Câteva zile mai târziu, scorneala a început să facă vâlvă şi printre băieţii de pe stradă; nu-i mai ziceau filme cu ştiuleţi şi bostani, ci filme porno. Iar unul dintre copii chiar se jura pe toate cele că a văzut şi el imagini din acelea, devenind în scurt timp eroul străzii şi punctul central al interesului nostru. Şi, încetul cu încetul, am început să cred că scorneala nu era tocmai o scorneală, că, într-adevăr, americanii (cine altcineva?) inventaseră un asemenea aparat care trimitea spre noi imagini cu goliciuni.
de Lucian-Dan Teodorovici
Aveam doi unchi, vecini cu mine la vremea aceea, verişori de-ai mamei. Unul era mai mare cu vreo patru ani, celălalt cu opt. Cu alte cuvinte, amândoi erau deja oameni în toată firea. Şi, cum nicio regulă nu spunea pe-atunci ceva de genul: „Accesul la video este interzis tinerilor sub optsprezece ani”, ei mergeau destul de des la casa cu aparatul minune. Ar mai fi putut să scape de gura mea, când am aflat lucrul ăsta? După îndelungi insistenţe, i-am convins, în sfârşit, să mă ia şi pe mine. Asta abia după ce au primit banii mei din puşculiţă, dar aspectul e mai puţin important.
Poate ar trebui să descriu drumul spre casa în care tânjeam de atâta vreme să intru. Poate ar trebui să scriu câteva cuvinte despre importanţa pe care mi-o dădeam şi, mai ales, despre visele pe care mi le făceam. Dar şi acum, ca şi atunci, am senzaţia că drumul e prea lung, îmi vine să grăbesc paşii pentru a ajunge cât mai repede la minunea aia numită video. Şi am ajuns.
O cameră înţesată de lume. Fum gros de ţigară. Maturi care treceau sticle de vin sau de ţuică de la unul la altul. Şi, prin mulţime, câţiva copii. De vârsta mea. Probabil alţii care reuşiseră să-şi convingă, cu banii din puşculiţă, unchii, verii sau fraţii.
N-am avut timp să-mi găsesc un loc prea bun, înainte de a începe filmul. Aşa se face că, în momentele în care cele dintâi sunete au ieşit prin difuzoare, eu încă mă zbăteam să depăşesc cu privirea capul înăltogului din faţa mea. Când, în sfârşit, ecranul mi s-a înfăţişat în toată splendoarea lui, am văzut acolo un om cam subţirel care, înveşmântat în nişte haine caraghioase, împărţea pumni şi picioare în stânga şi-n dreapta. Din şoaptele celorlalţi am aflat că pe omul respectiv îl chema Brusli şi că era tare, că era mare, că era cel mai bun. Cel mai bun, cel mai bun, dar când urmau să apară bostanii şi ştiuleţii?
După o oră, plictisit de nervii acelui Brusli, l-am tras de mânecă pe unchiul meu mai mare:
– Da’ filmu’ porno când îi?
– Uite, bă, ce vrea mucosu’! s-a hlizit el spre celălalt unchi.
Am mai răbdat jumătate de oră strigătele enervantului şi enervatului Brusli, până când a apărut genericul de final. Şi, tocmai când mă bucuram de zor că, în sfârşit, voi vedea ce venisem să văd, oamenii s-au ridicat din locurile lor şi au pornit spre uşă.
– Da’ filmul porno?!
– Ce film porno, bă?
– Ăla cu ştiuleţi şi bostani!
Acum, ce vreţi să vă mai povestesc? Cum au râs ăia doi de mine? Cum mai râd şi astăzi când mă întâlnesc? Îmi ajunge că ştiu eu. Un singur lucru mai trebuie amintit la toată urma. Că, nu ştiu de unde, bunica a aflat despre seara petrecută de mine la video. Şi, drept urmare, am primit una dintre acele bătăi pe care nu le pot uita nici astăzi.
Foto: Pictureisunrelated.com
Lucian-Dan Teodorovici: Sunt un om care scrie. Cărţi în primul rând, dar n-am avut suficientă stăpânire de sine, la momentul potrivit, să mă limitez la asta. Aşa c-am mai scris câteva sute de articole, în diverse publicaţii. Şi vreo şase scenarii de filme. Iar pentru că m-am ocupat cu lucrurile astea, s-au interesat de scrisul meu, în principal de cărţi, inclusiv diverşi editori din străinătate. Aşa se face că mi-au apărut sau stau să-mi apară cărţi în traducere prin diverse colţuri de lume: SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania, Ungaria, Egipt, Bulgaria. În afară de scrisul meu, mă mai ocup şi de literatura altora, cu suficientă pasiune, zic eu, la Editura Polirom. Iar lucrurile astea îmi sunt suficiente deocamdată.
Acest fragment face parte din antologia Primul meu porno, coordonată de Marius Chivu şi aflată în curs de apariţie la Editura ART, în cadrul colecţiei Prima dată. În acest volum semnează: Matei Badea, Lavinia Bălulescu, Aron Biro, Marius Chivu, Adrian Cioroianu, Silviu Dancu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, V. Leac, Lubriq, Cristi Luca, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Dezdemona Mihăescu, Roxana Moroşanu, Delia Panait, Radu Pavel Gheo, Matei Pleşu, Alina Radu, Antoaneta Ralian, Adina Rosetti, Mădălina Roşca, Bogdan-Alexandru Stănescu, Stoian G. Bogdan, Bogdan Şerban, Robert Şerban, Lucian-Dan Teodorovici, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Luiza Vasiliu, Constantin Vică.
Mai puteţi citi şi:
Primul meu porno: Luiza Vasiliu – Porno şi groază
Primul meu porno: Radu Pavel Gheo – Adevărul despre şampanie
Primul meu porno: Constantin Vică – Sexul de bibliotecă
Primul meu porno: Marius Chivu – La video, cu icoana întoarsă
Primul meu job: Costi Rogozanu – În loc să loveşti cu ciocanul, trebuia să loveşti cu tastatura
Primul meu job: Iulian Comănescu – O revistă, două revoluţii
Primul meu job: Marius Cosmeanu – Colăptar. Sau adjunct de lăptar
Primul meu job: Luiza Vasiliu – Găină de primăvară
Primul meu job: Florin Dumitrescu – Memoriile unui caras auriu
Primul meu job: Caricaturistul Ion Barbu scria poveşti la 1 leu
AUDIO Prima mea călătorie în stăinătate: Matei Pleşu dă startul
AUDIO Prima mea călătorie în stăinătate: Ionuţ Dulămiţă – Fratele mai mare din Mexic
Un comentariu
Pingback: Primul meu porno: Mădălina Roşca – Un gonzo pentru TVR | TOTB.ro - Think Outside the Box