Primul maraton. De ce?

41

Peste exact patru luni spera sa poata termina o cursa de maraton. Sunt cu toti oameni obisnuiti, fara o conditie fizica iesita din comun, fara sa practice miscare in mod constant. Si totusi au acceptat – cu entuziasm, poate si cu putina inconstienta – sa intre in acest proiect al Think Outside the Box.

Un cunoscut antrenor de alergare a spus la un moment dat: “sa descrii experienta unui maraton cuiva care nu alearga este ca si cum ai explica culorile cuiva care s-a nascut orb”.

Sigur e o exagerare la mijloc, chiar daca experienta unui maraton e totusi unica. Trairile asociate alergarii unei curse de 42,195 km sunt general umane: e vorba de bucurie, durere, speranta, extaz uneori, dar la o intensitate care e peste medie. Asta pentru ca maratonul e totusi o proba in care se traieste la limita, e ca un cutremur fizic si psihic care te scoate normal, te pune in miscare, te invata sa renunti la scepticism (vei reusi, se poate!) si la lipsa de incredere. In alergarea unui maraton nu exista compromis. Nu exista cale de intoarcere. Se merge numai inainte. Exista doar o linie de sosire care te asteapta.

Astazi, alaturi de mai multi cititori ai Think Outside the Box, am lansat un proiect inedit. Pornim la drum in numar mare. Sunt noua cititori care si-au manifestat interesul de a participa. Acestia vor fi ajutati, sfatuiti, antrenati, incurajati de un „staff” (antrenor, medic nutritionist, alergatori cu experienta) pentru ca, pe 17 octombrie, sa fie capabili sa alerge primul maraton din viata lor.

Rubrica in care ei isi vor prezenta evolutia, in care isi vor descrie trairile, gandurile, experientele, se va numi pur si simplu Primul Maraton. Numele acesta a fost ales de voi, de cititori.

Sper ca toti sa fie suficient de puternici si de determinati sa termine aceasta cursa. Astazi, la prima intalnire comuna, la care au au fost prezenti opt dintre ei. Ne-am cunoscut, am facut o scurta alergare in comun, au fost invatati cateva lucruri de baza legate de tehnica de alergare.

Peste patru luni, poate cu totii, poate doar o parte dintre ei vor fi capabili sa alerge un maraton. Pana atunci, impreuna ne propunem sa aratam doar ca un om obisnuit, cu un minim de antrenament, care respecta principiile de baza ale unei alimentatii sau hidratari corecte, care are perseverenta si metoda, poate sa alerge un maraton. Si mai dorim, nu in ultimul rand, sa promovam ideea de miscare si de viata activa.

Va prezentam in continuare motivatia a sase dintre participanti: de ce isi doresc sa alerge un maraton?

Gabriela Burcea
N-am avut niciodata ceea ce se numeste inteligenta kinetica. Ori de cate ori am avut de-a face cu activitati sportive, de exemplu ca proba a vreunui examen, am avut de pierdut. Nu mi-a placut niciodata sa fac sport in mod organizat. Am detestat cu pasiune (daca-mi e permisa alaturarea) orele de sport si toate jocurile de echipa, pe care trebuia sa le jucam in cadrul acelorasi ore. Nici in afara scolii nu mi-au fost mai dragi. N-am reusit niciodata sa invat sa fac roata sau spagatul. Nu stiu sa inot si nici sa merg pe bicicleta sau pe role. Parintilor mei li s-a recomandat sa ma inscrie mai degraba la cercul de muzica, decat la cel de dans, iar eu am preferat intotdeauna o carte in locul unei ore istovitoare de gimnastica aerobica. Singura mea „realizare” de pana acum sunt traseele montane in lumea carora m-au initiat tocmai colegii de cor (sic!) din studentie. Si atunci de ce? Pentru ca refuz sa ma dau batuta si poate macar de data asta vor castiga vointa si hotararea, nu neputinta si resemnarea. Tot ce pot sa promit e ca ma voi stradui sa nu (ma) dezamagesc!

Felicia-Claudia David
Daca la varsta de doi ani, bunicul a decis ca trebuie sa fiu Claudia, acum eu redevin Felicia. Ma trec singura peste prag in sens invers, inainte sa o faca destinul insusi. Ma intorc la mine si la ce imi este drag.
De multa vreme alerg prin viata cu determinarea unui atlet de performanta, vrand sa ajung cat mai repede la pasul urmator, mai departe, si mai departe, am renuntat la mine si la activitati care mi-au placut mereu, cum ar fi alergatul nemetaforic.
Asa ca incep cu bucurie acest proiect ambitios, care presupune mult efort si disciplina.

Ioana Dumitrescu
Am inceput sa alerg in urma cu un an, cand m-am trezit cu niste kilograme in plus ,dupa ce am renuntat la tigari. Pana la momentul asta nu prea am inteles de ce alearga unii, mai ales ca eu cand ma gandeam la asta imi aminteam doar de probele chinuitoare pe care le dadeam in timpul scolii generale, la orele de sport, si la care nu eram buna de nimic. S-a intamplat sa am o prietena care facea jogging si imi tot vorbea despre asta. Cred ca e unul din motivele pentru care am incercat, destul de rezervata ,insa. La asta s-a adaugat faptul ca este unul dintre putinele sporturi pe care le poti practica dupa voia inimii, la orice ora..Am inceput timid, cu o jumatate de tura de lac, in Parcul Tineretului. Mi-a crescut treptat rezistenta, asa ca am marit si distantele. Am alergat in continuare si in timpul iernii. Acum alerg in jur de 9 kilometri. De ce imi place sa fac asta? Cand iti place ceva nu prea stai sa te intrebi . O fac insa acum. Si raspund. Probabil, pentru ca imi da o stare excelenta, pentru ca ma detasez ,.. atunci cand alerg..de tot ce e in jur, de tot ce m-a suparat in timpul zilei, de ce imi rezerva ziua urmatoare, pentru ca imi da energie…pentru ca, de cand fac asta, m-am trezit ca nu mai deschid calculatorul acasa.
Vreau sa alerg mai mult. Cat de mult…nu stiu. De la ce fac eu acum, pana la maraton, e desigur cale lunga, si nici nu am indraznit sa ma gandesc la asta. Vestea acestui experiment a venit intr-un moment in care cautam parteneri de jogging care sa vrea acelasi lucru. Sa depaseasca niste limite. De ce sa ma antrenez pentru un maraton? Pai, pentru ca e un proiect ambitios, pentru ca o sa cunosc oameni care au descoperit ca si mine cum e sa alergi, si cine stie, poate o sa-i conving si pe altii..De ce vreau sa alerg mai mult, e greu de explicat. Se spune ca alergatul da dependenta. Odata ce ai inceput cu greu te mai opresti. Eu ma definesc ca o extremist – daca tot am inceput sa alerg, de ce sa ma mai opresc? Mi-e greu sa stabilesc daca asa e sportul asta, sau asa sunt eu.

Ioana Petric
A inceput aventura ! De fapt, a inceput o noua aventura, pentru ca pot spune ca viata mea in ultima vreme a fost, hai sa nu zic chiar aventuroasa, insa plina de „intamplari” frumoase. Pun ghilimele pentru ca eu nu prea cred in intamplari pur si simplu sau coincidente, cred ca viata are un rost al ei, chiar daca de multe ori nu il vedem sau nu vrem sa il vedem. Asa am ajuns si aici, tot printr-o „intamplare”. Chiar imi doream sa fac o pregatire fizica mai intensa pentru ca in toamna as vrea sa merg pe Camino de Santiago. Am aflat despre Camino din nou intamplator de la Carlos, antrenorul meu de yogilates, si am fost la o conferinta tinuta de oameni care au ajuns pana la Santiago de Compostella. M-au impresionat foarte tare si am simtit ca vreau sa merg si eu acolo. Sunt cateva sute bune de kilometri pe care ii mergi pe jos timp de saptamani si ma gandeam cum sa fac pentru ca eu nu sunt o persoana sportiva sau cu pregatire fizica. Nu prea stiam de unde sa ma apuc si atunci am am citit despre proiectul legat de pregatirea pentru maraton si m-am hotarat sa particip. Ar mai fi multe de spus despre tot ce m-a adus acum aici, insa mai lasam si pentru alta data. A, si ce m-a atras prima data sa citesc Think Outside The Box a fost articolul despre Meatless Monday instituita in San Francisco, o idee care mi se pare un inceput foarte bun. Nu mai zic ca pe urma am vazut ca si TOTB a scris despre Camino…
Imi plac oamenii si cred ca poti invata cate ceva suprinzator sau interesant de la oricine si de oriunde daca esti deschis si nu judeci. Si, sa nu uit, am norocul sa am multi prieteni minunati care ma incurajeaza si carora le multumesc pentru asta. Sper sa reusesc sa termin maratonul, insa orice s-ar „intampla” stiu ca nu o sa regret ca am participat la acest proiect si ca o sa imi aduca multe satisfactii si, nu in ultimul rand, noi prieteni.

Stefan-Sebastian Szobotka
Am luat decizia de „a ma cere la maraton” atat de rapid la vederea anuntului lui Magor pe Facebook, incat mi-e destul de greu sa refac „momentul de lumina” initial, prima motivatie.. Oricum, dorinta a fost atat de puternica si decizia atat de prompta de parca as fi planuit lucrul acesta demult.
Cred ca nu e nimeni pentru care maratonul sa nu aiba un parfum de legenda si imposibil, inmuiat in incapatanare de catar. Parcurgerea celor 42.195 de metri iti confera  cu siguranta unul dintre acele atribute pe care cineva, mai devreme sau mai tarziu, il va pomeni despre tine, cand te va descrie. E, asadar, un fel de titlu pe care il castigi si nu-l mai pierzi niciodata, devine parte a amalgamului de daturi si dobandiri care te vor defini pentru totdeauna.
Intaia, cea mai puternica, si cea mai draga mie, dintre toate motivatiile pe care le am acum, inainte de a incepe sa ma antrenez , e stiinta si limpezimea pe care o voi dobandi pe parcursul pregatirii si parcurgerii acestei probe. Abia astept sa devin cel de dupa ce va  trece linia de sosire, abia astept sa fi dobandit stapanirea de sine, pragmatismul si anduranta pe care cred ca ti le daruieste acest efort.
Si inca ceva: am vazut in privirile si am auzit in glasurile multora dintre prietenele si prietenii mei care ar putea mai usor decat mine sa treaca de aceasta proba, cata nevoie au de cineva care sa incerce inaintea lor. As vrea sa o trec cu bine, pentru ca atunci, si mai multi dintre oamenii in care am incredere ar intelege ca lucrurile care par imposibile, rezervate doar „premiantilor”, le sunt la indemana.

Laura Visan
Un maraton… Nu maratonul ma atrage, in sensul de a incerca „sa-mi depasesc limitele”. Ma atrage viata ce este in tumult acolo, oamenii aceia ce nu s-au blazat, care nu au renuntat… sau care poate folosesc alergarea ca pe un colac de salvare, ca pe o ultima sansa. Sau ca pe o cale de a evada din cusca zilnica. Nu, nu limitele doresc sa le „ating” sau „depasesc”. Am incercat asta mai demult. Si am inteles ca se poate. Dar nu as mai dori sa fie acesta scopul spre care tind acum. Si nici nu imi doresc sa mai incerc asta. Bucurie e ce simt acum, si nu incrancenarea de a-mi dovedi mie ceva (sau inconstient unui „altcineva”).
M-am apucat sa alerg pentru ca imi place sa ma misc. Omul e lasat sa faca miscare iar eu simt asta. Am norocul sa simt asta. Am revenit la alergare pentru ca cei din grupul langa care m-am lipit sa alerg sunt printre acei oameni care mai stiu sa se bucure de ceva si este foarte reconfortant sa ai in jur astfel de oameni.
Mai exista si un motiv foarte pragmatic. Banuiesc ca alergarea nu se face „dupa ureche”. Dar eu cam asta fac. Mi-am dat seama ca poate fi un inceput prost, riscand ca, din nestiinta, sa ma accidentez, sa exagerez, sa imi creez probleme de sanatate. Banuiesc ca exista lucruri de baza pe care e bine sa le stiu despre antrenament, odihna, alimentatie suplimente. Banuiesc ca exista niste „trucuri” folositoare pe care le-as putea afla. Banuiesc ca exista lucruri despre mine pe care le-as putea afla in experienta alergarii.
Am auzit prima data de proiectul cu maratonul inainte de incercarea mea de a alerga la o cursa de stafeta. Si cum am alergat atnci cat pentru doua stafete, a inceput sa creasca si ideea asta cu maratonul. Iar la mine ideile cresc, cresc, precum painea pusa la dospit. Si nu imi mai dau pace. Asa ca am pus intrebarea: „S-au terminat inscrierile pentru proiectul cu maratonul?” „Nu… cred ca inca nu.” Si iata, ma bucur de aceasta experienta.

Text de Marian Chiriac. Fotografii de Mihaela Dumitrascu.

Tags:



41 de comentarii

  1. A inceput!

    Sper din toata inima sa ajungem toti la linia de start a Maratonului propus 🙂

    Rezultatul extraordinar de a ajunge la linia de sosire va fi doar incununarea efortului sustinut ce urmeaza a fi depus de absolut toata lumea: participanti, antrenor, nutritionist, fotograf.

    Dragi sustinatori, ganditi-va la noi si luati exemplele pozitive 🙂

    • Si eu sunt curioasa.
      4 luni de antrenament dupa parerea mea nu vor fi suficiente. Cel putin nu pentru a termina in cele 5 ore regulamentare. Dar se prea poate sa ma insel.

      Cred ca pt fetele care alearga deja 10km nu va fi o problema prea mare. Dar pentru cei care abia incep va fi foarte greu. La nivel zero de antrenament si doar 4 luni au nevoie de cel putin 6 antrenamente pe saptamana ca sa poata spera la maraton! Iar pentru ca muschii nu-s educati sigur vor aparea accidentari ceea ce va scurta timpul dedicat antrenamentului.

      Oricum eu va urez succes si va voi urmari de aproape. Si eu am in plan anul acesta maratonul si am inceput deja pregatirea de cateva luni.

  2. Felicitari pentru initiativa!

    Alergatul e ca un drog benefic 🙂 Nu te mai poti lasa, odata ce ai vazut ca iti poti depasi limitele, ca poti trece de la agonie la extaz intr-o “cursa” in jurul parcului sau pe stadioane.

    Si eu alerg de 2 ani, iar anul acesta vreau sa alerg un semi-maraton. Mi se pare cam brusca trecerea de la 10km la 42,5 in 4 luni, mai ales cu un genunchi mai sensibil, dar voua va urez mult succes si perseverenta!

    Ne vedem la Bucuresti, unde voi alerga in proba de echipa, 4×10.5km.

    • Bafta Maratonistilor, foarte frumoasa initiativa!!! sunt convins ca marea majoritate vor reusi. La nivel amator nu ai nevoie de antrenamente de ani de zile ca sa alergi maratonul in timpul limita…si ca sa i raspund Ioanei, daca stai bine cu motivarea psihica o sa te descurci de minune.

      Exemplu concret: prietenii nostri alergau semimaraton, noi (eu si sotia) ne multumeam cu jogging ul obisnuit 3-4km maxim si asta de 2 3 ori pe saptamana cand era frumos, si nu veneam rupti de la munca. Anul trecut si au propus sa alerge Maratonul de la Annecy, Franta. Uitandu ne pe site se intelegea ca se poate si stafeta la Semi maraton, 4x5Km aproximativ. Ne am antrenat fix cu 2 saptamani inainte si fix 5 km de 2 ori pe saptamana. Cu o zi inainte de semimaraton, cand am fost sa ne luam dosarele si numerele de concurs am aflat ca de fapt semimaraton echipe insemna ca fiecare din cei 4 alearga 21km :D, desi noi citisem altceva cu 4 luni inainte pe site ul organizatorilor. Ne am motivat ca trebuie sa incercam si am reusit sa terminam cei 21km in 2h.26min , cu 20 de minute sub limita admisa . Deci se poate si cu antrenament redus, pe o distanta de 4 ori mai mica, dar cu o motivatie puterninca. Asa ca draga Ioana, cred ca ai reusi foarte bine sa termini si 42km!

      PS: pentru cum o sa te simti dupa o asemenea cursa recomand filmuletul DAY AFTER MARATHON de pe Youtube 😉 cei care alearga genul asta de curse stiu ce vor sa spuna imaginile….

      • Mentalitate tipica de “invingator”… Daca zicem ca “merge si-asa”, sau ca e important doar sa participam, care mai e motivatia? Campionii nu participa ca nu au altceva de facut, ci pentru ca vor sa castige.

    • nu zi nu… si eu am alergat anu trecut la maraton… nu alergasem niciodata mai mult de 2 km … si am participat la proba de stafeta la maratonul Beckeschaba-Arad-Beckeschaba si a fost okey… si daca zic k m-am antrenat doua saptamani zic cam mult… totul tine daca te crezi in stare si daca ai un psihic puternic ca atlfel n-ai nici o sansa………. si a fost o experienta placuta

      • Ioana maratonul poate fi castigat de o singura persoana insa in cazul acestei “probe de anduranta si motivatie” chiar conteaza sa termini cursa. Modificarile prin care trece organismul ca sa finalizeze acest efort sunt extraordinare, depasirea punctului mort, de care stie orice alergator de cursa lunga, uneori e muuult mai importanta decat maratonul in sine. Nici o cursa nu seamna cu alta, poti sa ai diferite conditii atmosferice, vant, soare, frig etc. Incearca si ai sa vezi ca in acest caz important este sa participi si sa atingi linia de final…
        Succes celor care au astfel de obiectiv.

      • Poate nu m-am exprimat foarte clar… normal ca nu trebuie toti sa castige, nu despre asta era vorba. Discutia era despre “nu va dau nici o sansa”… care se refera la sansa de a termina maratonul, nu de a castiga. Iar “nu conteaza daca reusesc sau nu”.. se refera tot la a reusi sa termine maratonul, nu sa castige.

        Deci da, trebuie sa termine maratonul. Asta spuneam 🙂 Mult succes!

  3. Super initivativa, mult succes participantilor!
    Am vazut ca aveti antrenor, nutritionist, fotograf, medic. Un coach ar completa aceasta echipa (antrenament psihologic, stabilire de obiective, depasire bariere psihologice, tehnici de vizualizare, etc). Ma ofer voluntar 🙂

  4. Ce inseamna sa nu stai la zi cu informatiile. Si eu as fi vrut sa particip (nu zic asta doar ca sa ma aflu in treaba).
    In fine, succes tuturor!

  5. Pingback: Refocus: I am a runner! « Authenticity

  6. Alt “proiect” ? Exista o multime de oameni care se antreneaza pentru diverse sporturi, pentu a deveni mai puternici, mai rapizi, mai rezistenti. Dar asta nu inseamna ca ei desfasoara proiecte. Abuzati in mod constant de acest cuvant, probabil va place sonoritatea lui. In afara de asta, mult succes 🙂

    • De ce zici asa? Eu cred ce e corect. Un proiect este un proces complex ce are scopul de a atinge un obiectiv bine definit (in cazul de fata terminarea maratonului), cu anumite resurse (materiale: pantofi de sport, medicamente, hrana, de tip manopera: munca elevului si antrenorului, a medicilor sportivi, etc), intr-un anumit timp (4 luni) si evident implicand anumite costuri. Trebuie desfasurate activitati sportive (eu le-as face resource dependent), dar si controale medicale intr-o anumita succesiune, ceea ce inseamna o corelare. Pot fi facute si grupari de activitati, asa ca sa nu lipseasca WBS-urile. De exemplu viteza, rezistenta sau forta pentru toti participantii Si daca vrei poti sa-ti faci si-un Gantt in Primavera de exemplu. Salvezi base-line ul si-l urmaresti.

      • Bine, dar in felul asta as putea teoretiza si ingrasarea porcului bunicilor pentru taierea de craciun . Cu toate astea, mi ar fi jena sa numesc asta “proiect”. Eu cred ca a devenit trendy sa scrii pe blog ca uite.. eu am un proiect.. sa beau bere ursus pana ma ingras 5kg. Si as putea sa fac si o diagrama Gantt fara mari probleme cu asta. Si eu ma duc la sala si urmaresc anumite rezultate, folosesc echipament/ suplimente, masuratori. Dar mi s-ar parea cam pretentios sa numesc asta proiect. La asta m-am referit.

  7. Radu – mersi ptr filmulet 🙂 e bine sa stii la ce sa te astepti :)).

    Ioana, pentru un om care nu este obisnuit sa faca sport sau sa nu o faca in mod constant, insusi faptul ca respecta un program de antrenament este o victorie.

    In drumul catre maraton, inveti multe despre tine insuti si, stabilindu-ti propriul ritm, incepi sa-ti depasesti limitele, putin cate putin. Proiectul “Primul Maraton” nu-si propune sa scoata invigantori-eroi, ci sa arate ca oricine poate sa faca mai mult si sa devina (si mai) pasionat de sport si miscare.

    Momentan, eu am in minte obiectijul major de a termina maratonul, impartit prin obiective mici pe sloturi de timp mai mici. Momentan, sunt concentrata pe antrenamentul stabilit ptr saptamana urmatoare, si apoi ma voi concentra pe cealalta saptamana, tot asha. exact ca in managementul de proiect.

  8. Salut,
    Chiar vroiam sa particit la maraton anul acesta. Nu stiu ce sanse as avea sa termin dar beneficiind de consiliere din partea unor profesionisti sansele ar creste. M as bucura sa sa stiu daca ma puteti primi in grupul vostru 😉

    Multumesc anticipat,
    Paul

  9. Alerg 4 km de 2 ori pe saptamana si 9 km in weekend. Recordul personal este de 13 km, asta in conditiile in care sunt fumator. Credeti ca am sanse sa termin maratonul dupa 4 luni de antrenament? Evident, voi renunta la fumat. Ce program imi recomandati? Eu ma gandeam sa plusez in fiecare weekend cu 2 km, iar in timpul saptamanii sa fac exercitii (viteza combinata cu alergare usoara). E ok asa?

    • Da. In timpul alergarii sunt eliberate de creier endorfine ce tind sa le substitue pe cele din timpul fumatului. Alearga continuu: 3 – 4 km incalzire (usoara) apoi 100 m viteza, 200 m usoara, 200 m viteza, 200 usoara, 400m viteza, 400 m usoara, 800 m viteza, 400 m usoara, 1600 m viteza, 400 m usoara, 800 m viteza, 400 m usoara, 400 m viteza, 400 m usoara, 200 m viteza, 200 m usoara, 100 m viteza, si inca o tura usoara. Viteza inseamna cam 70-80% din cat poti pe distanta cu pricina. mai incearca sa faci si scari inainte si dupa antrenament. In timpul saptamanii, dupa cei 4 km, sa faci viteze 5 – 10 pe 100m sau 200m.

      • Da, stiu exercitiul asta, acel crescendo, dar e foarte solicitant si cere mult timp. Acei 1600 metri viteza de la mijlocul antrenamentului mi se par hard-core, nu cred ca voi putea sa fac asta dimineata (eu dimineata alerg), fiindca as fi terminat la servici. Plus ca ma gandesc si la ligamentele mele 🙂 Dar o sa fac 5-6 lungimi de teren la viteza maxima dupa terminarea celor 10 ture, sper sa fie suficient pentru intarirea musculaturii.

      • Mamaaaaaaa…..schimbare de ritm crescator si descrescator..moartea ficatului 🙂
        O sa fie frumos sa termine…:). Imi aminteste de bucatile de 2x500m, 2×1000, 1×2000 si inapoi….ce vremuri!

  10. @extruder

    important e ce faci in alea 4 luni de antrenament.. stii tu, e vorba de alternanta intre pauze si efort, de hidratare si alte alea. important e si modul in care faci incalzirea, ca mai ai nevoie de genunchi dupa maraton 🙂 cauta pe net si ai sa gasesti cu siguranta programe de antrenament si informatii despre nutritie, odihna si dozarea efortului.

  11. Am cochetat cu ideea participarii la maraton(Primul) la 56 de ani! Am alergat in primavara chiar 6 zile pe saptamina de doua ori pe zi pina cind ceva a facut poc la genunchi; m am oprit desi aveam performante(alergam in jur de 20 fara pauza de odihna) ; genunchiul nu masupara totusi la mers se simte ca ceva nu este in regula , nu doare tare dar totusi…. Nu stiu ce sa fac, cit sa astept, sa reiau alergarile fiindca voiam sa particip la Bucuresti 2010 si apoi de la anul macar la cele din tara; Nu ma simt batrin! Cine poate da un sfat ii multumesc anticipat (evmarin54@gmail.com)

  12. Multumesc foarte mult celor care au transmis incurajari! Dupa cum am spus si in textul referitor la motivatia participarii, scopul meu nu este acela de a deveni atlet de performanta, ci pur si simplu de a demonstra ca se poate cu vointa si perseverenta. Si chiar daca nu voi reusi sa termin in cele 5 ore, eu tot ma voi considera castigata si norocoasa ca am avut ocazia sa particip.

  13. neseriozitate !!! va intreaba atatea persoane daca ii mai primiti in grup si evitati raspunsul. RAaspundeti simplu cu da sau nu !!!

  14. Imi cer scuze pentru faptul ca nu am putut sa raspund pina acum solicitarilor. Este foarte greu sa mai primim si alte persoane in proiect, suntem deja foarte multi. O sa raspund insa personal tuturor celor care si-au manifestat interesul si o sa incerc sa gasesc o solutie, acolo unde este posibil.

    Marian Chiriac
    TOTB
    http://alerg.wordpress.com

  15. Ce inscriere, ce program? Sunt atatea programe pe net. Dar pana la urma fiecare isi cunoaste organismul si stilul de viata, astfel ca cel mai bine e sa-ti adaptezi programele de pe site-uri ca runnersworld.com la corpul tau (si la timpul tau liber). Eu o sa incerc sa alerg cat mai mult, cat mai repede si cat mai programat (fara fortarea ligamentelor, care odata duse, duse raman cateva luni bune). Plus o tura de Piatra Craiului, una de Parang, renuntat la fumat, mancat cu grija, niste ghete bune si cam atat. In rest, sa fie vreme buna in ziua maratonului si mult noroc!

    • ai dreptate, extruder!
      sunt si programe de antrenament, pe net , gasesti oricand informatii si-n romana si-n engleza, pana si filmuletze…
      Este insa foarte posibil ca unii sa nu aibe puterea, vointa, determinarea s-o faca de unul singur, zi de zi, pana la capat…
      Au simtit ca participarea in cadrul unui proiect / grup, alaturi de alti coechipieri / tovarasi ii va ajuta / stimula / ambitiona si probabil ca nu-i va lasa sa renunte asa de usor; chiar si de jena / rusine 😉

  16. Va invidiez fiindca eu sint din provincie si nu mi pot permite sa particip la toate (sau la citeva)actiuni ce se organizeaza in Bucuresti(ma refer la alergari). Problema este ca nici la cele din tara nu pot sa ma duc ; chiar azi dimineata am tinut sedinta CSAT familiala si am tras concluzia ca nu avem cu ce desi nu avem chiar salarii de doi le(un salariu si o pensie jumulita). As dori sa alerg(daca ma ajuta dzeu) la semimaratonul de la Cheia din 31 iulie ;ar fi prima iesire urmind ca semimaratonul de la Bucuresti sa fie a doua; din experienta mea atentie cum faceti antrenamentele ; puteti avea probleme mai mari sau mai mici cu genunchii care netratate cum trebuie pot duce la dezvoltari neplacute(se lasa cu operatii grele); incaltamintea si suprafata de alergare si virsta au influenta asupra ligamentelor genunchiului. Va doresc mult succes !

  17. Emil Alexandru Moise on

    Buna seara,

    Imi pare rau ca nu locuiesc in Bucuresti, cel putin pentru ca mi-ar fi placut sa fac parte din echipa de amatori care este antrenata pentru maraton. As fi recunoscator oricui care poate sa imi ofere indicatiile necesare unui antrenament pentru maraton (stil de alergare, dozarea efortului, pregatire psihica, alimentatie, odihna s.a.m.d.). De cateva zile am initiat un demers de amenajare a singurei piste de atletism din Buzau care, de 15 ani nu a mai primit niciun metru de zgura. Am deschis un cont, am virat in el banii pentru prima tona de zgura (150 lei), am convins un tipograf sa imi editeze 500 de pliante si in fiecare seara incerc sa conving persoanele care alearga la pista sa doneze bani pt a aduce cele peste 100 de tone de zgura necesare. Am multe promisiuni, insa pana acum nu a intrat niciun ban in cont (insa sunt optimist, caci actiunea abia a inceput).
    Emil Alexandru Moise
    emilalexandru2007@yahoo.com

  18. Pingback: De ce sa alerg un maraton? Sau semi-maraton? 20 de motive sa-l alergi. Oricine poate! | Catalin PETRU – jurnalul meu online

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger