Primul meu job: Florin Dumitrescu -“Memoriile unui caras auriu”

2

M-am născut în 1966, cu puţin înainte de boomul decreţeilor. Când am scris pentru Sarmalele Reci versurile „M-am născut la normă, m-am născut la spor”, am vrut să dau glas unei generaţii. Prima leafă am câştigat-o ca vânzător sau, mai bine zis, ca băiat de prăvălie. Când, mai târziu, am devenit publicitar, experienţa din spatele tejghelei m-a ajutat în chip firesc. Profesional, mă simt mai apropiat de telali şi precupeţi decât de colegii care joacă darts în agenţie, ca să-şi caute inspiraţia.

Aşadar, vindeam „confecţii şi tricotaje”. Şi o făceam cu zel şi dăruire, din recunoştinţă faţă de buna mea patroană şi, nu în ultimul rând, pentru că îmi plăcea! Mă perfecţionasem. Învăţasem să nu-mi copleşesc clienţii cu nerăbdarea (altminteri, firească) de a face vânzare, ci să-i asist atent, răbdător şi supus.

Cele mai multe articole scoase la vânzare erau ţoale de damă, predominant lenjerie de corp, ciorapi şi „bluziţe”. Majoritatea consignatorilor „făceau Turcia” şi se dumiriseră că, dintre toate mărfurile, cel mai bine se dau anumite sutiene de dantelă, apreciate nu atât pentru frumuseţea lucrăturii sau pentru efectul de flatare a bustului, cât pentru avantajul de a fi extraordinar de comode. Mergeau şi papucii cu talpă groasă de cauciuc care imita pluta. Mergeau şi capoturile, şi furourile, şi pijamalele. Primiserăm nişte combinezoane fine – venite tocmai în Africa de Sud! – de la un cuplu de pensionari pedanţi. Nimic însă, nu, nimic nu întrecea la vânzare sutienele!

Treptat, atinsesem performanţa de a ghici, de cum trecea o femeie pragul, ce măsură poartă la sutien, oricât era de înhăimurată… Mă perfecţionasem în a radiografia pe sub haine şi de a estima, cu destulă exactitate, dimensiunile acelea intime şi înşelătoare. Totuşi, nu mă grăbeam să le trântesc clientelor marfa pe tejghea, ci mă complăceam în cozeriile lor cuconeşti, având ditai pretextul să le poftesc să-şi descheie paltonul, să le admir apoi neîngrădit bustul, silueta sau, celor amatoare de încălţări, picioarele. Ar fi fost neprofesionist din partea mea să nu mă zgâiesc! Voiam să le flatez, să le sensibilizez cu fraze dibace; dar eram prea tânăr pe atunci şi mă fâstâceam uşor: nu aveam cuvintele la mine, cum se spune; aşa că preferam să exprim cât mai mult din priviri. Bineînţeles, nu întotdeauna aveam ce admira, însă şi urâtele îşi meritau tributul lor de atenţie, câtă vreme îmi făceau deverul.

Veneau puştoaice câte două-trei, petreceau minute-n şir privind din afara vitrinei şi hlizindu-se. Veneau apoi mame cu fiice şi dezbăteau fiecare posibilă alegere, răvăşind ţoalele. Veneau femei singure şi ciufute, care strâmbau din nas la orice propunere şi care sfârşeau prin a cumpăra tocmai ce criticaseră mai mult. Veneau colege de serviciu în ziua chenzinei şi mă puneau să le scotocesc şi să dezambalez toată marfa. „Plăcerea mea, doamnelor…”

Veneau şi bărbaţi la Paradisul meu femeiesc. Cei care voiau să facă un cadou consoartei ezitau când îi întrebam de măsuri. Încercam să-i depresurizez şi le recomandam să „revină cu doamna”. Azi îmi dau seama de ce recurgeam la aceste argumente păguboase: voiam să le aduc la mine pe femeile acestor bărbaţi, jinduiam după ele, le cerea curiozitatea mea de caras auriu. Culmea e că deseori izbuteam: domnii îşi aduceau doamnele în acvariul meu doldora de atracţii muiereşti, le lăsau să dea iama în galantar, în timp ce ei se resemnau să aştepte, să aştepte, să aştepte…

[…] Sutienele din ziua de azi îmi par adevărate platoşe şi nici eu nu mai am abilitatea de a ghici măsura cupelor. Mi-a rămas însă deprinderea de a recomanda şi de a vinde mărfuri. Şi am mai căpătat – atunci, acolo – o aptitudine, pe care aveam apoi s-o recunosc şi s-o apreciez la negustorii profesionişti: aceea de a cunoaşte oamenii; sau, dacă aceştia se dezvăluie greu, de a şti cum să-i dezghioc, cum să le desfac scoabele şi cheutorile ascunse, cum să aflu „ce măsură poartă” pe interior, dincolo de toate învelişurile şi aparenţele.

Acest text, publicat în avanpremieră de Think Outside the Box, face parte din antologia Primul meu job, coordonată de Florin Dumitrescu şi aflată în curs de apariţie la Editura ART. Urmăriţi în fiecare zi, până pe 1 mai, serialul Primul meu job, prin care Think Outside the Box şi Editura ART vă invită să faceţi cunoştinţă cu primele experienţe în câmpul muncii ale unora dintre cei mai activi scriitori, jurnalişti, publicitari, traducători şi muzicieni români din acest moment. În cuprinsul antologiei Primul meu job, care continuă seria Prima dată, semnează: Zoltán András, Artan, Ion Barbu, Petre Barbu, T.O. Bobe, Marius Chivu, Iulian Comănescu, Gianina Corondan, Marius Cosmeanu, Raluca Dincă, Luca Dinulescu, Florin Dumitrescu, Bogdan Iancu, Mihai Iordache, Pavel Lucescu, Lorena Lupu, Andra Matzal, Cezar Paul-Bădescu, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Şerban, Felix Tătaru, Luiza Vasiliu.


Tags:



2 comentarii

  1. Pingback: Primul meu porno: Constantin Vică – Sexul de bibliotecă | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Primul meu porno: Luiza Vasiliu – Porno şi groază | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger