Lecții despre capitalism: Privatizarea în Serbia – Infractorii încă profită

1

La unsprezece ani de la trecerea la capitalism, Belgradul a anulat aproape 30% din totalul contractelor de privatizare din cauza corupției și a managementului defectuos. Cu toate acestea, sistemul permite încă abuzul; la doar doi ani de la executarea unei sentințe de doi ani pentru tentativa de a ucide patru polițiști în timpul unui atac armat în Belgrad, Milan Lazarević a decis că era momentul să profite de pe urma programului de privatizare din Serbia. Considerând că existența cazierului nu reprezintă un impediment, Lazarević a pus ochii pe Mašinoservis, o fabrica de piese de schimb recent privatizată din Valjevo.

de Stevan Dojčinović Valjevo (Belgrad, Podgorica și Varșovia)

S-a dovedit că a avut dreptate și trecutul său nu a reprezentat o piedică în perfectarea vânzării. Agenția pentru privatizare din Serbia a încheiat contractul  în noiembrie 2005.

În contrast evident cu alte țări foste comuniste din Uniunea Europeană, precum Polonia, Serbia nu s-a grăbit să introducă o verificare a cumpărătorilor pentru a-i împiedica pe infractori să profite de pe urma vânzării companiilor de stat.

Această lipsă de control din partea statului a creat cadrul perfect pentru o serie de infracțiuni, inclusiv vânzarea la bucată a bunurilor privatizate și spălarea de bani.

Corupția si managementul defectuos sunt atât de frecvente încât, în prezent, Serbia a anulat 629 din cele 2281 de contracte de privatizare pentru că noii proprietari au oprit producția, au dezmembrat bunurile și nu i-au plătit pe muncitori.

Mii de muncitori sârbi și-au pierdut locurile de muncă ca o consecință directă a privatizărilor defectuoase.

Milan Lazarević a reușit să cumpere o companie recent privatizată chiar dacă avea cazier (Foto: Poliția sârbă)

În timp ce potențialii investitori au în prezent obligația de a prezenta dovada că nu au cazier judiciar și că nu se află sub investigație, există încă breșe în sistem ceea ce le permite infractorilor să profite de vânzări.

Lazarević, care a obținut aprobarea statului pentru a cumpăra Mašinoservis, este înapoi în pușcărie sub acuzația de a fi condus o grupare de tip mafiot ce pretindea bani și favoruri de la proprietarii de baruri și restaurante din Valjevo.

El mai este acuzat de a fi comandat uciderea unui rival local din lumea interlopă, dar și de evaziune fiscală, fraudă în asigurări și însușire frauduloasă a bunurilor statului.

‘Numai proștii vorbesc’

Acum douăzeci și cinci de ani, în Valjevo, la 100 de km de Belgrad, Mašinoservis era o întrerpindere de stat profitabilă cu 130 de angajați. Pe vremuri avea reprezentanțe în toată fosta Iugoslavie.

Astăzi, clădirea este închisă cu lanțuri grele și doar în curte se poate arunca o privire. Fabrica este dărăpănată și abandonată; ferestrele sunt sparte și pereții pejumătate dărâmați.

Pe hârtie, Mašinoservis continuă să aibă 12 angajați, dintre care niciunul nu a mai muncit sau primit bani de nouă ani. Locuitorii satelor învecinate- care depindeau înainte de această fabrică – au fost siliți să supraviețuiască acceptând  orice fel de slujbe mărunte.

Milivoj Savić, fost muncitor la Mašinoservis, este una din numeroasele victime ale priva-tizărilor ratate din Serbia (Foto: S Dojčinović)

Milivoj Savić, 6o de ani, a fost singurul muncitor care a avut curajul să vorbească. Pe parcursul interviului, în casa lor de lângă centrul orașului Valjevo, nevasta lui a protestat permanent spunând furioasă: “Numai proștii vorbesc”.

Simpla mențiune a numelui lui Lazarević stărnește teamă în rândul oamenilor de aici.

Ferm hotărât, Savić, poreclit Bosanac, susține că a nu i-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să vorbească cu un jurnalist. Parțial paralizat după un atac cerebral, nu poate nici să muncească, dar nici să se pensioneze pentru că, după privatizare, Mašinoservis nu a plătit contribuțiile la asigurările sociale.

El spune că de la sosirea lui Lazarević la fabrică a fost limpede că nu avea de gând să investească și să salveze întreprinderea. În schimb, noul patron și-a întâmpinat angajații și le-a spus să plece acasă.

“Lazarević le-a spus: ‘Am telefoanele voastre aici la fabrică și dacă voi găsi ceva de lucru, o să vă sun’. Și a vândut toate mașinile și nu a mai rămas nimic aici [ la fabrică] ” spune Savić.

Disperat, în cele din urmă, Savic a reușit să se întâlnească cu Lazarević pentru a-l implora să plătească măcar contribuția pentru pensie ca să se poată pensiona.

“Cum vrei să te rog, ca pe un tată, ca pe D-zeu, ca pe un șef? Mi-a spus: ‘Bosanac, ești de vârsta tatălui meu și te respect, să n-ai nicio grijă’…, dar nu a plătit niciodată”, spune Savić.

A fost singurul muncitor care a avut curajul să ceară o întâlnire față-n față.

Înțelegerea

Lazarević a cumpărat compania în septembrie 2004, plătindu-i lui Vladan Krunić, pro-  prietarul de atunci, 13 000 euro în numerar. A primit o procură care îi dădea control deplin asupra companiei, până când vânzarea avea să fie aprobată de Agenția de privatizare din Serbia.

Pentru că întreprinderile privatizate de curând ramân sub supravegherea statului, doar Agenția poate anula în mod oficial o vânzare, ceea ce a și făcut în 15 noiembrie 2005.

Mašinoservis a fost inițial privatizată în decembrie 2002, când Krunić a plătit cam 40 000 de euro pentru fabrică. El spune că nu a reușit să facă compania profitabilă și să plătească muncitorii, care se aflau cu toții în grevă la data la care i-a vândut fabrica lui Lazarević.

In perioada în care Krunić era proprietar, inspectorii Agenției pentru privatizare au întocmit două rapoarte critice cu privire la managementul companiei, în octombrie 2005 și în iunie 2004.

Ambele rapoarte arătau că muncitorii de la Mašinoservis nu fuseseră plătiți după privatizare și că producția fusese oprită și atrăgeau atenția companiei că ar putea fi trecută sub controlul statului.

Surprinzător, doar cinci luni mai târziu, inspectorii au vizitat din nou fabrica aflată în proprietatea lui Lazarević de câteva săptămâni, fără a mai găsi muncitori care să se plângă de ceva, chiar dacă tot nu fuseseră plătiți.

Dezmembrarea bunurilor

Potrivit lui Krunić, fostul proprietar, și muncitorilor, imediat Lazarević s-a apucat să dezmembreze bunurile de la Mašinoservis.

Krunić pretinde că Lazarević a vândut echipament esențial în valoare de 10 000 eur în primele câteva luni de la preluarea controlului asupra fabricii.

Lazarević ar fi vândut și clădirea fabricii pentru 41000 euro în numerar, după cum se arată în acuzațiile administrației financiare a Serbiei, care susține că vânzarea structurii nu a fost declarată, în acest fel evitându-se plata taxelor.

BIRN a obținut dovezi care arată că Lazarević a ipotecat terenul pe care se află fabrica, chiar dacă până acum nu s-a putut stabili cu exactitate când a luat ipoteca sau care este  suma împrumutată pe baza acestui teren.

Lazarević nu a făcut comentarii cu privire la niciuna dintre acuzații sau la proprietatea sa asupra fabricii Mašinoservis, dar avocatul lui, Miodrag Đuričić, a declarat către BIRN că “nu există nicio dovadă împotriva lui”.

Cât despre managementul lui Lazarević, Đuričić spune că problemele de producție și cele administrative existau dinainte de momentul în care clientul său a devenit proprietar.

Deși reprezintă o situație extremă, cazul lui Lazarević este departe de a fi unic în Serbia. Mašinoservis  este doar una din miile de întreprinderi mici vândute de stat.  Multe dintre ele au fost vândute la bucată sau au făcut obiectul altor activități infracționale.

Ca să nu mai vorbim de mulți sârbi care și-au pierdut mijloacele de trai într-o țară în care rata șomajului era de 20% în 2010. Se estimează că numărul șomerilor va continua să crească în Serbia, pe măsură ce recesiunea se agravează.

Potrivit documentelor Agenției pentru privatizare, Serbia nu a încheiat procesul de privatizare, având încă 435 de întreprinderi de vânzare.

Certificate false pentru cumpărători

În pofida introducerii unor măsuri mai dure pentru a-i împiedica pe infractori să se foloseacsă de privatizare pentru a spăla bani sau pentru alte activități ilegale, în continuare sistemul permite abuzul.

Chiar dacă din 2008 cumpărătorilor li se cere un certificat de la politie sau din partea instanței, care să ateste că nu au cazier, infractorii mai pot eluda sistemul.

Unii participanți la licitație folosesc interpuși care nu au cazier, alții fac oferte prin intermediul unor companii offshore sau chiar falsifică certificate.

“Dacă cineva vine cu un certificat fals, cum poți să știi că e contrafăcut? Acestea sunt fapte criminale; altcineva trebuie să facă investigații” spune Dušan Belanović, director de comunicare al Agenției de Privatizare.

Întrebat de ce nu trimit certifcatele la poliție pentru verificare, Belanović spune că Agenția nu dispune de personal suficient pentru a face astfel de controale.

Mai mult, Serbia nu este în stare să stabilească sursa banilor folosiți pentru achiziții prin intermediul companiilor offshore.

In 2010, fugarul Darko Sarić a fost acuzat de autoritățile sârbe de conducerea unei rețele internaționale de trafic de droguri, care se bănuiește că ar fi introdus 3,5 tone de cocaină în Europa;  de asemenea, a fost acuzat de spălarea a 30 de milioane de euro în cadrul procesului de privatizare.

Documentele obținute de la procuratură și din documentele din Statele Unite și Serbia, arată că Sarić a reușit să cumpere firme sârbești prin intermediul companiilor offshore înregistrate în SUA, în statul Delaware.

Pentru că Agenția pentru privatizare nu a încercat să afle sursa fondurilor utilizate de companiile offshore, autoritățile  susțin că Sarić ar fi putut să spele fără probleme milioane de euro dobândite illegal.

Importanța verificării trecutului cumpărătorului a fost demonstrată de nenumărate ori în Serbia. În lipsa unei astfel de verificări, din 2005 încoace,  Zoran Copić a putut să cumpere peste 15 întrerpinderi în Serbia și Bosnia, chiar dacă la momentul achizițiilor era judecat pentru trafic de țigări.

Procesul a început în 2004 și nu a fost încă finalizat. Copić a fost arestat în Bosnia in aprilie anul acesta și acuzat de spălare de bani și va compărea in fața justiției curând.

La sfârșitul anului 2010, Copić a mai fost acuzat de poliția sârbă de ipotecari ilegale și vânzarea la bucata a bunurilor unor întrerpinderi.

Lege ‘plină de slăbiciuni’


“Agenția pentru privatizare este un organism guvernamental care nu răspunde în fața nimănui” spune Verica Barać, președinta Consiliului Anti-corupție din Serbia.

Fondul problemei îl reprezintă legea privatizarii, prost redactată și prost implementată.

“Procesul de privatizare este plin de regulamente incomplete, slăbiciuni și breșe”, spune Vladimir Goati, expert în economie și politică și director al organizației Transparency din Serbia.

“Zeci de întreprinderi au fost vândute… fără a se stabili obligativitatea ca proprietarul să aibă un comportment responsabil față de întreprindere și angajați”.

Verica Barać, președinta Consiliului Anticorupție din Serbia, este de acord: “ Permite mogulilor și infractorilor să dobândească averi uriașe cumpărând întrerpinderi”.

Barać consideră că principala problemă a sistemului actual este lipsa unui control extern al procesului de privatizare.

“Agenția pentru privatizare este un organism guvernamental care nu răspunde în fața nimănui. Ei creează, implementează și controlează procesul de privatizare,dar nu sunt controlați de nimeni” spune ea.

Branko Pavlović, fost director al Agenției de privatizare, spune că legea  este defectuoasă și pentru că permite cumpăratorilor să achite achizițiile în până la șase rate, dând noului proprietar timp să vândă bunurile înainte de finalizarea tranzacției.

“După ce își iau banii din vânzarea la bucată,nu se mai gândesc să achite restul de bani din prețul de cumpărare” spune el. Atunci statul este obligat să ia înapoi o companie care nu mai valorează nimic.

Barać și  Pavlović spun că legile au fost aprobate de Banca Mondială  și susțin că aceasta  chiar a presat Serbia să desfășoare rapid procesul de privatizare.

“[Legea] este concepută de Banca Mondială, bazată pe economia liberală. Era important doar să privatizezi, ceea ce înseamnă că nu contau instituțiile, proprietatea nu era importantă, procedurile nu erau importante, sursa banilor nu avea importanță” spune Barać

Aleksandar Vlahović, cel care a redactat legislația referitoare la privatizare în 2001, nu a dat curs nenumăratelor noastre solicitări de a ne acorda un interviu, pe care i le-am adresat prin intermediul asistentului de la firma sa de consultanță EKI Investment.

Privatisation Chief ‘Forced Out’


“Am fost supus presiunilor din toate părțile” spune Branko Pavlović, fost șef al Agenției Sârbe pentru privatizare. (Foto: S Dojčinović)

Pavlović a fost directorul Agenției pentru privatizare doar patru luni, din aprilie până în iulie 2004.

Numit inițial de Dragan Maršićanin, pe atunci ministru al economiei, el susține că a fost concediat pentru că a încercat să reformeze modul în care era administrată Agenția și să demaște infracțiunileîn procesul de privatizare.

Pavlović spune că din momentul în care a fost numit director al agenției, a fost supus presiunilor din toate părțile, din partea “politicienilor, a organizațiilor internaționale și a mogulilor locali”.

Potrivit lui Pavlovic, oameni de afaceri dubioși au încercat să-l abordeze prin intermediari.

“Mogulii fac asta, găsesc pe cineva cunoscut și apoi persoana aceea îți spune ‘știi Branko, acest om de afaceri tocmai m-a rugat să te invit să iei cina cu noi’ iar eu spuneam nu mergem la cină, persoana aceea poate să-și stabilească o întâlnire la agenție’ spune Pavlović.

Dar Pavlovic susține că deîndată ce a încercat să pună capăt unei privatizări dubioase, în care – după el – era sigur vorba de corupție, a fost concediat împreună cu ministrul economiei care îl numise în post.

În prezent lucrează ca avocat și consultant pentru un număr redus de acționari ai unor companii în curs de privatizare.

Situația nu este mult diferită în celelalte state din Balcani, unde privatizarea a reprezentat ocazia ideală pentru afaceri dubioase, așa cum s-a întâmplat Bosnia, Macedonia și Muntenegru.

In Muntenegru este aproape imposibil să evaluezi nivelul de corupție că detaliile vânzărilor sunt secrete, odată ce statul nu face publice aceste documente.

Podgorica a început procesul de privatizare în 1997 și acum aproape 85% din companii sunt în proprietate privată. Organizațiile neguvernamentale susțin că aceste privatizări implică corupție la nivel înalt.

Vînzări lente dar sigure în Polonia


Dacă avem vreun dubiu cu privire lalegitimitatea investitorilor, îi descalificăm” spune Krzysztof Walenczak, ministru adjunct al Trezoreriei poloneze. (Foto: S Dojčinović)

Este cu totul altfel în Polonia, unde statul nu s-a grăbit cu privatizarea. Timp de douăzeci de ani, în perioada de tranziție de la comunism la capitalism,  Varșovia a dezvoltat un sistem concentrat pe combaterea corupției și a crimei organizate

La douăzeci de ani de la începerea programului de privatizare, 5% din compaiile polo-neze sunt încă de vânzare, spune Ireneusz Jablonski, expert economic și membru al Institutlui Adam Smith din Varșovia.

Krzysztof Walenczak, ministru adjunct al Trezoreriei poloneze care supraveghează procesul de privatizare, admite că progresul a fost lent dar subliniază că au făcuteforturi mari pentru a găsi investitori serioși.

“Când vindem o întreprindere mergem în 15 țări diferite. Mergem în fiecare centru financiar… avem propriile noastre servicii care identifică potențialii investitori. Dacă avem vreun dubiu despre legitimitatea vreunui investitor, îl descalificăm“, spune el.

Walenczak spune că, de ceva vreme, în Polonia companiile offshore nu pot participa la privatizare, pentru că nu se poate identifica sursa fondurilor.

Spre deosebire de Serbia și multe țări balcanice, actiivitatea ministerului este permanent supravegheată de diverse agenții, inclusiv de Biroul Central Anti-corupție (CBA).

CBA vizează corupția la nivel înalt și răspunde direct în fața primului ministru.

“Suntem o agenție unică în Uniunea Europeană pentru că numai biroul nostru are asemenea putere” spune Pawel Wojtunik, directul CBA . “Funcționăm ca poliția … și ne folosim de toate ‘măsurile speciale’ ca și serviciile secrete. Putem verifica și  cele mai înalte oficialități din Polonia”.

CBA investighează vânzări la prețuri dubios de scăzute, asigurându-se ca statul câștigă cel mai bine și că nu există corupție. Companiile offshore stau departe de Polonia pentru ca nu doresc să atragă atenția celor de la CBA.

“Am avut un caz de privatizare a unor șanțiere navale,” spune Wojtunik. “O firmă dintr-o țară ‘cu grad de risc’ s-a interest de vânzare până când presa a publicat faptul ca CBA supraveghează cazul. Firma și-a retras oferta”.

UE cere investigații în Serbia


“Trei până la cinci la sută din PIB rezultă din activități de spălare de bani [în Serbia]” spune Vincent Deger, ambasadorul Uniunii Europene în Serbia (Foto: Media Centre, Belgrad)

Dacă este evident că polonezii consideră că un process de privatizare corect este esențial pentru stat si economie, pentru Belgrad intrarea în Uniunea Europeană ar fi mai degrabă un motiv pentru care și-ar rexamina procesul de privatizare.

În iunie anul trecut, Uniunea Europeană i-a cerut Serbiei să reexamineze 20 de contracte suspectate de corupție la nivel înalt sau de nerespectarea regulilor de privatizare.

Pentru a îndulci lucrurile, în iulie guvernul sârb a primit 2, 2 milioane de euro pentru a veni în ajutorul statului în lupta împotriva spălării banilor.

Vincent Deger, ambasadorul Uniunii Europene în Serbia, notează ca țările în tranziție la economia capitalistă prezintă un risc mai mare în ceea ce privește spălarea banilor din cauza privatizărilor, subliniind că lucrurile sunt mai îngrijoratoare în Balcani.

“[În Serbia] trei până la cinci la suta din PIB provin din activități de spălare de bani. Este un risc foarte mare … amenință funcționarea normală a economiei și afectează întreaga societate” spune el.

Barać, șeful consiliului anti-corupție, nu este impresionat și are dubii că presiunile din partea Uniunii Europene ar putea schimba ceva prea multe.

“Consiliul a semnalat un număr de cazuri de privatizare și a trimis documentația la procuratură, dar până în prezent nu s-a făcut nicio anchetă”, spune ea.

Aflat în închisoare, acuzat de multiple activități infracționale, Lazarović ramâne proprietarul oficial al devastatei fabrici de părți componente.

În timp ce omul căruia statul i-a acordat  proprietatea a câștigat mii de euro din vânzarea bunurilor și ipotecarea terenului pe care se află  Mašinoservis, mulți muncitori supraviețuiesc de pe o zi pe alta.

Sârbii se întreabă dacă, în cele din urmă, conducătorii lor se vor asigura că întreprin-derile și vieților lor nu sunt lăsate în voia infractorilor fără scrupule, porniți să se îmbogățească rapid.

 

Stevan Dojčinović este jurnalist la Belgrad. Acest articol a fost realizat în cadrul programului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, inițiat de Robert Bosch Stiftung și ERSTE Foundation, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.

 

 

 

 

 

 

 


Un comentariu

  1. Pingback: Sistemul de azil din Bulgaria îi împinge pe imigranţi spre Vest | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply