Primul maraton. Prima alergare lunga

4

Sunt mai multe praguri care trebuiesc trecute in pregatirea unei curse de maraton. Dupa perioada de inceput, de acumulare, urmata de o cadere de inteles – data de oboseala, caldura sau rutina -, participantii la proiectul “Primul Maraton” au reusit sa treaca proba primei alergari lungi. Entuziasmul si determinarea au revenit la normal.

Text: Marian Chiriac Foto: Mihaela Dumitrascu

Sambata, 14 august. Dupa foarte multa vreme reusim sa ne vedem intr-o formula extinsa in Parcul Herastrau. Sunt prezenti Gabriela, Laura, Stefania, Mihai si Stefan. Restul, mai exact cele doua Ioane, absente motivat, adica in vacanta.

E devreme, caci incercam sa scapam de caldura sufocanta care se anunta si astazi. O scurta incalzire, asistati fiind de Mihaela (care fotografiaza) si de un jurnalist de la Discovery Channel (se anunta o surpriza pentru toamna), apoi la drum. De fapt, la alergarea lunga.

Fiecare va alerga in ritmul propriu o distanta cat mai mare, corespunzatoare nivelului de pregatire. Oricum, ne propunem nu mai mult de trei ture de Herastrau, adica putin peste 18 km. E nevoie de atingerea acestei distante, pentru ca a mai ramas putin timp pana la Maratonul International Bucuresti.

De ce e nevoie de o alergare lunga?

– Corpul trebuie obisnuit cu efortul de lunga durata, antrenat sa reziste si sa isi cunoasca limitele. In general, exista doua praguri peste care trebuie trecut. Mai intai, este unul atins de majoritate dupa circa 5-7 km de alergare. Odata trecut, organismul simte o descatusare, apare senzatia ca are resurse sa alerge mult. Insa, urmeaza pragul cu adevarat dificil (maratonistii il numesc in engleza “the wall” sau in limbile germanice “Der Mann mit dem Hammer”), cel de pe la km 30-35. Dar despre asta, la vremea potrivita.

– Din punct de vedere psihic, ca alergator, trebuie sa “imblanzesti” timpul, sa dai o ocupatie mintii in cele cateva ore de alergare. Chiar si psihicul trebuie, asadar, antrenat.

Sa revin insa la alergarea din Herastrau. Am inceput, cu totii, intr-un ritm mediu, fara a forta. Asa trebuie pornit in fiecare cursa. Important este ca fiecare alergator sa isi cunoasca tempoul si sa-l mentina (cat mai) constant pe intreaga distanta a celor 42,195 km.

Grupul nostru are, inevitabil, ritmuri diferite, asa ca in cele din urma ne impartim in doua. E cald, dar nu sufocant. Pe aleile din Herastrau nu e inca multa lume, insa ne intersectam periodic cu alti alergatori. A inceput sa se alerge tot mai mult in Bucuresti.

Prima tura. Aproape 50 de minute. Gabriela decide sa se opreasca, pentru ca starea de sanatate si oboseala ultimelor zile (mult de lucru la serviciu) nu ii permit sa alerge mai mult.
Cum incep sa ii cunosc tot mai bine, imi permit si niste prime aprecieri. Astfel, despre Gabriela as spune: este serioasa, a progresat mult (acum reuseste sa alerge cca 5-6 km fara oprire). Ramane sa decidem impreuna ce cursa va alerga in toamna.

Dupa doua ture se opresc si baietii. Au alergat constant, intr-un ritm de circa 9 km pe ora. Mihai nu vrea sa alerge mai mult pentru ca il doare un genunchi si nici nu si-a revenit deplin dupa o pauza destul de lunga. Stefan are treaba si trebuie sa plece mai devreme decat ar fi vrut.
Comentarii: amandoi sunt capabili sa termine maratonul. Au plecat la drum de la un nivel putin peste zero, insa si-au imbunatatit stilul de alergare, au acumulat destul de multi km (din pacate, nu au fost constanti in pregatire), ramane sa se mobilizeze in continuare.

Ramanem in trei. Stefania e putin in fata, alergand constant. Langa mine, Laura, alearga cu usurinta, fara sa forteze. Stefania termina cei 18 km dupa circa doua ore de alergare. Laura, cam un sfert de ora mai tarziu. E capabila sa ne provoace la un sprint pe ultimii metri, pe care il facem cu zambetul pe buze.

Aprecierile mele despre cele doua fete sunt, evident, favorabile. Stefania e foarte serioasa, s-a antrenat constant, mai alergase deja aceasta distanta. Ramane doar sa mai capete experienta pentru a pastra acelasi tempo pe toata durata cursei.

Pe Laura nu reusesc sa o “ghicesc” intotdeauna. Alterneaza momentele de entuziasm, cu perioadele in care ii lipseste motivatia de a face efort. Alearga tehnic, foarte economicos, fara sa forteze, insa va trebui sa ii/isi starneasca ambitia.

Miercuri, 18 august. O noua alergare lunga, de data aceasta cu Ioana, care abia s-a intors din vacanta. Ni se alatura si Stefania. La ora 7:01 dam startul in Parcul Tineretului. Desi anterior imi marturisise ca are emotii si ca se “teme” de distanta, Ioana arata foarte decisa.

Isi indeasa castile in urechi – e dependenta de muzica, dupa spusele ei – si pornim la drum. Vor fi sase ture de parc, circa 17 km. Tot drumul nu cred ca am schimbat 30 de cuvinte. O simteam concentrata langa mine si am preferat doar sa o asist: apa, cand si cand, o incurajare, din timp in timp. A reusit sa termine alergarea in 1h:51 de minute. O simt bucuroasa, putin obosita. Imi spune ca e surprinsa ca a terminat alergarea lunga, ba chiar ca mai are resurse.
Nu fac deloc comentarii, va las doar sa cititi mai jos textul ei. Urmeaza, apoi, un text de la Stefania.

Mai avem mai putin de doua luni de zile pana la maraton.

[coloana]

De la dezamagire la extaz

(Ioana)

Drumul acesta nu e asa lung. Pregatirile pentru drum au durat 10 zile. Iar drumul…putin peste 17 km.
Cu alte cuvinte, dupa concediu am facut bilantul. 14 zile in care nu am alergat decat o data. Doua luni de cand a inceput proiectul in care nu am depasit limita maxima de 12 km. Am adunat intr-un mail toate gandurile astea, m-am racorit, si m-am apucat de treaba. Trei antrenamente si o alergare lunga programata pentru miercuri.

Cu emotii foarte mari si cu convingerea ca nu reusesc m-am intalnit cu Marian si cu Stefania sa vad ce pot.

Cum au fost 6 ture de lac in mai putin de doua ore? Mai putin greu decat ma asteptam.  Imi pare rau ca nu am reusit sa alerg cu detasare si seninatate, asa cum fac la antrenamentele obisnuite. M-am intrebat mereu daca o sa reusesc sau nu.

Ce simt acum, dupa ce am reusit? Sunt cuvinte mari…mandrie, bucurie, incredere, dorinta de a continua.

Nu am impartit cu multi gandurile despre proba de miercuri. Asta pentru ca detest esecul. Odata depasita incercarea asta, am inceput sa ma laud. E interesant cum reactioneaza lumea. Unii ma felicita si ma indeamna sa merg mai departe. Putini, insa. Altii nu inteleg de ce am facut asta. Si daca tot nu inteleg, imi spun ca am innebunit. Cea mai amuzanta reactie a avut-o un coleg ,care mi-a spus ca nu crede ca am alergat atat.

Stiu acum ca pot sa termin un semimaraton fara mari batai de cap, si ma simt mult mai aproape de finalul unui maraton.

[coloana]

Oficial, peste pragul de 18 km

(Stefania)

Simbata s-a facut in grup alergarea ‘oficiala’ de 18 km. Ii mai alergasem de patru ori inainte, asa incit bucuriile au fost de un soi diferit. In primul rind era atmosfera de cursa pentru ca deja se formase un grup diferit decit in mod normal la antrenamentul comun saptaminal, iar faptul ca parcurgeam atit de mult impreuna aducea ceva nou. Imi simteam corpul usor in alergare si pregatit, ma preocupa tempoul si mentinerea timpului final.

Ce e fain de fiecare data la antrenamentul lung, si am trecut prin asta mereu, este sentimentul unic pe care il capeti, dupa ce ai parcurs deja doua treimi din drum, ca totul iti este la indemina, nici o distanta nu pare prea mare sau imposibila, chiar daca in mod evident ajungi te bucuri pe rind de trecerea reperelor care te apropie din ce in ce mai mult de finis.

A fost altfel nealergind singura, sentimentul de colegialitate si efortul cot la cot fac in plus lucrurile mai usoare. Cumva distantele se relativizeaza si memoria locurilor e diferita. De fiecare data cind nu am alergat singura am vazut un alt Herastrau. Acum aleea de linga lac are impregnata in diversele ei puncte amintirea unor discutii sau povestiri care nu se aflau acolo la trecerea dinainte. Peste zone cu amintiri de tras din greu, cu bucurii de reusite solitare, cu plictis sau dorinta nebuna de a se termina totul cit mai repede se suprapun acum respiratii alaturate, bucuria comuna a apropierii de final si a lucrului bine facut.

Intre corpurile ajunse la final, al meu se simte relaxat si fierbinte (mi-a crescut temperatura corpului de cind alerg mult), iar pielea fetei se simte sarata si neteda, pentru ca a uscat-o aerul lovindu-se de ea. Am terminat, dar parca e ceva neterminat, imi lipseste ceva si nu prea imi vine sa plec din parc. Probabil e faptul ca am impartit cu ceilalti un lucru care isi cere continuarea.

Tags:



4 comentarii

  1. Ar fi interesant sa stim diferite metode pregatitoare inaintea unui maraton (cum sa facem incalzirea, ce alimente sa consumam, ce fel de incaltari/ imbracaminte este recomandata etc.)

  2. Marian Chiriac on

    La o buna parte din aceste intrebari gasiti raspuns in arhiva rubricii “Primul Maraton”.
    Incercam, pe cat posibil, sa oferim cit mai multe informatii, insa daca aveti intrebari specifice nu ezitati sa ne contactati.

  3. Frumos, ma faceti sa imi doresc si eu un maraton.
    Is in a 6-a saptamana de alergare. Cred ca undeva la 4-5 km, de 4 ori pe saptamana.
    Durerile de genunchi, care m-au speriat la inceput, s-au redus acum strict la a doua jumatate din alergare si se opresc imediat ce ma opresc din alergat.
    S-au dus si cateva kg bune (vreo 4-5) dar asta poate si din cauza ca am scos masa de seara complet din program. Mai apar cateva dureri de spate in cand in cand. Dar astea le aveam continuu inainte de a incepe sa alerg.
    Din pacate peste vreo 3 saptamani o sa devin super ocupat, asa ca probabil o sa ma reduc la cateva serii de abdomene si flotari in apartament.

    Oricum, nu stiu de ce am simptit nevoia sa scriu cele de mai sus.
    De fapt, voiam sa va urez mult succes la toti si sa reusiti maratonul!!

Reply To Marian Chiriac Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger