi ori lobby-şti ai unor companii private, în speţă RMGC. Activităţile desfăşurate de noi implică sute de ore de studiu, redactări, brain-storminguri, analize, ore de aşteptare în sălile de judecată, dar şi adrenalina pledoariilor, a parării contra-argumentelor, stresul în aşteptarea soluţiilor.

Care a fost cea mai mare satisfacţie a ta într-o cauză reprezentată pro bono (sau care au fost, dacă sunt mai multe)?

Când am câştigat irevocabil acea cauză. Da, au fost mai multe cauze.

Cum vezi finalitatea situaţiei de la Roşia Montană, care durează de atâţia ani şi implică atât de multe persoane, pe atât de multe planuri?

Sunt optimist din fire. La un moment dat se vor termina şi banii folosiţi pentru cumpărarea de politicieni şi presă, investitorii care doar se joacă pe bursă se vor retrage şi RMGC îşi va lua jucăriile şi va pleca, nu ştiu şi nu mă interesează unde, dar nu în România şi nu la Roşia Montană.

***

Despre Ştefania Simion ştiam de mulţi ani că este implicată în activitatea (juridică, dar nu exclusiv) din cadrul campaniei Salvaţi Roşia Montană; chiar şi publicul a avut ocazia să o vadă în acţiune, adică susţinând cauza Roşiei, în cadrul dezbaterilor care au mai fost purtate la televiziuni (exemplu: dezbaterea organizată de TVR 1 în luna februarie a acestui an). După cum chiar ea mărturiseşte, s-a implicat în cauza Roşia Montană încă din anul 2002 şi a devenit, ulterior, reprezentantul legal al Asociaţiei Alburnus Maior în procesele iniţiate în justiţie, adică reprezintă direct voinţa asociaţiei ca persoană juridică. Ca parte din lupta pentru Roşia Montană de zece ani, Ştefania vorbeşte despre tenacitatea oamenilor implicaţi, despre efectele victoriilor în justiţie şi despre hotărârea de a ţine munţii în loc, la Roşia, mulţi ani de acum încolo.

 

De când te-ai implicat în cauza Roşia Montană şi care a fost motivaţia ta personală pentru această implicare pro bono?

Implicarea mea în campanie a început în toamna anului 2002. La o demonstraţie a locuitorilor din Roşia Montană împotriva proiectului minier (în vara 2002, la Roşia), am cunoscut mulţi oameni din zonă, precum şi pe fondatorii Alburnus Maior. Ştiam, deja, anumite informaţii despre proiectul minier propus, despre pericolele cianurii, despre distrugerea preconizată a galeriilor romane, despre strămutarea localităţii, dar acea vizită la Roşia Montană şi acea comunicare directă cu oamenii de acolo au fost pentru mine o experienţă absolut unică. În mine a atins ceva foarte drag şi a rezonat cu valori personale fundamentale. La scurt timp după aceasta, am mai avut întâlniri cu Alburnus Maior (cei care au fondat asociaţia şi au pus bazele campaniei căutau o persoană care să ajute campania din biroul de la Roşia Montană). În două luni, m-am stabilit acolo şi până în 2007 am locuit efectiv la Roşia Montană. La început, mare parte din munca mea s-a concentrat pe clădirea susţinerii în jurul campaniei, din partea ONG-urilor şi a voluntarilor, pe facilitarea comunicării cu presa, pe acţiuni de informare pentru oamenii din zonă, scrierea de proiecte pentru atragerea resurselor financiare pentru campanie. Din 2004, m-am axat pe demersurile juridice ale asociaţiei, fiind împuternicită de asociaţie să elaborez cazurile în instanţă, dar şi să realizez proiecte de finanţare pentru atragerea resurselor financiare pentru aceste demersuri.

Ce presupune activitatea juridică din spatele acestei campanii, activitate mai greu vizibilă publicului?

Este, în mod evident, o muncă de echipă. De-a lungul timpului, la această campanie juridică au contribuit mulţi oameni – jurişti, avocaţi, dar şi experţi în domeniile vizate – arheologie, mediu, urbanism, minerit etc. Formarea echipei a variat în funcţie de volumul proceselor, de distribuirea lor la nivelul instanţelor din România şi de stadiul efectiv de autorizare a proiectului minier. În prezent, campania este susţinută de dl. avocat Marius Harosa, care preia cazuri pro bono pentru asociaţie şi de mine, în calitate de reprezentant legal al asociaţiei. Practic, urmărim fiecare stadiu de autorizare a proiectului minier şi procedurile care însoţesc emiterea de avize şi acorduri în toate domeniile implicate: autorizarea de mediu, descărcările de sarcină arheologică pentru zonele care găzduiesc vestigii arheologice, elaborarea şi aplicarea documentaţiilor de urbanism, autorizarea şi implementarea planului de strămutare a localităţii. Este o muncă enormă de analiză a documentaţiilor depuse de titularul proiectului în vederea desfăşurării acestor proceduri, la care câteodată nu am obţinut acces decât tot pe calea justiţiei. Apoi, verificăm conformitatea procedurilor şi actelor obţinute de titular cu legislaţia aplicabilă în domeniile respective. Este un proces fascinant şi exigent, în acelaşi timp, deoarece avem de-a face, de cele mai multe ori, cu corpuri de legislaţie relativ noi în România, într-o continuă modificare şi încercare de armonizare atât internă, cât şi cu prevederile europene şi a căror aplicare a fost puţin testată în instanţele din România. Odată identificate încălcările legislaţiei pe care asociaţia le poate reclama unei instanţe, urmează construirea strategică a proceselor efective. Detaliile procedurale ale cazurilor sunt la fel de importante ca problemele atacate în sine, deoarece trebuie acordată o atenţie particulară chestiunilor privind competenţa instanţelor, calitatea procesuală şi interesul asociaţiei, termenele de introducere a acţiunilor şi posibilitatea de a produce probe pertinente cauzelor.

Au fost multe procese, de-a lungul anilor şi încă mai sunt, în această cauză; care este, în opinia ta, cel mai important succes în justiţie al campaniei pentru Roşia, de până acum?

Consider că victoria cea mai importantă, în instanţă, a fost anularea certificatului de descărcare arheologică pentru Masivul Cârnic, eliberat în 2004 de Ministerul Culturii. Masivul Cârnic găzduieşte cea mai mare concentraţie de galerii romane şi pre-romane de la Roşia Montană şi este, în acelaşi timp, un punct central pentru proiectul minier al RMGC, pentru că adăposteşte cele mai mari rezerve de aur. Într-adevăr, procesele au fost foarte multe la număr, dar problemele mari pe care s-au axat au fost: procedura de obţinere a acordului de mediu pentru Roşia Montană, certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic şi alte zone din Roşia Montană, planurile de urbanism pentru zona mono-industrială de la Roşia Montană şi contractul dintre Primărie şi RMGC pentru planul de strămutare a localităţii. Până la momentul de faţă, s-a obţinut anularea celor mai importante astfel de acte administrative obţinute de RMGC pentru aducerea proiectului minier la stadiul prezent de autorizare.

Însă, la toate aceste demersuri, autorităţile au reacţionat prin perpetuarea abuzurilor şi a conflictelor de interese care au constituit motivele anulării actelor şi au emis, pur şi simplu, din nou, actele administrative necesare RMGC. Emiterea acestor noi acte s-a făcut fără ca procedurile să fie reluate în mod conform, în baza unor documentaţii conforme cu cadrul legal actual: s-a făcut în baza aceloraşi documentaţii şi proceduri vechi. Suntem, aşadar, în situaţia de a ne judeca din nou pentru anularea aceloraşi acte, purtând, acum, numai alte numere de înregistrare.

 

 

Ce semnifică victoria obţinută în instanţă în cazul Masivului Cârnic?

Certificatul de descărcare arheologică a fost anulat prin sentinţa Curţii de Apel Braşov, a cărei hotărâre a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin respingerea recursului declarat de Ministerul Culturii şi de către RMGC. Instanta a reţinut faptul că Masivul Cârnic nu a fost cercetat în totalitate, or asupra unor zone necercetate nu se poate emite un certificat de descărcare de sarcină arheologică. Având în vedere zonele deja cercetate din masiv, instanţa a confirmat importanţa arheologică a acestuia, reflectată în statutul de protecţie pe care i-l conferă Legea 5/2000, dar a putut şi confirma că exploatarea minieră a unei părţi a masivului este incompatibilă cu acest statut de protecţie. Chiar şi legea minelor interzice strict desfăşurarea activităţilor miniere în zone protejate arheologic.

Efectele acestei decizii au fost hotărâtoare nu numai pentru lupta pentru Roşia Montană, dar şi pentru problema generală a accesului ONG-urilor la justiţie. Era prima statuare de către instanţa supremă a calităţii procesuale şi interesului organizaţiilor de protecţie a mediului în litigii ce vizează protecţia mediului şi, implicit, a dreptului la acţiune în probleme ce vizează protecţia patrimoniului cultural. Precedentul creat a susţinut multiple alte demersuri ale Alburnus Maior, dar şi ale altor ONG-uri, care şi-au argumentat, în acest sens, calitatea şi dreptul de a apela la justiţie. Sentinţa a avut un rol esenţial în evoluţia procedurii de autorizare pentru proiectul minier (cum exploatarea Masivului Cârnic ar fi prima etapă a proiectului minier propus de RMGC, anularea certificatului de sarcină arheologică a blocat efectiv procedura de autorizare a proiectului minier).

Cel mai important rezultat al sentinţei judecătoreşti a fost, însă, acela că toate galeriile miniere din Masivul Cârnic au fost clasate ca monument istoric înscris ca atare în Lista (reactualizată în 2010) a Monumentelor Istorice. Toate galeriile din Masivul Cârnic, indiferent de datarea lor – romană, medievală sau modernă – au fost clasate ca monument istoric clasa A. Sfidând atât efectele sentinţei judecătoreşti, cât şi pe cele ale acestui nou statut juridic de protecţie a Masivului Cârnic, în 2011, Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană de Cultură, a emis un nou certificat prin care s-a descărcat arheologic întreaga suprafaţă a Masivului Cârnic, cu excepţia punctului Piatra Corbului. Evident, am atacat deja noul act şi procesul se judecă, în momentul de faţă, de către Tribunalul Cluj.

Munca avocaţilor şi a juriştilor implicaţi în cauza Roşia Montană este mai greu accesibilă şi de înţeles publicului larg; cum poate fi, totuşi, explicată şi adusă în atenţie?

Demersurile juridice ale campaniei Salvaţi Roşia Montană au fost tot timpul însoţite de demersuri de comunicare cu publicul şi chiar s-a acordat acestui aspect o importanţă aparte. La fiecare decizie importantă a justiţiei am realizat informări de presă, comunicate, am publicat pe site deciziile judecătoreşti şi comentarii pertinente privind efectele lor, dar şi rapoarte special destinate investitorilor de la bursă. Am organizat zeci de seminarii şi acţiuni de informare pentru publicul larg sau pentru alte ONG-uri interesate, încercând să transmitem experienţa dobândită prin aceste litigii şi mesajul importanţei lor atât pentru Roşia Montană, cât şi pentru problema mai amplă a justiţiei în România. Am reuşit să ajungem la oameni şi consider că, într-o mare măsură, precedentele create au restabilit încrederea multor cetăţeni în echitatea sistemului judiciar din România. Dovadă stă şi faptul că am primit numeroase solicitări din partea mai multor ONG-uri sau grupuri de iniţiativă să-i ajutăm să deschidă procese pe multe probleme de mediu cu care se confruntă în oraşele lor, peste tot în ţară. O altă măsura a eficienţei acestei campanii de comunicare din jurul proceselor este şi aceea că în toate rapoartele semestriale şi anuale ale Gabriel Resources, compania canadiană care deţine proiectul Roşia Montană, este inclusă o descriere detaliată a proceselor iniţiate de noi şi comentarii ale companiei privind efectele sentinţelor judecătoreşti obţinute – aceasta, după ce mulţi ani compania a încercat să minimalizeze importanţa acestor litigii şi să arate publicului larg şi investitorilor că toate demersurile sale de autorizare ar fi în conformitate cu legislaţia aplicabilă.

Dacă va exista, ipotetic vorbind, o decizie politică favorabilă începerii proiectului RMGC, procesele deschise în justiţie (şi rezultatele de până acum) vor conta? Mai concret, poate juridicul să oprească politicul, în acest caz?

Din fericire, Roşia Montană nu mai este vulnerabilă în faţa unei decizii politice pentru începerea proiectului RMGC. Prin tot ce a realizat campania Salvaţi Roşia Montană până acum, în jurul ei s-au clădit nişte piloni de rezistenţă care cu greu mai pot fi zdruncinaţi, chiar şi de către cei mai înverşunaţi adversari politici ai ei. Din nefericire, sunt mulţi asemenea, la toate nivelurile decizionale şi în toate guvernele instalate din 2000 şi până în prezent. A fost, cum s-ar zice, un proiect trans-guvernamental. Nu se mai poate lua însă o decizie pentru Roşia Montană, de către nicio autoritate sau niciun demnitar implicaţi, care să nu ţină cont, cel puţin în aparenţă, de anumite proceduri şi prevederi legale. Iar fiecare asemenea decizie poate fi contestată, prin accesul la justiţie, în instanţele din România sau prin activarea unor proceduri la nivel internaţional. Şi suntem pregătiţi să facem asta cu fiecare decizie care se va lua şi pentru foarte mulţi ani de acum încolo.

 

Surse foto: UBB Cluj, Facebook, Roşia Montană, Access to Justice


20 de comentarii

  1. Poate pe unii acest fapt de “pro bono” îi poate da pe spate.Dar dacă ai ceva creier şi logică, realizezi că reclama pe care şi-o fac ca avocaţi persoanele din articol este imensă.Adică nu dau nici un ban pe publicitate.O asemenea campanie naţională i-ar fi costat peste 500.000 de euro pe fiecare timp de un an.Au românii o inventivitate şi o mândrie de a se da altceva decât ce sunt în realitate, ceva de speriat. Exemplul îl vedem oră de oră la televizor, cu politicienii care caută să demonstreze că ei de fapt nu umblă după ciolan, dimpotrivă nu au somn de grija cetăţenilor. Dacă te uiţi în parlament nu vezi decât oameni slabi morţi, de la 120 de kile în sus. A dispărut din România orice urmă de ruşine după 1989.

    • Cu tot respectul, Doru, dar oamenii intervievati in acest material nu isi fac publicitate (nici nu au nevoie, dl. Harosa este un avocat foarte cunoscut, deja, de multi ani, iar Stefania lucreaza in domeniul ONG de multa vreme, si numele ei fiind unul cunoscut, amandoi fiind si foarte apreciati profesional). Iar initiativa materialului a pornit de la autor, adica de la mine, fara vreun alt interes decat cel de a prezenta si oameni mai putin vizibili din lupta pentru cauza Rosia Montana. Multumesc!

    • Au unii o rautate, ceva de speriat!
      Nu imi venea sa cred cand, la sfarsitul acestui articol care m-a bucurat foarte mult, am vazut un comentariu atat de rau intentionat. Iar analogia cu politicienii si parlamentarii este total neinspirata! Si in ceea ce priveste “rusinea care a disparut” referindu-va la oamenii despre care se vorbeste in atticol, sunt convinsa ca nu v-ati exprimat parerea in cunostinta de cauza!

      Aceste cauze presupun extrem de multa munca. Aveti idee cate procese au fost si sunt pe rol care privesc Rosia Montana? Ma indoiesc ca ar depune cineva atat de mult efort si s-ar implica atat de mult in aceasta problema doar pentru reclama. Sunt mult mai multe satisfactii, in special de ordin sufletesc, pe care insa un om care are “ceva creier si logica” si care incearca sa caute explicatii pur materiale, nu are cum sa le desluseasca.
      Iar daca avocatul reuseste sa isi faca si publicitate prin acest gest mare pe care il face, foarte bine. Pe mine nu ma deranjeaza. E atat de important serviciul pe care il face nu numai rosienilor, cat si romanilor (orice roman care are minime cunostinte de istorie si care se preocupa oricat de putin de mediul inconjurator ar trebui sa fie recunoscator!), pentru ca unii sa isi faca probleme pentru publicitatea pe care si-o fac avocatii… E incredibil, amuzant si trist in acelasi timp, pentru ce se preocupa unele persoane!

      Felicitari pentru articol! Si felicitari celor care lupta impotriva RMGC!

  2. marturisesc cinstit ca nu am reusit sa inteleg daca Rosia Montana e bine sa fie oprita sau sa se scoata aurul de acolo;m-am uitat la televizor am citit cate ceva dar nu am o opinie nu inteleg argumentele pro si contra si mai ales valoarea lor in bani. Adica e porofitabil pentru noi toti sau nu?
    Nu raspunde nimeni la aceasta intrebare simpla cu niste calcule facute aritmetic cam asa:
    asta castigam;asta pierdem -referitor numai si numai la Romania si oamenii ei.
    ma bucur ca sunt avocati pro bono;felicitari.

    • prin felul in care e facuta afacerea, cu redeventa de 4% (una din cele mai mari din Europa), participatia gratuita de 20% plus taxele si impozitele care se platesc la buget (ca e vb de o companie inregistrata in Romania), s-a estimat ca ne intra la bugetul de stat 56% din profituri, adica vreo 4 miliarde de dolari, fara sa scoatem niciun leu de la buget. in plus investitia in sine o sa fie de vreo 2 miliarde de dolari, bani care intra in economia tarii si cei de la RMGC vor mai investi si in patrimoniu si infrastructura locala si in reabilitarea mediului (statul a lasat mizerie dupa ultima sa exploatare). Si se vor crea si vreo 3600 de locuri de munca directe si indirecte in zona, iar zona e una defavorizata, cu somaj extrem de ridicat (in Rosia Montana e somajul de 80%). Mi se pare ca proiectul asta e o oportunitate foarte buna pentru tara noastra si e foarte important si faptul ca e un proiect dorit de comunitatea locala, aproape toti rosienii vor sa se dea drumul la proiect. e trist ca se lupta impotriva lor, in primul rand…

        • iti recomand sa le citesti chiar si tu, e clar ca nu ai facut asta. pentru ca in studiul acela nu se tine cont nici de redeventa, nici de participatie, nici de taxele si impozitele care se platesc. nu tine cont nici de locurile de munca ce vor fi create. nu tine cont de nimic, conteaza doar “rezultatul final”, ignorandu-se toate aceste aspecte care, cred eu, sunt esentiale atunci cand analizezi subiectul.

          • Cum Sorin nu are timp să citească alte materiale decât cele puse la dispoziție de către RMGC, invit oricare dintre cititorii acestor rânduri să acceseze legăturile de mai sus și să vadă că au fost luate în calcul toate datele problemei, atât câștigurile trâmbițate de RMGC cât și pierderile pe care ei uită să le amintească.

    • Stimată Elena,

      Puteți citi o mulțime de materiale pe tema Roșiei Montane, de pe site-ul nostru: https://totb.ro/?s=rosia+montana

      Problema Roșia Montană nu este atât de simplă, încât să fie rezolvată printr-un calcul matematic. Vă invităm așadar să citiți, în măsura în care vi se pare interesante o parte dintre aceste materiale, și să vă formați o opinie.

      Mulțumim pentru feedback!

  3. Existenta acestor oameni, cu asemenea porniri altruiste este un semn de reintoarcere la normalitate intr-o lume pe care multi o credeam nedreapta si lipsita de logica. Felicitari!

  4. Se poate face mediatizare si impotriva exploatarii cu cianuri de la Certej?

    Parerea mea e asta: Cat timp vor fi tari sarace cu politicieni corupti nu se va investi suficient in metode de extractie a minereurilor aurifere fara cianuri. Cercetarile sunt costisitoare iar daca merge sa faca extractii asa, cu acordul politicienilor corupti din tari sarace, nu se va investi in asemenea cercetari. Dar daca nu vor mai putea folosi cianuri pe nicaieri in lume ar schimba asta. Ma bazez pe faptul ca nu intotdeauna s-au folosit cianuri in extractiile aurifere, cu siguranta eficienta nu e aceeasi fara cianuri dar e un pret corect de platit pentru mediul inconjurator.

    http://alteopiniisiganduri.blogspot.ro/2012/09/exploatarea-aurifera-cu-cianuri-de-la.html

  5. Din cate stiu, Rosia Montana este incadrata ca zona industriala din punct de vedere juridic. Asta ridica dificultati in ceea ce priveste posibilitatea dezvoltarii turismului in zona. Asadar, s-ar putea ca somajul de 80% sa fie cauzat si de acest lucru. Poate cineva sa confirme?

  6. E extraordinar ce fac oamenii ăştia. Sincer, chiar merită reclama. Şi ar mai fi ceva… oamenii ăştia ar trebui protejaţi şi atraşi cât mai mulţi oameni ca ei, sunt convins că presiunile la care sunt supuşi pentru ce fac ei nu sunt tocmai mici. Pun pariu că RMGC-ul nu stă cu mâinile în sân în privinţa lor(intimidări/”oferte de nerefuzat”/încercări de pătare a imaginii etc)

  7. Pingback: Filme, emisiuni, articole, reportaje… | Fundaţia Culturală Roşia Montană

  8. Pingback: Filme, emisiuni, articole, studii… | Fundaţia Culturală Roşia Montană

  9. Pingback: Susţinători | Fundaţia Culturală Roşia Montană

Reply To Camelia Jula Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger