Primul meu job: Caricaturistul Ion Barbu scria poveşti la 1 leu

3

Am fost rugat ca o Şeherazadă de cartier să nu întrerup vraja şi să merg mai departe. Aveam în repertoriu şi Exemplu de neîncovoiere, dar am invocat apariţia stelelor pe cer şi am promis că voi reveni mâine. Am îndrăznit, roşind ca o fetiţă mare, să propun şi primul contract verbal pentru prestaţia mea: 1 leu povestea.

Povestea poveştii de-un leu

de Ion Barbu

Autorul acestor rânduri era la vârsta la care devora orice literă scrisă. Nimic nu-i scăpa: de la gazeta de perete a Petrilei la panourile cu fruntaşii din producţie aliniaţi în jurul clubului muncitoresc, de la citatele din Lenin din sala cinematografului până la apariţiile editoriale din librăria doamnei Stici.

Ultimul bestseller achiziţionat a fost Vorbe de duh, anecdote şi întâmplări ostăşeşti, un volum apărut la Editura Militară în anul de graţie literară 1965.

Volumul cuprindea o serie de clişee istorice pe care, puţin mai târziu, aveam să le regăsesc cu toptanul în filmele lui Sergiu Nicolaescu.

La vremea respectivă, erau adunate şi transcrise de Mircea Cârlăoanţă, apoi în peliculele sus-amintite readunate si retranscrise de Titusul Popovici.

Cu toate că erau întâmplări ostăşeşti în care, logic, nu puteai găsi picior de femeie, ei bine, ascunse în câteva pagini, puteai găsi figurile şi volumele luminoase & generoase ale Doamnei Vrâncioaia şi Domnişoarei Maria Puţoianca.

În prefaţa volumului, se preciza că parte din carte a fost culeasă prin metoda tradiţiei orale.

Am înţeles atunci că, respectând tradiţia, ar trebui să le dau pe mai departe prin aceeaşi metodă.

Zis, citit şi făcut!

Carevasăzică – şi carevasăcontrazică? –, într-o seară, la banca pe care dimineaţa odihneau bucile obosite ale nevestelor de mineri evidenţiaţi, viitorul caricaturist evidenţiat, şi el, nu de puţine ori (nota bene: IB), povestea un episod din cartea proaspăt citită (Cum trebuie să-i arăţi duşmanului ura, pentru chiţibuşari – pagina 71).

Valoarea textului, încărcătura emoţională, noutatea mesajului, sentimentul patriotic degajat şi angajant şi, evident, talentul interpretativ au stârnit admiraţia colectivă.

Am fost rugat ca o Şeherazadă de cartier să nu întrerup vraja şi să merg mai departe. Aveam în repertoriu şi Exemplu de neîncovoiere, dar am invocat apariţia stelelor pe cer şi am promis că voi reveni mâine. Am îndrăznit, roşind ca o fetiţă mare, să propun şi primul contract verbal pentru prestaţia mea: 1 leu povestea.

Petrea S., auditorul meu cel mai bazat & bogat, a bătut palma şi, începând cu a doua zi, am intrat în pâine.

Vedeam pentru prima oară cum poţi câştiga bani şi cu gura, nu numai cu mâna, piciorul, spatele ori curul.

Peste decenii am constatat că din lecturile publice se poate câştiga şi valută forte, dar era musai s-ajungi în Germania. Bucuria mea însă este că am fost primul protocronist al cartierului meu. Uitându-mă în urmă, constat c-am fost şi ultimul.

Începusem, aşadar, să câştig bani şi deja îmi făceam planuri de investiţii într-o bibliotecă personală. Biblioteca clubului muncitoresc tocmai arsese broşurile cu Aventurile submarinului Dox, deci nu se simţea deloc bine. Plănuiam, în stil mare, ocupaţia poziţiei de lider pe piaţa literară locală.

Din păcate, N-AM POVESTIT  DECÂT O VARĂ!

Foto: Bogdan Croitoru

Acest text, publicat în avanpremieră de Think Outside the Box, face parte din antologia Primul meu job, coordonată de Florin Dumitrescu şi aflată în curs de apariţie la Editura ART. Urmăriţi în fiecare zi, până pe 1 mai, serialul Primul meu job, prin care Think Outside the Box şi Editura ART vă invită să faceţi cunoştinţă cu primele experienţe în câmpul muncii ale unora dintre cei mai activi scriitori, jurnalişti, publicitari, traducători şi muzicieni români din acest moment. În cuprinsul antologiei Primul meu job, care continuă seria Prima dată, semnează: Zoltán András, Artan, Ion Barbu, Petre Barbu, T.O. Bobe, Marius Chivu, Iulian Comănescu, Gianina Corondan, Marius Cosmeanu, Raluca Dincă, Luca Dinulescu, Florin Dumitrescu, Bogdan Iancu, Mihai Iordache, Pavel Lucescu, Lorena Lupu, Andra Matzal, Cezar Paul-Bădescu, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Şerban, Felix Tătaru, Luiza Vasiliu.

Tags:



3 comentarii

  1. smaranda Salisteanu on

    Să fie într-un ceas bun, Maestre ! Urmărindu-vă cu perseverentă şi consecvenţă de ceva ani de zile, mă număr printre cei ce împărtăşesc ideea că scriitorii romani în viaţă ar avea mari motive de îngrijorare dacă maestrul Barbu s-ar apuca de scris … Norocul lor este că maestrul tot întîrzie momentul ştiind că are tot timpul din lume la dispoziţie … dar şi cînd o va face … sîntem mulţi cei care aşteptăm ca Seherezadul din Petrila să ne umple dacă nu miile de nopţi, măcar miile de pagini cu poveştile sale incredibile şi posibile … şi vor fi poveşti pe care nu le vom lăsa din mînă pînă la ultima filă şi ne vor ţine cu sufletul la gură şi cu zîmbetul pe buze pentru că aşa este maestrul Barbu!

  2. El este tata fiilor mei iar eu sunt mama.
    e tot ce conteaza in vita asta.
    Si mai conteaza ceva……….
    Ce facem fiecare dintre noi cu viata asta PUNCT

  3. Pingback: Primul meu porno: Lucian-Dan Teodorovici – Ştiuleţi, bostani, video | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger