Primul târg de inițiative cetățenești din Bucureşti

0

Nu este nevoie să fii supererou să trimiți o scrisoare la primărie, să strângi semnături pentru o petiție sau să-ți pese de ce se întâmplă la tine în cartier. Nu este nevoie să ai superputeri să mobilizezi oamenii din jurul tău atunci când deciziile publice nu țin cont de dorințe ale cetățenilor, în proiecte cu impact direct asupra orașului și locuitorilor săi. Bucureștenii sunt așteptați  la prima ediție a „Târgului de inițiative cetățenești” (sâmbătă, 22 noiembrie 2014 între orele 16.00 – 20.00 la Impact Hub București (Str. Halelor nr.5), pentru a-i cunoaște pe oamenii neresemnați, care cer cu perseverență ca vocea lor să fie ascultată de către autorități.

 

Afis_targ

 

Vino să-i cunoști pe oamenii cu al șaselea simț: simțul civic. Cei cărora le pasă de orașul lor, se implică și folosesc cu creativitate și curaj toate instrumentele disponibile de la o simplă petiție până la un flashmob, de la o audiență cu primarul, până la o campanie elaborată de advocacy. Instrumentele pe care ei le folosesc sunt la îndemâna oricărui bucureștean care se lovește de decizii injuste, care trăiește într-un un oraș în care betonul ia locul spațiilor verzi, în care construcții ilegale apar peste noapte, în care bicicliștii pedalează în pericol.

Târgul este organizat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică cu scopul de a aduce la un loc toate energiile civice ale Capitalei, de a facilita schimbul de experiență între grupuri civice, organizații și vizitatorii târgului, pentru o voce mai puternică a cetățenilor în fața autorităților.

Începând cu ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la avanpremiera piesei de teatru „4m² (Scenariul și Regia: Catinca Drăgănescu și Ioana Petre), inspirat din acțiunile cetățenilor din cartierele bucureștene, care încearcă să încline balanța de putere în relație cu autoritățile publice

De ce să vii la târg?

  • Vei putea deveni susținătorul unei cauze în care crezi și îi vei cunoaște pe cei care fac deja lucruri concrete pentru susținerea cauzei lor: un oraș verde, un oraș fără construcții ilegale, un oraș fără terenuri virane pline de gunoi, un oraș în care bicicliștii pot pedala în siguranță etc. ;
  • Vei afla cum să lupți împotriva construcțiilor ilegale din București. Invitat special: Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul.
  • Vei afla detalii despre subiectele și tacticile grupurilor cetățenești și ale organizațiilor care luptă pentru un oraș în care deciziile grupurilor respectă voința cetățenilor

Printre cele 23 de grupuri și organizații prezente la târg, menționăm: Asociația Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi, Grupul de inițiativă civică Lacul Tei, Grupul de Iniţiativă „Oponenţă Proiect Străpungere – Ciurel – A1”, Asociația Komunitas, Berceni de la cartier la comunitate, Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România – OPTAR, Cruciada Locatarilor, Observatorul urban, Decât o Revistă – seria Bucureșteanul, Agenția de Monitorizare a Presei – ActiveWatch -, Grupul de inițiativă „Favorit”, Street Delivery, Grupul de inițiativă Callatis-Drumul Taberei.

 

Programul târgului de inițiative cetățenești:

Impact Hub, Str. Halelor nr. 5 (Piața Unirii), etajul 2

16.00 – 20.00 Târgul este deschis vizitatorilor!
16.30 – 19.30 Atelier de intervenții creative pe fotografii urbane organizat de Asociația Komunitas – cartierul ideal perceput și imaginat prin ochii copiilor.Grup de varstă indicat: 9-12 ani. Atelier deschis tuturor vizitatorilor și participanților
17.00 Colțul prezentărilor – serie de prezentări  rapide (3 minute fiecare) a unei selecții dintre participanții de la târg.
18.00 – 19.00 Atelier de lucru: Acțiune și reacțiune față de construcțiile ilegale din BucureștiInvitați speciali: Nicușor Dan, Asociația Salvați Bucureștiul

Reprezentanți ai Grupul de Iniţiativă „Oponenţă Proiect Străpungere – Ciurel – A1”

Atelier deschis tuturor vizitatorilor și participanților în limita locurilor disponibile.

16.30 – 20.00 Colectare de sugestii pentru agenda primarilor de București
20.00 Închiderea târgului.
20.30 – 22,00 Avanpremiera piesei de teatru “4m2” – inspirată din acțiunile cetățenilor din cartierele bucureștene care încearcă să încline balanța de putere în relație cu autoritățile publice. Piesa va fi urmată de o dezbatere despre cetățeni activi în București.Distribuția: Mirela Gorea, Ana  Ioana Macaria, Profira Serafim, Ana Covalciuc, Silvana Negruțiu, Alexandru Fifea

Costume – Doina Pop

Mișcarea scenică – Mihaela Culda

Text și regie – Catinca Drăgănescu și Ioana Petre

 

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Lideri pentru comunitate”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.  Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi  norvegiene accesaţi  www.eeagrants.org

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger